Pin It
  1. Concurenţa perfectă şi concurenţa imperfectă. Noţiuni

Concurenţa dintre agenţii economici reflectă forme diferite de manifestare pe piaţă şi grade diferite de rivalitate, în raport de care se disting două concepţii cărora le corespund două tipuri sau modele economice concurenţiale: concurenţa perfectă şi concurenţa imperfectă.

În prima concepţie, concurenţa este considerată ca un scop în sine de care depinde însăşi existenţa libertăţii comerciale pe piaţă. Este un model teoretic care situează concurenţa la antipod de monopol şi de monopsom.

Într-o a doua concepţie, mai realistă, concurenţa constituie un mijloc necesar pentru a atinge obiective importante cum sunt: repartiţia judicioasă a resurselor, progresul tehnic, stabilitatea forţei de muncă, în această din urmă accepţiune, libertatea pieţei poate suferi restrângeri dacă deziderate superioare de ordin eco-nomic-social o impun. Este un model practic, acceptat de viaţa economică ac - tuală care este cunoscut sub denumirea de concurenţă imperfectă. Acest model se prezintă sub variate forme. Modelul corespunzător pe planul analizei ştiinţifice îl constituie concurenţa eficientă sau concurenţa practicabilă (workable com-petition), care consideră validitatea dintre agenţii economi ci ca un simplu mijloc şi nu ca un scop în sine.

  1. Concurenţa pură şi perfectă presupune ca toţi agenţii să producă, să desfacă ori să schimbe produsele (mărfurile), la preţul pieţei, absolut liber, atât cât doreşte, fără a-1 influenţa în vreun mod, iar consumatorii să ia decizii plecând de la cunoaşterea în permanenţă a ansamblului ofertei, să cumpere produsele la preţul pieţei, oricât şi de oriunde doresc, fără a-1 afecta. Acest model pune accentul pe rolul regulator al fenomenelor principale ale pie ţei, în special a legii cererii şi a ofertei.

1) Trăsături. Acest tip de confruntare pe piaţă al agenţilor economici se caracterizează prin următoarele trăsături fundamentale: atomicitate, omogenitate, transparenţă, pluralitate de opţiuni, mobilitatea factorilor de producţie şi neintervenţia statului.

  1. Atomicitatea pieţei presupune existenţa unui număr mare de vânzători şi cumpărători, mici şi mijlocii pe piaţă care să acţioneze în mod independent, fără ca vreunul din ei să poată influenţa semnificativ niveliil preţului unui anumit produs. Ca atare, fiecare producător şi vânzător, fiecare consumator consideră preţul pieţei ca o realitate independentă de acţiunea sa.
  2. . Omogenitatea produselor, mărfurilor sau serviciilor, într-o ramură a economiei, produsele, mărfurile sau serviciile trebuie să fie omogene sau identice, astfel că, în condiţii calitativ egale, cumpărătorul să prefere produsul cu preţul cel mai scăzut.
  3. . Transparenţa perfectă a pieţei se realizează dacă pe piaţă există un flux informaţional adecvat. Această condiţie implică accesul direct, imediat şi complet al consumatorilor la informaţii despre produsele, caracteristicile produselor şi serviciilor oferite de piaţă şi preţurile corespunzătoare.
  4. . Pluralitatea de opţiuni rezultă în mod evident din coroborarea cerinţelor sus menţionate. Pe o atare piaţă, consumatorul beneficiază de posibilităţi de alegere, practic nelimitate, între mărfurile oferife spre vânzare.
  5. . Mobilitatea factorilor de producţie constă în posibilitatea agenţilor economici şi a capitalului pe care-1 deţin de a se adapta din proprie iniţiativă evoluţiei conjucturale a pieţei.

În măsura în care activitatea economică devine nerentabilă din cauza creşterii numărului de agenţi economici în domeniu, cei interesaţi îşi pot schimba profilul activităţii şi să se îndrepte spre altă ramură unde consideră că vor realiza un profit mai mare.

Prin astfel de acţiuni se realizează, pe de o parte, repartizarea optimală a resurselor între diferitele domenii de producţie, iar, pe de altă parte, o adaptare corespunzătoare a nivelului ofertei în raport de volumul cererii.

  1. . Neintervenţia statului echivalează cu libertatea concurenţei. Această concurenţă nu mai este perfectă dacă i se aduc restrângeri administrative, în această concepţie, rolul statului constă în asigurarea condiţiilor optime pentru acţiunea spontană a competiţiei economice.

Formarea preţurilor în condiţiile, concurenţei perfecte are loc pe baza acţiunii legii valorii şi a corelaţiei dintre cerere şi ofertă, în condiţiile concurenţei pure şi perfecte, preţul se fixează la nivelul echilibrului dintre cerere şi ofertă, deci atunci când cantităţile de produse oferite de piaţă sunt egale cu cele solicitate de consumatori. Cererea excedentară determină creşterea preţurilor. Oferta excedentară atrage, dimpotrivă, scăderea preţului de vânzare a produsu lui.

