Drept

În activitatea lor comercianţii cooperează ori sunt ajutaţi adesea de alte persoane care, fie le reprezintă interesele, fie le dă concursul în efectuarea unor operaţiuni comerciale. Prima categorie este formată din prestatori de servicii sau de muncă aflaţi în raporturi de muncă cu întreprinzătorii şi sunt salarizaţi de aceştia. Aceşti agenţi funcţionari, procurişti sau alţi reprezentanţi pun în slujba comerciantului facultăţile lor fizice şi intelectuale. Ei nu au calitatea de comercianţi şi stabilesc cu comercianţii raporturi de subordonare, depind de aceştia, fiind numiţi auxiliari dependenţi. Din această categorie fac parte prepuşii, comisvoiajorii şi comisii pentru negoţ.

A doua categorie este reprezentată de acea categorie de persoane care pun în slujba comerciantului facultatea lor de a voi şi de a acţiona în numele şi pe seama comerciantului. Aceste persoane nu au un contract de muncă cu întreprinzătorul, raporturile lor cu acesta, fiind guvernate de normele de drept privat referitoare la contractul de mandat, contractul de comision sau alte cuvinte, contracte de intermediere ori mijlocire, toate decurgând din noţiunea largă a reprezentării. Ei sunt denumiţi auxiliari autonomi sau independenţi, în aceeaşi categorie intră şi acei reprezentanţi care sunt însărcinaţi să obţină oferte sau comenzi, să facă plasamente, să trateze ori să încheie afaceri comerciale, ei fiind legaţi de unul sau mai mulţi comercianţi, fie printr-un contract de muncă, fie printr­un contract de mandat, fie printr-un contract de locaţie de servicii. Din această categorie fac parte mijlocitorii, agenţii de bursă şi agenţii de comerţ, care sunt independenţi şi sunt retribuiţi de comerciant cu un comision asupra operaţiunilor comerciale încheiate.

Activitatea de intermediere desfăşurată de auxiliarii comercianţilor implicând şi raporturi de reprezentare între comercianţi şi auxiliarii lor este necesar să examinăm noţiunea de reprezentanţă şi de reprezentanţi.

Secţiunea 2. Reprezentanţa sau reprezentarea comercială

Este operaţie juridică prin care o persoană numită reprezentant încheie acte juridice cu terţii în numele şi pe seama altei persoane numită „reprezentat', cu consecinţă că efectele actelor juridice încheiate - drepturi şi obligaţiuni - se produc dfrect în persoana reprezentatului.

Reprezentarea, care constituie o derogare de la regula relativităţii contractelor este o formă anormală de contractare în care beneficiarul convenţiei (reprezentatul) nu intervine la încheierea sa, ci însărcinează o altă persoană (reprezentantul) să manifeste voinţa pentru sine, efectele actului juridic producându-se în patrimoniul reprezentantului.

Prin reprezentare raportul juridic se leagă între reprezentant şi terţa persoană şi nu între terţa persoană şi reprezentat.

Reprezentarea poate să fie născută fie dintr-un raport de drept public, fie dintr-un raport de drept privat, în ce priveşte dreptul public, reprezentarea poate să fie naţională, judeţeană, orăşenească sau comunală, pe noi ne interesează reprezentarea în dreptul privat care poate fi convenţională şi necesară sau legală. Reprezentanţa necesară este reprezentanţa ce izvorăşte din lege, cum este cazul tutorelui sau curatorului. Reprezentarea poate rezulta din lege şi cu ocazia contractului de societate, î n cazul societăţii în nume colectiv, dacă nu a fost luată o dispoziţie contrară, toţi asociaţii sunt prezumaţi că reprezintă voinţa comună a celorlalţi.

Reprezentarea voluntară este instituţia juridică în virtutea căreia o persoană împuterniceşte pe o altă persoană să încheie acte juridice pe numele şi pe so coteala sa.

Formele de reprezentare din dreptul civil nu au însă nimic comun, în afara unei asemănări de denumire, cu reprezentarea voluntară comercială care are reguli specifice de drept comercial. Principalul efect al reprezentării comerciale ar consta în „transportarea" actului încheiat de reprezentant în persoana reprezentatului, deşi acesta nu a luat parte la elaborarea sa. Reprezentarea se explica prin împuternicirea pe care beneficiarul voinţei declarate - reprezentatul o acordă celui care prestează voinţa - reprezentantul. Reprezentantul, atât timp cât acţionează în limitele puterilor care i-au fost conferite, nu se obligă el însuşi, ci pe principalul său, pe reprezentat.

