Societăţile comerciale se pot grupa, alcătuind ansambluri de societăţi care -şi păstrează independenţa din punct de vedere juridic, dar care sunt unite prin legături în temeiul cărora unele pot dobândi o poziţie dominantă exercitând o influenţă certă, uneori având chiar direcţia şi controlul grupului, făcând astfel să prevaleze voinţa lor în luarea deciziei de ansamblu.
Ceea ce reprezintă trăsătura comună a acestor grupări de societăţi este an samblul, cu grad mai mare sau mai mic de coerenţă, aflat sub influenţa sau conducerea unei societăţi mamă care asigură unitatea de voinţă a grupului.
Grupul de societăţi comerciale reprezintă o realitate de fapt, el neavând personalitate juridică. Totuşi, unitatea sa este clădită pe interesele comune ale componenţilor grupului care constituie un adevărat „affectio societatis" (afectarea de bunuri şi activităţi în vederea realizării unui scop comun). Este, aşadar, de remarcat unitatea unei contradicţii între situaţia de drept a componenţilor grupului (independenţa juridică) şi situaţia de fapt a grupului care implică convergenţa de obiective şi, într-o bună măsură, centralizarea puterii de decizie, impusă de comunitatea de strategii şi comportamente.
Configuraţia componentelor grupului de societăţi (structura sa) este determinată de legăturile dintre societăţile comerciale respective care pot fi de tipuri diferite: radiale, piramidale şi circulare.
În cadrul structurii radiale sunt cuprinde unităţi de acelaşi fel. Dar care sunt dispersate în teritoriu, şi controlate de societatea mamă. O astfel de alcătuire este dictată de interesul dobândirii unei poziţii dominante pe un segment de piaţă (de exemplu, vânzarea tricotajelor sau ustensilelor de sport, service-uri în domeniul fri-gotehnicii etc.).
Când este vorba de societăţi care desfăşoară acelaşi gen de operaţiuni sau operaţiuni asemănătoare, dar şi operaţiuni diferite (dar cu acelaşi specific) şi când alcătuirea grupului are la bază criterii tehnologice, cel mai adesea se recurge la structura pe verticală (piramidală), grupul reunind societăţi specializate în fabricarea de componente a unor produse complexe.
În structura circulară se constituie societăţi care au realizat participaţii una la cealaltă, astfel încât ultima societate din lanţ participă la capitalul social al primei societăţi.
Grupările de societăţi se pot prezenta şi în alte forme: soc transnaţionale, holdingurile etc.
Modul de funcţionare a grupurilor de societăţi este, şi el, divers. Uneori, pentru a putea să deţină poziţia de componentă dominantă, societatea mamă îşi asumă atât un rol productiv, cât şi unul financiar, în această ipoteză, se grupează, în cadrul concernelor sau conglomeratelor, societăţi comerciale care exercită activităţi economice identice, asemănătoare sau complementare, iar activele sunt încredinţate unei societăţi mandatare. Când societatea mamă se rezumă doar la a exercita un rol financiar, grupul va purta numele de holding, societatea mamă supraveghind societăţile pe care le-a creat, precum şi diversele societăţi filiale, ceea ce împiedică exercitarea direcţiei şi controlul asupra gestiunii lor.
Societăţile componente acţionează în cadrul grupulu i atât pentru realizarea obiectului lor de activitate, cât şi pentru realizarea interesului comun. Poziţia dominantă pe care o ocupă societatea mamă în cadrul grupului nu afectează independenţa patrimonială şi juridică a societăţilor componente (filiale). Dar, este cert că există un anumit grad (mai mic sau mai mare) de îngrădire a acestei independenţe, la care societăţile componente consimt în schimbul avantajelor pe care asocierea o presupune prin ipoteză. Se semnalează şi situaţii când se manifestă tendinţe de a se impune societăţii mamă să suporte datoriile unei societăţi filiale din cadrul grupului pentru că aşa o impune strategia de ansamblu. Această extensie a răspunderii societăţii mamă pentru pasivul unei societăţi filiale a fost fondată pe teoria apartenenţei de drept născută din unitatea, din punct de vedere economic, a grupului de societăţi. Sunt şi alte situaţii pe care literatura juridică le-a identificat în viaţa grupurilor de societăţi, cum ar fi, de exemplu: interdicţia societăţilor filiale de a cumpăra acţiuni sau părţi sociale de la societatea mamă, oprirea operaţiunilor de trezorerie (fuzionarea conturilor bancare a diferitelor societăţi) între societăţile ce alcătuiesc un grup şi altele.
Modul de alcătuire şi funcţionare a grupurilor de societăţi comerciale pot îmbrăca cele mai variate forme, una dintre ele fiind şi aceea a constituirii de filiale comune sau de servicii comune ale societăţilor comerciale ce alcătuiesc grupul respectiv (aceste filiale sau servicii comune constituindu-se cu capital realizat prin aportul comun al unor firme sau chiar grupuri de societăţi).
Grupurile de societăţi comerciale având filiale sau servicii comune se pot ocupa cu gestionarea unui întreg sector industrial de care, anterior, se ocupau so cietăţile mamă. în felul acesta se realizează o reducere a' concurenţei existente între societăţile fondatoare, în S.U.A. această variantă de asociere prin intermediul filialei comune constituie, de obicei, o etapă a fuziunii societăţilor participante, determi - nată, de cele mai multe ori, de considerente legate de reducerea presiunii con curenţei.
Societatea de servicii comune are drept obiect furnizarea de servicii diver selor societăţi care participă la constituirea capitalului său (în Franţa astfel de aso cieri poartă denumirea de „grupuri de interese economice").
Societăţile comerciale se pot asocia într-un grup (sau, asociate fiind, într-un grup societar) pentru a realiza un obiectiv determinat (de exemplu, crearea unor întreprinderi pilot sau crearea unor societăţi cu participaţie, ori desfăşurarea unor operaţiuni de cooperare).