Scrisoarea de schimb este un înscris comercial. Emiterea ei este un act de comerţ, î ntrucât un trafic de credit are în sine ceva de natură comercială. Deci, nu s-ar putea pretinde unui debitor, care nu este comerciant, să accepte o scrisoare de schimb. Dimpotrivă, un comerciant dacă este debitor, trebuie să accepte scrisoarea de schimb trasă asupra lui de creditorul său.
Scrisoarea de schimb, denumită „trată" este un mijloc de credit, ca şi un instrument de plată la distanţă.
Ca şi în cazul cecului, trata este un mandat dat altuia de a plăti datoria man datarului, dar, spre diferenţă de cec, el poate fi dat unui comerciant oarecare asupra căruia se trage scrisoarea de schimb. Acesta este trasul, dar în cadrul acestui raport triunghiular mai există trăgătorul şi purtătorul înscrisului, exact ca şi în cazul cecului.
Scrisoarea de schimb fiind un instrument de credit este „la termen". De exem plu, se trage la sfârşitul lunii curente, la sfârşitul lunii următoare sau pentru două sau trei luni mai târziu, ceea ce nu împiedică dacă există nevoie de bani de a se sconta scrisoarea imediat la bancherul persoanei purtătoare. Câteodată, bancherul care a scontat o va resconta la o altă bancă. Cu trei semnături scrisoarea va fi în cele din urmă bună să fie rescontată la Banca Naţională.
Pentru că cea mai mare parte a comercianţilor traşi sunt ei înşişi clienţi la un bancher, trata pe care purtătorul o face să fie scontată sau încasată prin intermediul propriului său bancher, la ordinul căruia el o trece, se va compensa între bănci, cu sau fără intermedierea Băncii Naţionale.
Scrisoarea de schimb scurtează lanţul plăţilor, deoarece graţie ei, fiecare dintre purtătorii succesivi cărora ea le-a fost andosată va fi considerat, provizoriu, ca fiind plătit.
Un alt avantaj al scrisorii de schimb este că procură credit trăgătorului, în fond, trata constituie un mijloc de a face să-ţi fie plătită datoria, când nu ai bani, de un altul care nu -ţi datorează încă bani (de exemplu, peste două luni). Se trage trata şi este dusă la un bancher care o va sconta şi astfel se capătă banii.
Scrisoarea de schimb ca şi cecul este şi un instrument de plată în timp dar acest aspect prezintă un interes mai mic. Ceea ce interesează cu deosebire este faptul că pe această cale se pot obţine dinainte banii care abia urmează să fie datoraţi. De aceea, scrisoarea de schimb este preferată cecului (în comerţ).
Fără îndoială, plata nu este efectivă decât dacă trasul se dovedeşte, la scadenţă, a fi debitor şi solvabil; dar securitatea operaţiei poate veni din mers şi de o manieră mai efectivă decât în cazul cecului care nu se andosează niciodată decât la bancherul beneficiarului, în timp ce scrisoarea de schimb poartă adesea mai multe andosări. Fiecare dintre semnatari devine debitor solidar. Dar, cea mai mare parte a tratelor sunt trase direct la ordinul bancherului scontat sau încasator.
Ca şi în cazul cecului, proprietatea provisionului poate fi transmisă prin scri soare de schimb.
Nu este necesară existenţa acoperirii (provision) în momentul emiterii scri sorii de schimb. Este suficient să se spere că aceasta va exista la scadenţă. Această speranţă poate fi transmisă şi dacă scrisoarea de schimb este acceptată ea devine angajament.
Într-adevăr, scrisoarea de schimb poate fi acceptată şi efectiv ea este acceptată destul de adesea, dar cea mai mare parte a scrisorilor de schimb circulă fără acceptare.
Prin acceptare, trasul îşi asumă el angajamentul trăgătorului. Trăgătorul îi dăduse un ordin care nu avea valoare decât în legătură cu o datorie presupusă a trasului. Purtătorul are un mijloc de a obţine acordul trasului, făcându-1 pe acesta să accepte scrisoarea de schimb, în acest caz acoperirea (provisionul) devine certă.
Acceptarea este rar cerută pentru tratele de mică importanţă şi în cazul celor care prezintă încredere, afară de cazul când bancherul scontator pentru a avea o semnătură în plus. Dar, dacă există acoperire, trasul, comerciant sau debitor, este obligat să accepte scrisoarea de schimb. Şi dacă refuză el se expune la un protest, act de portărel, prin care se constată refuzul. El poate, de altfel, să accepte o scrisoare de schimb fără să existe încă acoperire, ceea ce-1 plasează într-o situaţie analogă celei a bancherului care deschide un credit clientului său. Numai că bancherul este un om a cărui profesiune este de a deschide asemenea credite unor oameni pe care-i verifică minuţios cu privire la solvabilitatea lor.