Termenul de „reprezentanţi" folosit de art. 401 Codul comercial nu priveşte instituţia reprezentării, ci se referă la acei „prepuşi" sau „agenţi comerciali" fără reprezentare, deci fără semnătură.

Reprezentarea nu trebuie să fie confundată cu mandatul sau cu comisionul, deşi între ele există unele asemănări. Mandatul, aşa cum este definit de art. 1532 C. civ. şi art. 374 C. com., este o noţiune distinctă întrucât poate să fie izvorul puterii de reprezentare dar este posibil ca mandatul să existe fără să fie însoţit de puterea de reprezentare. Mandatul comercial are ca obiect „tratarea" de afaceri comerciale, pe seama şi socoteala mandantului. Contractul de mandat evocă în primul rând existenţa unei convenţii intervenite între man-dant şi mandatar. Nu acelaşi lucru se poate spune de reprezentarea comercială, care nu este condiţionată de un acord de voinţă preexistent între reprezentant şi reprezentat. Mandatarul, conform art. 374 C. com., tratează afacerile spre deosebire de reprezentant care are împuternicirea să perfecteze operaţia. Comisionarul primeşte de la comitent împuternicirea să încheie acte juridice cu terţii pe seama comitentului dar actele juridice sunt încheiate de comisionar în nume propriu, spre deosebire de reprezentant care încheie actele juridice în numele şi pe seama reprezentantului, în raport de aceste particularităţi se reţin următoarele concluzii:

1. . reprezentant poate fi numai persoana care are atât calitatea de a delibera, de a trata în numele reprezentatului, un act juridic, cât şi de a încheia acel act juridic. Mandatarul nu poate, în conformitate cu disp. art. 374 C. com., decât să „trateze" acte juridice.
2. . mandatul este în principiu un act juridic fără reprezentare, în sensul că pentru angajarea unor efecte ale actului pentru mandant trebuie să aibă în acest scop o împuternicire specială.

Prin urmare, ideea de reprezentare poate fi legată de aceea de mandat, fiindcă pe cale convenţională, mandantul poate autoriza pe mandatar să lucreze nu numai pe seama sa, ca în cazul comisionului, dar şi în numele său ca la reprezentare. Reprezentarea, deci, însoţeşte mandatul dar este de natura şi nu de esenţa mandatului.

Reprezentantul este un colaborator juridic al reprezentatului care îşi pune în serviciul acestuia aptitudinile sale volitive, libere şi judic ioase, iar nu un intermediar, o persoană care ia o hotărâre de la o altă persoană. Cooperarea are loc pe baza unei prezumţii. Dacă reprezentantul considera că încheierea unui act juridic ar fi utilă pentru reprezentat, el îl va încheia. Dacă reprezentantul consideră că încheierea actului nu este utilă sau ar fi contrară modului cum ar dori reprezentatul să fie încheiat actul, el nu îl va încheia. La baza reprezentării există astfel un act voliţional care conferă reprezentantului calitatea juridică de a voi pentru reprezentat.;

Reprezentarea presupune existenţa a 3 condiţii cumulative: a) să existe un raport de reprezentare, autorizaţie sau împuternicire; b) intenţia de a reprezenta; c) voinţa valabilă a reprezentantului.

a). Existenţa împuternicirii, autorizării sau a unui raport de reprezentare. Reprezentarea impune în primul rând existenţa unui raport de reprezentare, a unei împuterniciri sau autorizări de a reprezenta (procura). Acţionând în baza împuternicirii primite, reprezentantul încheie actele jur idice pentru care a fost împuternicit.

Împuternicirea este un act unilateral care poate fi dată înainte de încheierea actului juridic sau după aceea sub forma ratificării actelor juridice încheiate de reprezentant în numele şi pe seama reprezentatului, împuternicirea se poate grefa şi pe un alt raport juridic, ca de exemplu, pe contractul de mandat sau pe contractul de antrepriză.

Reprezentarea poate fi generală (totală). Reprezentantul este împuternicit să încheie toate actele juridice în numele reprezentatului, cu excepţia celor strict personale.

Reprezentarea poate fi specială (parţială) când reprezentantul este împuternicit să încheie unul sau mai multe acte juridice determinate.

Reprezentantul, în toate cazurile, trebuie să acţioneze în limitele împuternicirii primite, în cuprinsul împuternicirii pot fi făcute unele restricţii în reprezentare şi unele modalităţi de exercitare.

Restricţiile nu se identifică cu instrucţiunile date de reprezentat, reprezentantului; instrucţiuni pe care terţii nu sunt obligaţi să le respecte dacă nu le-au fost aduse la cunoştinţă.

