Ordinul de plată (dispoziţia de plată)
Este dispoziţia plătitorului către banca care-l deserveşte, să transfere beneficiarului o anumită sumă, pe contul acestuia. Plătitorul este denumit ordinator. El iniţiază operaţiunea, plăteşte, stabileşte condiţiile plăţii, constituie depozitul bancar şi chiar poate revoca dispoziţia de plată în orice moment, pînă la executarea plăţii.
Beneficiarul este destinatarul plăţii, care trebuie să se conformeze condiţiilor prevăzute de dispoziţia de plată. Fiind posibilă revocarea, el are certitudinea plăţii doar în momentul efectiv al plăţii. Banca intervine doar ca prestator de servicii.
Există banca ordonatoare, prin care plătitorul dă dispoziţia efectuării plăţii prin ordin de plată şi la care l-a constituit depozitul bancar şi banca plătitoare, cea care achită beneficiarului plata, şi care, fie solicită anticipat sau ulterior, de la banca ordonatoare, suma ce a plătit-o sau urmează să o plătească.
Derularea operaţiunii de dispoziţie de plată, presupune existenţa unui document, unui formular, de regulă tipizat, numit dispoziţie de plată, pus la dispoziţia clientului de căre bănci, care trebuie să cuprindă:
– Numele şi adresa ordonatorului plăţii;
– Numele şi adresa beneficiarului plăţii;
– Data emiterii;
– Ordinul de plată (formularea de a ordona: „Plătiţi”);
– Suma, în cifre şi litere, cu indicarea valutei în care se va face plata;
– Motivul plăţii;
– Modul de decontare/plată.
În cazul în care părţile co-contractante, au domiciliul în ţări diferite, decontările respective sunt guvernate de un act de drept uniform, şi anume: Legea model cu privire la transferurile internaţionale de credit, elaborată de Comisia Naţiunilor Unite pentru dreptul comerţului internaţional, datînd din 22 mai 1992.