Între comercianţi fără scrupule se întâmplă să se deschidă credite fictive, fără intenţia fermă de a le onora. Este cunoscut că băncile scontează mai uşor hârtiile cu mai multe semnături. De exemplu, trei comercianţi a căror semnătură a devenit aleatorie, ei ştiind mai bine decât oricine că nu mai au credit, nici mijloace serioase de a şi-1 procura, se înţelege ca unul dintre ei să tragă o scrisoare de schimb asupra unui al doilea comerciant, cel de al treilea comerci ant va sconta trata la o bancă, în fond, ei nu sunt creditori între ei, dar ei vor să-şi prelungească viaţa comercială procurându-şi bani imediat, pe baza unor angajamente fictive, în speranţa că lucrurile vor merge mai bine la scadenţă. Aşadar, cu toate numeroasele semnături de pe trată, bancherul care a plătit s-ar putea să rămână în faţa unui vid.
Exemplul de mai sus este mai simplu. El însă a fost mult perfecţionat. Frauda poate fi dublă sau triplă. Aşa, de exemplu, primul comerciant nu numai că a tras o scrisoare asupra celui de al doilea, plătibilă celui de al treilea, pentru ca acesta din urmă să o poartă sconta pe contul primului, dar şi cel de al doilea comerciant trage o scrisoare pe seama primului, care ar însemna că se compensează cu scrisoarea trasă de acesta pe seama sa, cel de al treilea fiind cel însărcinat, după andosare, cu scontarea pentru el. Şi, de asemenea, se poate imagina că şi cel de al treilea comerciant va trage şi el o scrisoare pe seama primului şi plătibilă celui de al doilea, precum şi o scrisoare pentru cel de al doilea plătibilă primului, în felul acesta, toate aceste trate faţă de bancheri diferiţi, vor fi creat un întreg complex de situaţii bazate pe nimic. Şi, la scadenţă, se va reîncepe.
Jurisprudenţa se arată jenată de aceste fraude. Ea anulează efectele între fraudatori şi suprimă recursul cambial. Dar, nulitatea este înlăturată la purtătorul de bună credinţă, mai ales în ceea ce priveşte pe bancheri, care au, desigur, calea recursului, care însă adesea se dovedeşte inutilă, contra fraudatorilor. Cel care, prin complezenţă a semnat un atare înscris şi care, prin noroc, are mijloacele de a onora la scadenţă, nu are recurs contra celorlalţi nici contra purtătorului de bună credinţă. înscrisurile de complezenţă pot, de altfel, să constituie o infracţiune.
Formele scrisorilor de schimb sunt cele prevăzute pentru cec, dar cu o menţiune în plus: scadenţa plăţii. Căci, în timp ce cecul este plătibil imediat, scrisoarea de schimb este plătibilă la o scadenţă ce se va preciza.
Ca şi în cazul cecurilor, comercianţii recurg la carnete de formulare de scrisori de schimb. Nu rămâne decât să fie completate rubricile respective şi să se recurgă, după caz, la clauze şi semnături diverse pe care legea şi uzajul le permite să fie intro duse în scrisoare.
Prin efectul obişnuinţei, scrisorile de schimb continuă adesea să poarte o menţiune prescrisă la origine de Codul comercial şi anume „valoarea furnizată" (originea datoriei pe acre trăgătorul înţelege să o plătească primului purtător, graţie scrisorii de schimb). Aşa, de exemplu, când este vorba de cumpărarea unei mărfi pe care trăgătorul vrea să o plătească printr-o scrisoare de schimb, trăgând scrisoarea la ordinul vânzătorului va înscrie menţiunea „valoare furnizată în mărfuri". Dar, el va ceda în acelaşi timp vânzătorului creanţa pe care o are sau pe care o va avea la scadenţă: adică provisionul.
O scrisoare de schimb este emisă, apoi andosată şi în cele din urmă ajunge la scadenţă. Ea va fi prezentată pentru plată fie la tars, fie la ban ca domiciliatoare (aproape toate tratele sunt domiciliate la un bancher). Este, într-adevăr, mult mai comod purtătorului să se adreseze unui bancher decât trasului care între timp poate dispărea. De altfel, debitorul solvabil preferă şi el să plătească pri n intermediul bancherului său. Şi acest lucru se pretează adesea la practica „creditorului confir mat", bancherul fiind obligat, în limita creditului deschis clientului său, să plătească sau să accepte scrisorile trase asupra lui. în fine, scontatorul tratei fiind el însuşi bancher, acest lucru va permite să fie lichidate, între bănci, tratele, prin simple compensaţii.
Deci, bancherii facilitează aceste practici, care le procură clienţi şi bani. Aşa dar, cea rnai mare parte a tratelor sunt domiciliate la u n bancher, însă, bancherii fac un triaj temându -se să domicilieze la ei scrisori indezirabile.
Deci, trata va fi prezentată şi dacă există acoperire ea va fi plătită. Aceasta este regula normală, dar trasul va căuta uneori să câştige timp. Atunci banca domiciliară trimite trata, cu menţiunea „fără aviz" (trasul neindicându-i să facă plata, sau chiar zicându-i să nu facă plata). De aceea, este mai bine ca trata să fie acceptată.
Dacă nu se face plata, acest lucru duce la declanşarea unei serii de recursuri (acţiuni recursorii).