Raportul de reprezentare trebuie să fie cunoscut de terţi. O atare împrejurare poate rezulta fie dintr-o declaraţie expresă a reprezentantului sau reprezentatului, fie din circumstanţe de natură a indica existenţa raportului de reprezentare. Lipsa împuternicirii determină inopozabilitatea actului faţă de reprezentat.

Practica judiciară a statuat că reprezentarea aparentă este de natură să producă unele efecte, dacă terţul este de bună credinţă, iar reprezentantul nu a acţionat în scop de fraudă sau cu rea credinţă.

1. Intenţia de a reprezenta. Reprezentantul care încheie un act juridic cu un terţ, în baza împuternicirii trebuie să acţioneze cu intenţia de a-1 reprezenta pe cel de la care a primit împuternicirea. Mai mult, reprezentantul trebuie să aducă la cunoştinţa terţului, calitatea lui de reprezentant. Dacă reprezentantul nu a acţionat cu intenţia de a reprezenta şi nu a făcut cunoscut terţilor calitatea sa de reprezentant al altei persoane, el va deveni obligat personal faţă de terţi.

Intenţia de a reprezenta poate fi expresă sau tacită, poate rezulta din declaraţia expresă a reprezentantului sau_; din anumite fapte şi circumstanţe ale în cheierii actului.

1. Voinţa valabilă a reprezentantului. Reprezentantul, la încheierea actului pentru care a primit procura îşi manifestă propria voinţă pentru că el este cel care încheie operaţiunea juridică. Dacă voinţa lui a fost viciată, actul juridic este lovit de nulitate, în interesul reprezentatului, chiar dacă împuternicirea este valabilă.

Secţiunea 3. Efectele reprezentării

Reprezentarea produce anumite efecte faţă de reprezentat şi faţă de terţi.

1. Efectele în raporturile dintre reprezentat şi terţ. Efectul esenţial al reprezentării constă în aceea că actele juridice încheiate de reprezentant produc efecte juridice active sau pasive numai în patrimoniul reprezentatului, în consecinţă, numai reprezentatul trebuie să aibă capacitatea de a contracta; el trebuie să aibă voinţă liberă şi neviciată, întrucât numai el este titular de drepturi şi obligaţiuni. Reprezentantul trebuie să aibă doar discernământ, dar teoretic ar putea avea şi o capacitate juridică restrânsă.

Calitatea de comerciant şi natura comercială a operaţiunii se analizează cu referire la reprezentant. Actul juridic încheiat de reprezentant îl obligă însă pe reprezentat numai dacă a fost încheiat în limitele împuternicirii.

2. Efectele faţă de reprezentant. Actul juridic încheiat nu produce efecte faţa de reprezentant, în schimb, reprezentantul datorează despăgubiri terţului, pentru eventualele prejudicii cauzate cu rea credinţă, prin depăşirea împuternicirii sau din culpă. Reprezentantul îşi poate substitui o altă persoană cu condiţia ca o atare substituire să nu-i fi fost interzisă şi ca actul în legătură cu care operează substituirea să facă parte din acele acte în privinţa cărora practica admite o atare operaţie.

Se recunoaşte, în principiu, şi valabilitatea contractelor cu sine însuşi atunci când o persoană are un dublu rol, de reprezentant al ambelor părţi sau de reprezentant şi de parte contractantă dacă nu există contrarietate de interese. De exemplu, o persoană poate fi împuternicită de ambele părţi în cadrul unui contract de vânzare-cumpărare să realizeze pe de o parte vânzarea pentru unul, iar pe de altă parte, cumpărarea pentru celălalt.

Secţiunea 4. Felurile reprezentării

1. În raport de izvoarele puterii de reprezentare se distinge: reprezentarea legală, când are ca izvor legea şi reprezentarea convenţională, când are ca izvor voinţa.
2. Se mai face deosebire între: reprezentarea facultativă echivalentă cu reprezentarea voluntară, întrucât există un act de voinţa al reprezentatului şi reprezentarea legală, reprezentarea judiciară, gestiunea de afaceri etc.
3. După obiectul său, reprezentarea poate fi: „specială", când se referă la un act izolat şi „generală", când este vorba de o categorie de acte sau chiar toate actele reprezentatului.
4. în comerţ întâlnim două feluri de reprezentare: reprezentarea exclusivă şi reprezentarea colectivă.
   1. . reprezentarea exclusivă este aceea în virtutea căreia o persoană îşi asuma sarcina să încheie operaţiuni pe socoteala şi în numele altei persoane, dar cu condiţia ca persoana pentru care se încheie operaţiunea să nu aibă dreptul să-şi aleagă vreun alt reprezentant în ţară sau în circumscripţia în care îşi desfăşoară activitatea persoana aleasă de el ca reprezentant.
   2. . reprezentarea colectivă când operaţiunile juridice ale unui comerciant sunt încheiate de mai multe persoane de mai mulţi reprezentanţi laolaltă.