Critica concepţiei privind concurenţa. Acest sistem de competiţie între agenţii economici se bucură şi în prezent de aprecieri pozitive dar a fost şi criticat pentru caracterul său teoretic, idealist şi în discordanţă cu realităţile economice, în sistemele economice reale, componentele sale de bază nu mai pot fi întrunite. Acest model ar defavoriza, îndeosebi, activităţile economice de vârf care presupun investiţii mari, pierderi temporare şi o atenuare a durităţii concurenţei.

4) Factori destabilizatori ai concurenţei. Pe măsura evoluţiei economiei la stadiul contemporan, între modelul teoretic al concurenţei perfecte şi realitate, s-a produs un decalaj. Acest decalaj s-a datorat fenomenului concentrării întreprinderilor care a contribuit la regresul treptat al atomicităţii pieţei.

Ca efect al acestui decalaj, a devenit necesară intervenţia statului în economie. Se înregistrează mutaţii care transformă concurenţa perfectă în concurenţa imperfectă.

1.Concurenţa imperfectă desemnează situaţia de piaţă în care una, mai multe sau toate condiţiile concurenţei perfecte sunt încălcate: a) numărul de cumpărători şi vânzători variază; b) se accentuează diferenţierea între produse; c) un anume grad de control al preţurilor; d) dificultatea la intrarea noilor producători într-o ramură; e) rivalităţi în ceea ce priveşte relaţiile cu publicul în probleme de calitate.

  1. Concurenţa imperfectă apare datorită: a) existenţei unor firme destul de mari şi puternice, capabile să influenţeze preţul de vânzare a produselor proprii; b) existenţa de restricţii la intrarea de noi firme în ramură.
  2. Concurenţa imperfectă este un model economic real care ţine seama de factorii care influenţează existenţa şi intensitatea competiţiei dintre agenţii economici (restructurarea şi concentrarea agenţilor economici, intervenţia statului).

Concentrarea agenţilor economici este un proces care s-a accentuat în ultimele decenii. Cauzele concentrării pot fi de ordin tehnic, organizatoric, comercial sau financiar. Sub raport tehnic, asocierea agenţilor economici contribuie la raţionalizarea muncii prin divizarea şi specializarea mai judicioasă a activităţilor.

Organizatoric, fuziunea unor societăţi reduce cheltuielile administrative. Pe plan comercial, concentrarea permite strategii mai perfecţionate şi diversificate de aprovizionare şi desfacere, reclamă, etc.

Financiar, concentrarea permite accesul la finanţarea din partea agenţilor economici mai puternici sau chiar la finanţarea externă în proporţii mai mari decât dacă ar acţiona ca firme izolate.

  1. Sub raport economic, fenomenul concentrării se poate realiza pe trei căi diferite. O primă cale o constituie concentrarea orizontală care intervine între unităţi concurente de profil similar, ele coordonându-şi activităţile specifice. Este cazul cartelurilor, trusturilor. O a doua cale este concentrarea verticală dintre societăţi aflate pe trepte diferite, pe filiera de producţie sau de distribuţie de rnărfuri, de servicii sau lucrări. Reunirea are loc între fabricanţi, grosişti, intermediari şi detailişti care se grupează într-o singură întreprindere polifuncţională. Este cazul sistemelor societate tip holding.

În fine, există concentrare conglomerată, care pune laolaltă activităţi economice diferite, fără conexiune între ele, cu singurul scop de a spori rentabilitatea (turism, hoteluri, audiovizual, unitate de alimentaţie publică, farmacii etc. ). Este cazul grupurilor de societate tip concern.

Concentrarea agenţilor economici are loc adesea pe calea formării (oculte) a sistemelor societare fără personalitate juridică.

Astfel de societăţi dobândesc poziţii importante pe piaţă care le dă posibilitatea să aplice politica de preţuri favorabile lor, dar în dezacord cu interesele consumatorilor. Asemenea manifestări anticoncurenţiale provoacă perturbări pe piaţa materiilor prime şi asupra nivelului de ocupare al forţei de muncă.

  1. Intervenţia statului în economie, în condiţiile concentrării întreprinderilor şi a practicilor anticoncurenţiale nu poate fi exclusă fără riscul unor perturbări sociale.

Statul îşi exercită influenţa asupra pieţei în trei moduri diferite, strâns legate între ele, îndeplinind:

  1. funcţia de reglementare pentru menţinerea echilibrului dintre agenţii eco nomici, pe de o parte, muncitorii şi consumatorii, pe de altă parte. Reglementările tind să asigure protecţia socială, în general şi a consumatorilor, în special;
  2. funcţia de asistenţă. Statutul prin asistenţă socială şi publică, prin asigurarea de servicii gratuite populaţiei, burse de studii, subvenţii pentru cercetarea ştiinţifică şi alte asemenea activităţi, urmăreşte să contracareze efectele nocive ale concurenţei comerciale;
  3. funcţia de gestiune constă în preluarea şi exercitarea de către colectivitate a unor activităţi care interesează bunul mers al întregii societăţi, cum su'it: justiţia, apărarea naţională, poliţia, învăţământul, sănătatea publică, dar şi s("c-toare economice vitale, ca de exemplu: energia, transportul public, poşta, te"e-comunicaţiile, audiovizualul etc.

Scopul acestor modalităţi de intervenţie este disciplinarea şi moralizarea vieţii economice, apărarea lor de excesele participanţilor la circuitele economute.