Pe plan internaţional, pentru accelerarea operaţiunilor de finanţare a producţiei au luat o deosebită extindere operaţiunile de vânzare prin negocierea factu rilor (factoring).
Contractul de factoring este acel tip de contract prin care o persoană (aderentul) cedează creanţele sale unui terţ (factorul) ce se obligă să preia activitatea de încasare, în schimbul unui comision.
Cedarea se realizează prin intermediul unei subrogări convenţionale, prin simpla transmit ere a facturilor, fără nici o altă formalitate, factorul devenind proprietarul creanţelor.
În relaţiile comerciale internaţionale, recurgerea la contractul de factoring este influenţată şi de diversitatea prevederilor legale din diferite ţări, referitoare la transmiterea creanţelor şi determinarea legii aplicabile.
Contractul de factoring implică, în afară de aderent (vânzătorul de bunuri sau furnizorul de servicii) şi factor (cesionarul creanţelor) şi pe client (persoana care a cumpărat marfa sau a benefi ciat de serviciile respective).
Operaţiunile de factoring sunt de două feluri: factoring la scadenţă, maturity factoring (factorul plăteşte facturile la data scadenţei lor) şi factoring tradiţional (obişnuit), old line factoring (factorul plăteşte creanţele imediat).
Factoring-ul obişnuit este un mijloc de finanţare pe termen scurt, încasându-se imediat valoarea facturilor cedate. Datorită simplificărilor în activitatea contabilă, factoring-ul constituie şi o modalitate de gestiune economică.
În ceea ce priveşte natura sa juridică (pentru a se putea determina regimul aplicabil), contractul de factoring prezintă asemănări cu „cesiunea de creanţă" şi „scontul", cu care totuşi nu se confundă, date fiind trăsăturile sale specifice.
Factoring-ul constituie un contract original complex reprez. o operaţie de finanţare comercială.
Clauzele convenţiei fiind stabilite de cesionarul creanţelor, contractul de factoring este un contract de adeziune, cu caracter „intuita personae". El este un contract cu titlu oneros şi cu executare succesivă.
În contractul de factoring se poate include şi o clauză de exclusivitate, în baza căreia aderentul cedează creanţele în totalitatea lor (integral, global).
Efectele contractului de factoring sunt multiple: factorul are obligaţia de a plăti creanţele care iau fost transferate de aderent. Ca urmare a subrogării, el trebuie să încaseze facturile cedate şi, eventual, să suporte riscurile financiare (insolvabilitatea), în calitate de proprietar al creanţelor, factorul nu dispune de nici un drept de regres împotriva aderentului. Numai în situaţia deosebită a inexistenţei creanţei, el are o acţiune în repetiţiune a plăţii nedatorate.
Aderentul remite factorului, la termenele stabilite pin contract, facturile înso ţite de un borderou care conţine următoarele date: creanţele cedate, cu drepturile accesorii şi acţiunile respective; declaraţia de transmitere a creanţelor în proprietatea factorului; cererea de plată a facturilor, în schimbul unei chitanţe subrogatorii. Factorul achită numai creanţele care au fost acceptate în prealabil (ţinând, desigur, cont de garanţiile pe care acestea le prezintă). Dacă facturile nu sunt aprobate, factorul le poate prelua, dar cu titlu de mandatar, fiind un factoring fără notifi care.
Pentru efectuarea plăţilor, factorul contabilizează facturile prin conturile pe care le deschide fiecărui client agreat, în raport cu plafoanele stabilite, deschide şi aderentului un cont curent, care permite compensarea şi are un rol de garanţie.
Aderentul are obligaţia de a plăti un anumit comision, de a garanta existenţa creanţei şi de a coopera cu factorul pe toată durata contractului, în urmărirea şi executarea silită a debitorilor.
Aderentul trebuie să notifice debitorului transmiterea creanţei şi să menţio neze pe factură subrogarea efectuată.