Se poate conveni însă ca fiecare din reprezentanţi să poată încheia separat acte juridice, în acest caz, nu mai avem procură colectivă, deoarece prin reprezentare colectivă înţelegem reprezentanţa în virtutea căreia mai multe persoane laolaltă pot încheia operaţiuni pentru reprezentat. Codul comercial prevede reprezentarea colectivă dar el dispune că, dacă nu s-a prevăzut în mod expres că operaţiunile comerciale trebuie să fie încheiate de toţi reprezentanţii laolaltă, prezumţia este că fiecare în parte poate încheia operaţiuni valabile (art. 389 Codul comercial). Operaţiunea este valabilă şi când majoritatea reprezentanţilor acceptă reprezentanţa (art. 389 Codul comercial).

Reprezentanţa indirectă în temeiul căreia în raporturile dintre reprezentant şi terţ, actul juridic încheiat produce efecte numai în patrimoniul reprezentantului, dar pe baza raporturilor interne dintre reprezentant şi reprezentat efectele actului juridic se produc în patrimoniul reprezentatu lui care este adevăratul titular, care este adevăratul beneficiar al acestor efecte. Acest raport intim de reprezentare este opozabil creditorilor şi avânzilor cauză ai reprezentatului. Prin urmare, reprezentarea indirectă a drepturilor între terţi şi reprezentat deşi între ei nu există raporturi juridice. Reprezentarea indirectă este acceptată de legiuitorul român în cazul instituţiei privilegiului gaj în favoarea reprezentantului asupra bunurilor reprezentatului ce se află în posesia sa şi aceasta chiar în cazul în care reprezentantul acţionează în nume propriu dar pe socoteala altuia. Or, dacă reprezentantul ar fi proprietarul bunurilor dobândite, în temeiul contractului cu terţul nu ar avea nevoie de o atare garanţie.

Secţiunea 5. Încetarea reprezentării

Reprezentarea are caracter „intuituu personae" şi în consecinţă ea încetează ori de câte ori intervin situaţii care afectează acest caracter, între cauzele de încetare sunt avute în vedere: revocarea împuternicirii, interdicţia, renunţarea la însărcin are, insolvabilitatea, moartea, lichidarea judi ciară.

Revocarea împuternicirii poate avea loc oricând se constituie o cauză de încetare a reprezentării.

Renunţarea la împuternicire poate duce la încetarea reprezentării, dar numai dacă această renunţare este notificată reprezentantului pentru evitarea cauzării unor prejudicii.

Caracterul personal al reprezentării face ca reprezentarea să înceteze la intervenţia oricăreia din următoarele cauze: moartea, interdicţia, insolvabilitatea, lichidarea judiciară pentru reprezentant sau reprezentat.

Secţiunea 6. Auxiliarii dependenţi

Sunt persoanele prin intermediul cărora comercianţii încheie acte juridice comerciale şi care se află în raporturi de munca sau subordonare cu comercianţii, fiind, de regulă, salariaţii acestora, în această categorie intră prepuşii, comisii pentru negoţ şi comisii călători pentru negoţ.

Prepuşii sunt persoane însărcinate cu comerţul în locul patronului lor; fie în locul unde acestea îl exercită, fie în alt loc (art. 392 C. com.). Din această definiţie rezulta că pentru ca o persoană să fie prepus comercial trebuie să îndeplinească 2 condiţii:

• persoana în cauză să fie „însărcinată cu comerţul patronului său", adică să fie împuternicită să conducă întreaga activitate comercială şi să-1 reprezinte pe patron în toate actele comerciale;
• împuternicirea dată să privească „activitatea comercială la locul unde comerciantul îşi exercită comerţul (unde îşi are sediul sau la un loc determinat) (de exemplu la o sucursală).
  • . Prepusul, prin urmare, se deosebeşte de oricare reprezentant prin: sfera întinsă de activitate şi prin locul unde îşi desfăşoară activitatea. El nu este chemat să încheie o operaţiune, un act izolat în numele comerciantului, ci încheie toate actele referitoare la come rţul reprezentatului sau la o ramură distinctă din comerţul acestuia.
  • . Prepuşii se deosebesc de ceilalţi reprezentanţi şi prin locul unde îşi desfăşoară activitatea şi anume la sediul comerciantului sau la o sucursală, pe când ceilalţi reprezentanţi îşi pot exercita împuternicirea oriunde. Prepusul este sub stituitul unui comerciant la locul negoţului.

O persoană nu are calitatea de prepus dacă el trebuie să supună patronului spre aprobare toate actele ce vrea să le încheie.

