Opiniile exprimate in literatura de specialitate asupra locului dreptului bancar in sistemul de drept, sint eterogene.
Unii autori neaga (mai corect, negau) independenta dreptului bancar fata de alte ramuri de drept (ex. I.S. Gurevici, E.A. Rovinskii si M.L. Kogan - pentru detalii vezi supra compartimentul „Istoricul notiunii de drept bancar").
Alti autori, declarind apartenenta normelor bancare la dreptul comercial, declara totusi oportunitatea metodologica si sistemica a studierii separate a acestora in cadrul unui curs aparte22.
O alta pleiada de autori afirma autonomia dreptului bancar ca ramura de drept: ex. vezi supra notiunile dreptului bancar, date de savantii francezi Christian Gavalda si Jean Stoufflet23 si savantii americani Pollard, Passeik, Ellis si Daily.
Al patrulea grup de autori se mentin pe pozitii mai putin categorice. Unii plaseaza dreptul bancar la jonctiunea notiunilor de „ramura de drept" si „subramura de drept", Cabatova L.G, afirma ca dreptul bancar nu este nici ramura, nici subramura a dreptului, deoarece: a) relatiile reglementate de el nu poseda un asa grad de „specificitate" care sa le permita sa formeze obiectul unei ramuri de drept; b) metoda de reglementare a activitatii bancare contine atit elemente dispozitive, cit si imperative24. Altii mentioneaza ca dreptul bancar este o totalitate de norme, in curs de a deveni ramura_a.cirepjului25.
In ceea ce ne priveste, ne raliem la parerea acelor autori care sustin autonomia dreptului bancar ca ramura de drept. Aceasta deoarece, dupa cum am indicat mai sus, dreptul bancar poseda un obiect distinct si o metoda aparte de reglementare a raporturilor juridice bancare. Or, o ramura de drept se caracterizeaza prin doua elemente de baza, ce o delimiteaza de alte ramuri: obiectul propriu de reglementare si metoda specifica26. Acceptarea apartenentei dreptului bancar la alte ramuri de drept - cum ar fi dreptul civil, dreptul comercial sau dreptul financiar - ar echivala cu identificarea obiectului si metodei dreptului bancar cu obiectul si metoda acestor ramuri, ceea ce nu ar fi corect. La justificarea autonomiei dreptului bancar ca ramura de drept este necesar de a tine cont de perspectiva evolutiva a acestuia. in acest caz, pot fi explicate pozitiile exponentilor doctrinei socialiste27, care plasau dreptul bancar in cadrul unor alte ramuri de drept, spre exemplu dreptul financiar - in conditiile unei economii centralizate, in cadrul careia cvasitotalitatea bancilor operau cu mijloacele banesti ale statului, iar insasi creditarea se efectua in mod planificat, dreptul bancar era nimic mai mult decit un compartiment al dreptului financiar care reglementa gestiunea finantelor publice, iar relatiile juridice cu participarea bancilor erau, fara echivoc, de natura publica. Totusi este dificil de a identifica locul dreptului bancar in structura sistemului national de drept - adica de a-1 plasa pe acesta in grupul ramurilor de drept public sau privat. Multi autori mentioneaza faptul ca normele bancare au o natura mixta - unele din ele sint de natura publica (ex. normele menite sa asigure securitatea sistemului bancar prin stabilirea cerintelor prudentiale si de asigurare a depozitelor), esenta celorlalte insa invedereaza apartenenta acestora la dreptul privat (ex. normele referitoare la relatiile banca-client in cadrul raporturilor de constituire si gestionare a conturilor)28. Imixtiunea elementelor de drept public in cel privat este un simptom al interconexiunii dreptului bancar cu alte ramuri de drept, si nu numai.
Pe de o parte, normele de drept bancar care stabilesc principiile organizarii si functionarii institutiilor financiare constituie o forma de exprimare a politicii monetar-creditare a statului, in acest sens, normele dreptului bancar au tangenta cu normele de drept statal si administrativ.
Totodata, este necesar de mentionat ca intelegerea principiilor dreptului bancar este legata indispensabil de studierea domeniilor reglementate de normele acestei ramuri de drept: teoria finantelor, creditului si contabilitatii29.
Caracterele si tendintele dreptului bancar contemporan
Tendintele dezvoltarii dreptului bancar la etapa contemporana, mentionate in doctrina, sint urmatoarele:
dinamismul evoluant al legislatiei bancare interne, cit si al instrumentelor materiale de drept international uniform in domeniull bancar;
corporativitatea dreptului bancar. Aceasta tendinta isi are fundamentul in particularitatea dreptului bancar, indicata de Gavalda si Stoufflet - „drept al profesiunii". Pe cale de consecinta, pentru dreptul bancar este caracteristica rata inalta a reglementarilor, elaborate de banca centrala a statului, si nu de catre organul legislativ. in Republica Moldova activitatea bancara este reglementata aproape in totalitate de actele normative elaborate de Banca Nationala a Moldovei, numarul legilor, hotaririlor Parlamentului si Guvernului in acest domeniul fiind redus.
complexitatea si specificitatea normelor de drept bancar, continutul carora este puternic influentat de legitatile economice si financiare ale activitatii bancare. Aceasta este o consecinta, totodata, a unor fenomene noi in activitatile bancare traditionale: a) importanta cresinda decontarilor prin virament, in utilizarea carora rationamentele legale incep a fi substituite prin consideratiunile eficientei si utilitatii (1), in acelasii timp, sint tot mai frecvent utilizate modalitati principial noi de decontare (ex. platile electronice) (2); dematarializarea continua a banilor si valorilor mobiliare, ce schimba fizionomia riscurilor aferente circulatiei acestora (ex. riscurile pierderii sau deposedarii sint substituite prin riscul inflatiei, falimentului etc); implicarea tehnologiilor informationale in operatiunile bancare, ceea ce conduce la aparitia noilor institutii si norme (ex. Standardele Internationale de Transfer al Datelor prin Teletransmisiune (UNCID), sistemul de clearing bancar electronic SWIFT; aparitia „banilor electronici" etc).
internationalizarea dreptului bancar, in sensul penetrarii tot mai vaste a reglementarilor nationale in domeniull bancar de catre standardele internationale aprobate atit la nivel interguvernamental, cit si neguvernamental (codificari ale uzantelor bancare).