Contractul de licenţă de brevet de invenţie este contractul prin care una dintre părţi, „licenţiatorul", transmite celeilalte părţi „licenţiatul" dreptul de folosinţă asupra unei invenţii proteguite printr-un brevet de invenţie, în schimbul unui preţ, imprimându-i astfel un caracter oneros.
Invenţia constituie orice creaţie ştiinţifică sau tehnică, care prezintă noutate absolută faţă de stadiul cunoscut al tehnicii mondiale, care nu a mai fost brevetată sau făcută public, în ţară sau în străinătate, până la acea dată.
Brevetul de invenţie este documentul prin care se recunoaşte unei persoane fizice sau juridice dreptul asupra unei anumite invenţii.
Brevetele pot fi de două feluri: brevete de invenţii principale care se acordă pentru invenţii ce pot fi transpuse în practică în mod independent de alte invenţii şi brevete complementare, care se acordă în cazul invenţiilor care perfectează o invenţie principală înregistrată, ridicându-i valoarea tehnico-economică. Dependenţa care există între aceste două genuri de invenţii face ca pentru aplicarea celor complementare să fie necesar acordul titularului de brevet privind invenţia principală.
Cunoaşterea perioadelor de valabilitate a brevetelor de invenţii în diverse state prezintă o importanţă deosebită, deoarece după expirarea acestei perioade, invenţia intră în domeniul public, putând fi folosită de oricine, fără să mai fie necesar acordul fostului titular.
Contractul de licenţă de brevet de invenţie prezintă numeroase avantaje pentru licenţiat: realizarea de economii valutare prin reducerea importurilor de mărfuri similare; introducerea rapidă a unor tehnici avansate; promovarea exporturilor pro duselor realizate sub licenţă etc.
Contractele de acest fel au clauze proprii: clauza teritorială, clauzele privind asistenţa tehnică şi comercială, durata contractului, condiţiile în care contractul poate fi extins şi reînnoit, garanţiile şi răspunderea reciprocă a părţilor, condiţiile de forţă majoră, risc etc.
În contractele de licenţă se adoptă un sistem combinat de plată a preţului, constând din: o sumă globală iniţială; un procent (royalty) calculat asupra valorii producţiei sau a vânzărilor (o plată periodică).
La încheierea contractelor de licenţiere de brevete de invenţie prezintă importanţă cercetarea statutului juridic al invenţiei, respectiv perioada pentru care este protejată prin brevet.