Prepusul este un alter ego al comerciantului. El nu poate face nici un act care ar contrazice scopul pentru care a fost numit, el având numai îndatoriri profesionale.

Conţinutul raportului juridic dintre prepus şi comerciant este reglementat de dispoziţiile art. 393 - 400 C. com.. Din analiza acestor texte legale rezulta că prepusul este în acelaşi timp conducător de întreprindere şi reprezentant. Pe de o parte, el este investit cu atribuţii de exercitare a activităţilor pe care le implică comerţul, pe de altă parte, este un salariat al comerciantului, retribuit cu o sumă fixă sau cu o cotă procentuală din beneficiu. Aceste 2 aspecte ale raportului de prepuşenie sunt, totodată, suportul calităţii sale de reprezentant al comerciantului.

Întinderea puterilor prepusului .Prepusul dispune de puteri largi pentru executarea operaţiilor necesare desfăşurării comerţului. Ca urmare, puterea de reprezentare a prepusului este generală şi permanentă.

Reprezentarea este generală, în sensul că puterile prepusului sunt determinate de obiectul comerţului pe care este împuternicit să-1 exercite.

Legea nr. 31/1990 prevede în disp. art. 194-209 sancţiuni şi pentru prepuşii care au săvârşit infracţiuni în executarea împuternicirii lor. Prepusul nu poate fi însă pedepsit pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă ori alte infracţiuni privitoare la comerţ dacă nu este vinovat, pedeapsă potrivit legii penale fiind personală, însă ori de câte ori săvârşeşte fapte penale, de exemplu ascunderea unei părţi din acţiunile societăţii, legea îl pedepseşte deşi nu este comerciant.

Prepusul nu poate face concurenţă comerciantului pe care-1 reprezintă. Potrivit art. 397 C. com., prepusul nu poate fără învoirea expresă a comerciantului să facă operaţiuni comerciale în nume propriu sau să ia parte pe seama sa ori a altei persoane la un comerţ de felul celui cu care a fost însărcinat. Asemenea acte sunt interzise, fiind considerate acte de concurenţă neloială, în cazul în care prepusul săvârşeşte acte de acest fel, el datorează comerciantului despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. Mai mult, comerciantul are dreptul să reţină şi să revendice pentru sine foloasele ce ar rezulta din aceste operaţiuni.

Calitatea de prepus încetează prin:

1. Revocarea împuternicirii;
2. Renunţarea prepusului;
3. Moartea, interdicţia, insolvabilitatea şi lichidarea judiciară (falimentul) comerciantului sau a prepusului.

Prepuşenia poate produce efecte şi să oblige, chiar după ce această calitate a încetat; dacă actele încheiate cu terţele persoane sunt de bună credinţă, actele sunt vala bile.

Comisii pentru negoţ, aşa cum rezultă din disp.art. 404 C. com., sunt prepuşii pentru vânzarea în detaliu a mărfurilor, iar în literatura juridică se face distincţie că, deşi legea îi numeşte prepuşi, ei nu au însă această calitate în sensul precizat de art. 392 şi următoarele din C. com. român.

Comisii pentru negoţ sunt salariaţi ai comerciantului care îl ajută pe acesta în interiorul localului, în desfăşurarea activităţii şi sub supravegherea sa. Ei sunt salariaţi însărcinaţi să intre în raporturi juridice cu clientela.

În această categorie intră şi alte persoane care îndeplinesc operaţiuni specifice comerţului cum sunt: recepţionerul de la hotel, şoferul taximetrist, salariaţii care prestează servicii la domiciliul clienţilor. Aceste persoane numiţi comişi pentru negoţ au puterea de a trata şi de a-1 reprezenta pe patron, numai în localul în care acesta îşi desfăşoară activitatea unde pot încheia contracte co merciale în schimbul lucrului vândut pot cere şi încasa preţul, dând chitanţa valabilă în numele patronului lor. Pentru operaţiunile din afara localului ei au nevoie de o împuternicire specială expresă sau tacită din partea comerciantului. Disp.art. 404 C. com. prevede în acest sens că „afară de magazin, ei nu pot cere plata creanţelor patronului, fără autorizarea specială". Autorizaţia poate rezulta, de exemplu, din faptul că acest comis predă marfa la domiciliul clienţilor şi le cere plata. Nu trebuie să fie confundaţi comisii de comerţ cu alţi salariaţi ai patronului care depun activitate în interiorul localului; sunt şi ei auxiliari, dar nu au puterea de a reprezenta. Aceşti funcţionari nu sunt însărcinaţi să intre în raporturi cu terţele persoane. Codul comercial român nu se ocupă de contractul de muncă între comerciant şi auxiliari care nu au putere de a reprezenta, aceasta fiind o problemă de legislaţia muncii.

