Contractul de cont curent este un procedeu tehnic constând în înţelegerea părţilor ca în Ioc să achite separat şi imediat creanţele reciproce, izvorâte din prestaţiile făcute una către cealaltă, lichidarea să se facă la un anumit termen, prin achitarea soldului de către partea debitoare.
Procedeul tehnic sus-menţionat este folosit de comercianţii care au un volum mare de afaceri reciproce şi mai ales atunci când se găsesc în localităţi diferite, pentru evitarea lichidării individuale a fiecărei creanţe.
Părţile între care se încheie contractul de cont curent se numesc „corentişti", iar prestaţiile reciproce pe care şi le fac se numesc „remize" (sau „rimese"); prestaţiile constau în operaţiuni prin care o parte pune la dispoziţia celeilalte părţi o valoare patrimonială de orice fel, urmând ca suma cuvenită transmiţătorului să fie depusă în contul curent, aceleaşi lucru petrecându -se şi de partea cealaltă.
Din moment ce suma de bani a fost trecută în cont, ea îşi pierde individuali tatea, contopindu-se în masa sumelor înregistrate în cont, la activ sau pasiv, după caz. La scadenţă se vor aduna ppsturile de la activ şi de la pasiv pentru a se stabili care dintre părţi este debitoare şi, în această calitate, trebuie să achite soldul rezultat.
Contractul de cont produce anumite efecte juridice, unele dintre ele sunt considerate principale (esenţiale), iar altele secundare.
Efectele principale sunt: transferul dreptului de proprietate; novaţia; indivizibilitatea şi compensaţia.
Prin efectuarea operaţiilor în cont, de creditare a transmiţătorului şi, respectiv, de debitare a primitorului, cu valoarea remisă, primitorul devine titularul dreptului de proprietate asupra valorii (mărfii).
Contractul de cont curent operează şi o novaţie, obligaţia principală stingân-du-se şi fiind înlocuită cu o nouă obligaţie al cărei temei este contul de cont cur ent, într-adevăr, prestaţia făcută de o parte către cealaltă s-a bazat pe un anumit temei juridic (de exemplu, contractul de vânzare- cumpărare). în baza contractului, primitorul mărfii datora preţul şi cum acest preţ a fost trecut în cont, ca o creanţă a transmiţătorului mărfii, obligaţia iniţială de plată a preţului s-a stins şi a fost înlocuită cu o nouă obligaţie, care apare în cont sub formă de credit şi de debit.
Un alt efect principal al contractului de cont curent este „indivizibilitatea", sumele î nscrise în cont pe baza prestaţiilor făcute pierzându-şi individualitatea şi contopindu-se într-un tot indivizibil.
în sfârşit, contractul de cont curent are ca efect şi o compensaţie (art. 370 C. corn.). Aceasta înseamnă că datoriile reciproce ale părţilor se sting până la concurenta debitului şi creditorului, urmând a se plăti eventuala diferenţă, adică soldul rămas după compensaţie.
Efectele secundare sunt: curgerea dobânzilor şi dreptul la comision şi alte cheltuieli.
Deşi până la scadenţă (când se face lichidarea datoriilor reciproce) contul este indivizibil (nefiind vorba de o creanţă exigibilă în favoarea uneia dintre părţi), totuşi pentru fiecare sumă înscrisă curg - de drept - dobânzi, de la data înscrierii şi până la încheierea contului.
Contractul de cont curent încetează de drept în următoarele cazuri: expirarea termenului convenit de părţi; prin denunţarea uneia dintre părţi; prin lichidarea judiciară a uneia dintre părţi. Contractul de cont curent poate însă înceta şi la cererea uneia dintre părţi.