Pin It

Protecţia internaţională împotriva actelor de concurenţă neloială

  1. Protecţia agenţilor economici români în străinătate şi a străinilor în Ro mânia împotriva concurenţei neloiale se rezolvă în funcţie de apartenenţă la Convenţia de Uniune de la Paris pentru Protecţia proprietăţii industriale (1883).

Apartenenţa ţării noastre la Uniune, dă dreptul comercianţilor din România la tratamentul naţional şi la tratamentul unionist. La rândul lor, străinii unionişti vor putea cere în România acelaşi tratament.

Principiul tratamentului naţional înseamnă asimilarea străinului resortizant al Uniunii cu naţionalul fără vreo condiţie de reciprocitate.

întrucât între legile ţării membre ale Uniunii există mari deosebiri, tratamentul naţional este completat cu tratamentul unionist.

Principiul tratamentului unionist înseamnă asigurarea unui minim de protecţie tuturor resortizanţilor Uniunii, prin stabilirea unor reguli uniforme apli cabile pe întreg teritoriul. Prin art. 10 bis inclus în Convenţie cu prilejul conferinţei de revizuire de la Washington (1911), ţările Uniunii s-au angajat: 1. să asigure cetăţenilor ţării respective o protecţie efectivă împotriva concurenţei neloiale. Potrivit alin. (2) din art. 10 bis, constituie un act de concurenţă ncloială orice act de concurenţă contrar uzanţelor cinstite în materie industrială sau comercială.

Prin Convenţie sunt interzise în principal:

  1. orice faptă de natură a crea confuzie prin orice mijloc cu întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui comerciant;
  2. afirmaţiile false în exercitarea comerţului de natură a discredita întreprin derea, produsele sau activitatea industrială ori comercială a unui comerciant;
  3. indicaţiile sau afirmaţiile a căror folosire, în exercitarea comerţului este susceptibilă să inducă publicul în eroare, în ceea ce priveşte natu ra, modul de fabricare, caracteristicile, aptitudinea pentru întrebuinţare sau cantitatea mărfurilor.

Printre disp din Convenţie relativ la concurenţa neloială amintim art. 8, art. 9 alin. (6) şi art. 10.

Art. 8 prevede că numele comercial va fi protejat în toate ţările Uniunii, fără obligaţia depozitului sau înregistrării, indiferent dacă el face sau nu parte dintr-o marcă de fabrică sau comerţ. Art. 9 se referă la sechestrarea la import, interzicerea importului sau sechestrarea în interior a produselor care poartă ilicit o marcă de fabrică sau un nume comercial protejate în ţările în care sunt importate. Alin. (6) din art. 9 prevede că atunci când legislaţia unei ţări nu admite nici una din aceste măsuri ele vor fi înlocuite, până la modificarea co respunzătoare a legislaţiei, cu acţiunile şi mijloacele pe care legea acestei ţări le asigură în asemenea cazuri cetăţenilor săi.

Art. 10 prevede că dispoziţiile art. 9 se vor aplica şi în caz de folosire directă sau indirectă a unor indicaţii false privitoare la provenienţa produsului sau identitatea producătorului, a fabricantului sau a comerciantului. Aceste texte creează pentru statele membre ale Uniunii obligaţia de a legifera.

Dreptul la acţiunea în justiţie pentru folosirea fără drept a numelui altuia (art. 9), folosirea unor false indicaţii privind originea produsului (art. 10) şi concurenţa neloială (art. 10) este reglementat de art. 10 care obligă ţările membre ale Uniunii să pună la dispoziţia persoanelor fizice şi juridice lezate şi asociaţiilor profesionale mijloacele juridice necesare unei protecţii eficace împotriva concurenţei neloiale.

Principiul tratamentului naţional prevăzut de Convenţia de la Paris este consacrat în ţara noastră de Legea nr. 28/1967 privind mărcile de fabrică şi de art. 6 al Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie.

În ţările Uniunii Europene, dreptul aplicabil pentru naţionalii fiecărei ţări membre îl reprezintă atât legislaţia internă a acelei ţări, cât şi reglementările Comunitare, aşa cum rezultă din tratatele pieţei comune. Astfel, art. 85 din Tratatul de la Roma (1957) prevede că sunt lovite de nulitate absolută „acor - durile dintre întreprinderi şi toate practicile concertate, care sunt susceptibile să afecteze comerţul între statele membre şi care au ca obiect şi efect să împiedice, să restrângă sau să falsifice jocul concurenţei în interiorul Pieţei Co mune".

Art. 86 din Tratat interzice „în măsura în care comerţul între statele membre este susceptibil de a fi afectat faptul uneia sau a mai multor întrepr inderi de a exploata în mod abuziv o poziţie dominantă în Piaţa Comună sau pe o parte importantă a acesteia". Printre practicile la care se referă art. 85 sunt şi cele care antrenează restricţii în transmisiunea drepturilor de proprietate industrială şi care îmbracă adesea forma unor acte de concurenţă neloială. Potrivit aceluiaşi text al Tratatului, practicile menţionate privesc preţurile impuse, limitarea protecţiei debuşeelor investiţiilor, repartizarea pieţelor şi a surselor de aprovizionare, discriminarea între partenerii comerciali, subordonarea încheierii contrac­telor, acceptării unor prestaţii suplimentare fără legătură directă cu obiectul ace stor contracte.