Comisii călători pentru comerţ, denumiţi şi comişi voiajori ori comerciali sunt auxiliari independenţi, salariaţi ai comerciantului retribuiţi cu un salariu fix sau cu un comisi on pentru fiecare afacere încheiată. Statutul lor decurge din dispoziţiile art. 402-403 C. com.

Spre deosebire de comisii pentru negoţ care îşi desfăşoară activitatea la locul unde se exercită comerţul patronului, activitatea comişilor călători se desfăşoară în afara acestui loc, în alte localităţi, de regulă stabilite de comerciant. Aceste persoane pot avea împuternicirea de la patron, printr-o procură, cât şi prin circularele sau prin corespondenţa trimisă de patron clienţilor.

Comisii voiajori sunt de 2 feluri: comişi voiajori cu reprezentanţă şi comişi voiajori fără reprezentanţă. Dacă comisii călători au puterea de a încheia contracte care obligă pe patron, sunt reprezentanţi; dacă comisii voiajori au de scop numai de a colecta oferte sau comenzi pe ntru patroni, care urmează să fie aprobate apoi de comerciant şi, eventual, să fie comercializate în raporturi contrac­tuale, ei nu au puterea de a-1 reprezenta pe patron; sunt comişi voiajori fără reprezentare.

Comisii voiajori cu puteri de reprezentare încheie acte juridice întocmai ca şi prepuşii. regulile pentru prepuşi sunt valabile şi pentru această categorie de auxiliari (art. 403 C. com.).

La încheierea actelor juridice comisii călători pentru negoţ trebuie să aducă la cunoştinţa terţilor calitatea lor de reprezentanţi ai comercianţilor. Ei nu pot sa semneze însă cu menţiunea „prin procură", ci numai să arate numele patronului lor. în caz contrar, ei se obligă personal faţa de terţi.

Rezumând, reţinem că principalele trăsături caracteristice ale acestor auxiliari sunt: a) se află cu patronul într-un raport juridic de muncă, fiind remuneraţi cu un salariu fix sau cu un comision pentru fiecare afacere încheiată; ei nu au calitatea de comerciant; b) au o activitate de teren pentru căutarea clientelei; c) întinderea prerogativelor comis voiajorului este stabilită de patron; d) în toate operaţiunile de comerţ, comis voiajorul trebuie să arate calitatea sa de repre zentant al patronului.

Secţiunea 7. Auxiliarii independenţi

Auxiliarii independenţi sunt acele persoane care, în mod profesional, coo perează şi-i ajută pe comercianţi în activitatea lor. în această categorie intră mijlocitorii, agenţii de bursă şi agenţii de comerţ.

Mijlocirea este acea activitate prin care o persoană numită mijlocitor urmăreşte ca 2 persoane să încheie o afacere şi graţie diligentei şi activităţii sale specifice să le determine să încheie contractul avut în vedere.

Dreptul la o remuneraţie se naşte la încheierea contractului ca urmare a diligentelor mijlocitorului, indiferent de executarea obligaţiilor asumate prin contractul încheiat. Sarcina mijlocitorului a fost să uşureze încheierea contractului şi în momentul în care s-a realizat acest act, rolul mijlocitorului a încetat. Dacă însă tratativele nu duc la nici un rezultat şi se întrerup, mijlocitorul nu are nici un drept la remunerare. Se face excepţie în situaţia în care părţile simulează întreruperea tratativelor şi ulterior încheie contractul, în acest caz, se aplică principiile generale şi părţile sunt obligate la plata remuneraţiei.

Caracterizare juridică. Mijlocitorul la care se referă art. 3 pct. 12 Codul comercial se caracterizează prin aceea că:

1. . nu este reprezentantul nici uneia din părţile actului de comerţ pe care-1 mijloceşte; el se mărgineşte să pună părţile în contact şi să facă demersuri pentru a le determina să încheie actul.
2. . mijlocitorul este un auxiliar independent, între el şi părţile interesate sta-bilindu-se un contract de locaţiune al serviciilor.
3. . mijlocitorul profesionist este considerat comerciant dacă mijloceşte acte de comerţ şi nu acte de drept civil (art. 7 Codul comercial), situaţie în care are toate obligaţiile profesionale ale comerciantului.
4. . mijlocitorul are drept la un comision din momentul perfectării actului de comerţ între părţile interesate, independent de soarta ulterioară a acestui act (reziliere, neexecutare, etc. ).