Explicaţii suplimentare sunt necesare în legătură cu semnăturile ce se pun pe scrisoare (andosarea) şi ştergerea excepţiilor.
Andosarea. Andosarea indică că înscrisul comercial (scrisoarea) trece la ordinul X, indicaţie care este datată şi urmată de semnătura andosatorului. Toate acestea figurează pe spatele înscrisului.
Dar, pe multe înscrisuri, fiecare andosare constă doar în semnătură. Sunt „andosările în alb", în transmiterile între bănci, semnătura este chiar înlocuită printr-o parafă. Legea o permite, cu excepţia acceptărilor şi avalurilor.
Această simplă semnătură face din înscrisul comercial aproape un titlu la purtător, căci ea suprimă, pentru purtătorii care le primesc, anumite garanţii, rezultând din andosările normale.
Dar, în astfel de cazuri, transmiterea devine mai uşoară. Andosarea în alb nedatată lasă necunoscută, în lanţul purtătorilor succesivi, ordinea în care ei s-au succedat. Aceasta nu suprimă însă recursurile între ei, căci, în ceea ce-1 priveşte pe ultimul purtător, ei sunt cu toţii debitori solidari.
Dacă andosarea nu indică nimic special, ea transportă la beneficiarul ei pro prietatea înscrisului comercial şi a tuturor drepturilor comerciale. Andosatorul devine proprietarul provisionului şi garanţiilor sale. Dar în cazul anumitor andosări, semnătura poate fi precedată de menţiuni deosebite, prin care sunt precizate şi limitele înscrierilor comerciale.
în cazul particular al andosării cu clauză de răscumpărare nu se transmite scrisoarea de schimb la noul purtător decât titlul de gaj. Deci, acesta nu devine proprietar nici al tratei, nici al provisionului; el este un simplu gajist.
Andosatorul, înainte de a semna, face menţiunea că trece înscrisul la ordinul purtătorului „cu titlu de gaj" sau „cu titlu de amanet". Este însă prudent să se precizeze datoria garantată şi voinţa de a reduce efectul andosării doar la valoarea unui gaj.
Este un gaj comod care se realizează fără formalităţi. Scrisoarea de schimb va fi automat prezentată (la scadenţă) trasului, dar de gajist, care va fi plătit în limitele creditului său. Numai că, până la scadenţă, andosatorul, plătindu-1 pe gajist, poate să-i redea înscrisul.
Avalul. Spre deosebire de andosarea cu clauză de răscumpărare, care diminuează drepturile purtătorului, avalul le sporeşte printr-o cauţiune solidară, cea a semnatarului avalului.
Deci, avalul este o cauţiune comercială, în scrisoarea de schimb acesta fiind reputat ca dând purtătorului o garanţie a solvabilităţii trăgătorului şi nu al trasului, cu excepţia cazului când s-a prevăzut invers prin trată.
Andosarea-procură. Are drept scop să permită andosatarului să primească scrisoarea de schimb, fără să aibă asupra ei nici un drept. Ea îi dă acestuia manda -
tul de a acoperi înscrisul în contul mandantului. Andosatarul va fi obligat să dea socoteală andosatorului de executarea mandatului său.
Şi în acest caz, natura andosării trebuie indicată cu claritate, astfel nu este opozabilă terţilor cărora mandatarul le-a andosat înscrisul în contul mandantului.
Ştergerea excepţiilor. Andosarea normală produce efectele caracteristice ale scrisorii de schimb, prin aceea că şterge excepţiunile, în profitul purtătorului de bună credinţă.
Dreptul cambial se caracterizează prin aceea că titlul transmis prin andosare are valoarea transmiterii la andosatar a drepturilor inerente şi abstracte, care rezultă din simplul fapt al semnăturilor.
Beneficiarul are dreptul să ignore cauzele acestor semnături şi validitatea creanţelor cărora acestea le corespund. Din moment ce figurează semnături pe trata sa, semnatarii îi sunt obligaţi.
Semnatarii nu se pot prevala de apărări pe care le-ar putea opune creditorilor care i-a atras în circuitul cambial. Angajamentul andosatorilor este identic cu cel al trasului acceptant.
Tot aşa, fiecare dintre andosatori acoperă, cu semnătura sa cambială, cu privire la purtătorul final, aproape toate viciile angajamentelor sale. Aceasta permite purtătorului de a ceda toate drepturile sale cambiale care rezultă din înscrisul comercial purtătorilor ulteriori. Aşa, de exemplu, viciile de consimţământ, care ar putea afecta una din creanţele încorporate momentan în scrisoarea de schimb, sunt acoperite. Şi dacă una dinte datoriile astfel încorporate este stinsă prin plată, compensaţie sau confuziune nu are nici o importanţă; trata, remisă ultimului purtător, îl va obliga pe semnatar să-i plătească integral, deşi el a mai plătit parţial odată (prin com pensare, confuziune etc.). în aceasta constă securitatea de drept cambial.
Se fac câteva excepţii. Astfel, se admite că incapacitatea unui semnatar nu este acoperită prin circulaţia scrisorii de schimb.