În dreptul anglo-american, intermedierea prezintă aspecte specifice datorită faptului că acest sistem de drept nu cunoaşte mandatul comercial şi nici cel de comision; corespunzător acestor instituţii juridice în dreptul la care ne referim exista intuiţia juridică agency care reglementează toate formele de intermediere.

Prin agency se înţelege raportul juridic care ia naştere în temeiul împuternicirii pe care o persoană numită the principal o dă unei alte persoane numită the agent, care acceptă să acţioneze în numele principalului. Acest raport se stabileşte, fie prin acordul părţilor, fie care rezultat al unei prezumţii legale edictată în interesul terţilor.

O altă formă de intermediere în special în domeniul bancar este instituţia juridică „ trust" (The Trust), care are de obiect un raport fiduciar (care se bazează pe încredere), referitor la drepturi patrimoniale în virtutea căruia o persoană numită settlor transmite un bun unei alte persoane, numită trustee, care se obligă să dispună de bunul respectiv în folosul unei a 3-a persoane, numit cestui que trust (beneficiar) determinat ca atare de settlor.

În cadrul trustului, trustee este titularul unui drept real (trust property) în timp ce agentul este titularul unor puteri de reprezentare între care şi aceea de a lega pe principal prin actele încheiate cu terţii. Trustee trebuie să se conformeze dispoziţiilor date în,,trust" în timp ce agentul acţionează sub agentul -celeilalte părţi - principal - acesta din urmă putând să dea instrucţiuni de care el trebuie să ţină seama. De exemplu: BRCE transmite o cambie unei bănci străine corespondente (devenită banca trustee), cu ordinul de a fi predată unui partener de afaceri al unei societăţi de comerţ exterior, contra documentelor de livrare al unor mărfuri determinate.

Agenţi de bursă, atât cea de mărfuri cât şi cea de valori intră, de asemenea, în categoria mijlocitorilor. Disp.art. 35 alin. (2) din legea nr. 52/1994 prevede că societăţile de valori realizează activitatea de intermediere prin persoane fizice, angajaţi sau reprezentanţi exclusivi, acţionând ca agenţi de valori mobiliare. Aceste persoane fizice îşi desfăşoară activitatea în numele şi pe cont ul societăţii de la care au primit ordine de tranzacţii şi nu pot angaja în nume sau pe cont propriu servicii de intermediere de valori mobiliare. Nici o persoană fizică nu se poate angaja în intermediere de valori mobiliare fără autorizaţie din partea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Exercitarea neautorizată a unei activităţi de intermediere de valori mobiliare ori folosirea neautorizată a expresiilor: „intermediere de valori mobiliare", „intermediar pentru valori mobiliare", „agent pentru valori mobiliare" sau a oricărei expresii similare atrage răspunderea potrivit legii art. 38 alin. ultim din Legea nr. 52/1994).

În literatura de specialitate ' noţiunea de agent de bursă este folosită pentru a desemna atât categoria intermediar de bursă numită în economia de piaţă şi brokeri, cât şi categoria de comercianţi de bursă, numiţi şi dealeri, specialişti neoperativi care au atribuţii în ceea ce priveşte analiza, urmărirea şi facilitatea tranzacţiilor bursiere pe cont propriu, în cazul intermedierii interesează ambele categorii de agenţi de bursă.

Agentul de bursă este definit ca persoana fizică sau juridică care, în numele şi pe răspunderea clienţilor contra unui comision se angajează în activitatea de solicitare şi acceptare a ordinelor de tranzacţii.

Agentul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de bază: acţionează în contul clientului şi este supus controlului acestuia, nu are nici un drept asupra valorilor proprietatea clientului, este dator să respecte întocmai ordinul clien tului este autorizat de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare dacă realizează intermedierea unor asemenea valori sau atestat de un alt organ competent (comitetul bursei, autoritatea de supraveghere a pieţei în celelalte cazuri).

Agentul oficial de bursă este deci o persoană autorizată de Comitetul bursier respectiv de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare să îndeplinească funcţia de intermediar cu ocazia încheierii de tranzacţii în cadrul Bursei de Valori Mobiliare.

Agenţii de bursă pot acţiona în calitate de angajaţi sau ca agenţi externi primind pentru activitatea prestată o retribuţie sau un comision dacă lucrează ca profesionişti independenţi. Agenţii de bursă au calitatea de comercianţi, întrucât îşi realizează activitatea de mijlocire în afacerile comerci ale ca o profesie obişnuită.

Aceeaşi poziţie o are şi sindicul bursei în cadrul Bursei de valori Mobiliare. Comisarul general al Bursei el este agentul oficial investit cu atribuţii speciale de supraveghere şi control asupra desfăşurării operaţiunilor în bursă, precum şi mijlocirea unor operaţiuni în contul statului şi al instituţiilor publice.

În activitatea lor, mijlocitorii bursei pot fi ajutaţi de supleanţi şi remizeri -cei care caută clienţi pentru efectuarea operaţiilor de bursă. Aceştia lucrează sub supravegherea, în numele şi pe răspunderea mijlocitorilor oficiali.

Bursa de valori mai are şi o altă categorie de specialişti, aceea a consultanţilor de plasament. Ei sunt profesionişti care prestează către public, contra cost, servicii de consultanţă şi plasament de valori mobiliare, direct sau indirect. Prestarea unor astfel de servicii se face numai cu autorizarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Agentul de comerţ este un auxiliar independent care face operaţiuni de intermediere cu caracter profesional. Se numeşte agent de comerţ, persoana fizică sau juridică a cărei activitate independentă, cu caracter profesional şi de durată constă în a trata şi încheia afaceri comerciale, ceea ce îi deosebeşte de mandatari, în numele şi pe socoteala unui mandant (comerciant) faţă de care nu se află într-o legătură de subordonare. Agentul de comerţ acţionând ca profesionist, autonom, plasează produsele unuia sau mai multor comercianţi într-o anumită zonă sau îndeplinesc pentru aceştia diverse operaţiuni comerciale, furnizează informaţii privind condiţiile pieţei, colectează comenzi pe care le transmite mandantului, tratează şi încheie afaceri comerciale.

Agentul de comerţ care este împuternicit de un mijlocitor să trateze afaceri, să realizeze oferte, comenzi etc. pe care comerciantul le concretizează sub forma unor convenţii comerciale, este un mandatar fără reprezentare. Agentul comercial este împuternicit să încheie afaceri comerciale cu terţii în numele şi pe socoteala mandantului este un reprezentant al comerciantului.

Caracteristice pentru agentul de comerţ sunt 3 elemente: stabilitatea, exclusivitatea teritorială şi calitatea de mandatar sau reprezentant. Din definiţia şi caracteristicile arătate se pot distinge următoarele 5 trăsături distinctive:

• Ei reprezintă unul sau mai mulţi comercianţi, sunt independenţi şi ca regulă generală nu sunt legaţi de un contract de muncă, ci printr-un contract de mandat în virtutea căruia tratează în numele şi pe contul comerciantului.
• . Ei se disting de comisionarii care tratează în nume propriu dar pe contul altuia şi de curtierii care nu tratează direct şi care nu reprezintă contractanţii dar se limitează să-i apropie.
• . Adesea distincţia între diferite categorii de agenţi este dificilă, acelaşi cuvânt a coperind profesii diferite. Este cazul agenţilor de asigurări diferiţi de curieri de asigurări care sunt agenţi prepuşi şi au dreptul la o indemnizaţie ori la o despăgubire, în caz de încetare abuzivă de contract, în timp ce se recunoaşte calitatea de comerciant agenţilor generali sau locali, agenţilor de import sau export.
• . Agenţii de comerţ se deosebesc în general de prepuşi, deoarece nu au puterea de a îndruma operaţiunile şi de mijlocitori pentru faptul că se ocupă numai de anumiţi comercianţi şi în anumite zone, iar nu pentru orice comercianţi, cum fac mijlocitorii. Ei au dreptul al un comision nu numai pentru afacerile încheiate personal, dar şi pentru afacerile încheiate direct de comerciant, în timp ce mijlocitorul are un drept la un provizion de la ambele părţi.
• Agenţii de comerţ au capacitatea de comerciant potrivit art. 3 pct. 7 Codul comercial cu toate îndatoririle corespunzătoare acestei calităţi: înmatricularea în Registrul Comerţului, ţinerea unor registre de contabilitate etc.

În practica anglo-americană, agentul de comerţ este denumit factor. Factorul este un agent comercial (mercantile agent) care acţionează în nume propriu dar în contul principalului, având posesiunea şi controlul mărfurilor care i-au fost încredinţate. Ca urmare, orice vânzare a acestor mărfuri de către mercantile agent pe care o efectuează în cadrul profesiei sale produce toate efectele asupra terţelor persoane cumpărătoare, de bună credinţă, deoarece reprezintă autorizarea dată de proprietar.

Broker este un agent comercial în dreptul anglo-american. El nu apare ca parte în contractul încheiat, neavând posesie şi contul asupra mărfurilor pe care le negociază. El lucrează în numele mandantului, fiind mijlocitor între acesta şi terţa persoană interesată în încheierea unei tranzacţii. Activitatea lui se numeşte brokerage, iar retribuirea se calculează asupra valorii afacerii încheiate, în numele şi contul principalului.