- Jurisprudenţa comunitară.
În general, jurisprudenţa nu este acceptată ca izvor de drept în sistemul juridic continental . Hotărârile judecătoreşti nu sunt obligatorii pentru cazurile viitoare; în principiu, ele nu au efecte erga omnes. Cu toate acestea, se consideră că fiecare aplicare a dreptului necesită interpretare, care înseamnă că, într- un fel sau altul, regulile sunt perfecţionate şi suplimentate. Interpretarea dreptului ar urma să fie cu atât mai necesară cu cât legea este mai generală şi lacunele mai prezente. În acelaşi sens, se consideră că jurisprudenţa Curţii este un izvor esenţial de drept, întrucât în numeroase probleme Curtea de justiţie completează şi precizează dispoziţiile Tratatului, concomitent cu asigurarea respectării lor . Doctrina a mai arătat că Tratatul de la Roma are de fapt caracteristicile unui tratat-cadru în sensul că el stabileşte în mod foarte general un anumit număr de obiective şi precizează un cadru în care politicile destinate să realizeze aceste obiective urmează că fie puse în aplicare, astfel că frecvent el recurge la concepte cu un contur neclar, cum ar fi art. 28 care nu precizează exact ce înseamnă "măsuri cu efect echivalent" restricţiilor cantitative sau art. 39 care nu specifică domeniul de aplicare a excepţiilor de "ordine publică" la libera circulaţie a lucrătorilor[1].
In context, în unele domenii ale dreptului comunitar, jurisprudenţa Curţii a putut fi considerată ca un important izvor de drept, având în vedere lipsa reglementării sau reglementarea lacunară, ca în materia concurenţei relativă la validitatea noilor acorduri încheiate după intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 17/62. Astfel, Curtea de justiţie a decis că "deoarece Regulamentul presupune că atât timp cât Comisia nu a luat o decizie, acordul poate să fie implementat pe riscul propriu al părţilor, urmează ca notificarea conform art. 4 alin. 1 din Regulament nu are efect suspensiv".
In alte cazuri, Curtea face referire în mod expres la propriile hotărâri anterioare pentru fundamentarea noilor hotărâri. Cu toate acestea, alteori ea a decis că nu este obligată de hotărârile sale precedente şi că tribunalele naţionale sunt îndreptăţite să ceară o nouă hotărâre preliminară dacă ele nu vor să urmeze o decizie dată asupra unei probleme asemănătoare într-o cauză anterioară, aceste tribunale fiind libere să folosească hotărârile preliminare fără consultarea Curţii, chiar dacă ele sunt tribunale de ultimă instanţă şi care sunt obligate în mod normal să ceară darea unei hotărâri preliminare asupra tuturor problemelor de drept comunitar.
O serie de concepte sau principii de drept comunitar, precum "efectul direct", "prioritatea dreptului comunitar", "autonomia" ori "supremaţia dreptului comunitar", "aplicabilitatea directă" sunt opera Curţii de justiţie sau au fost perfecţionate de către aceasta. Curtea a recunoscut şi a dezvoltat principiile generale de drept comunitar, realizând un act creativ de legislaţie judiciară, unele dintre ele fiind incluse în tratatele comunitare (principiul solidarităţii şi principiul nediscriminării pe motiv de naţionalitate), iar altele fiind preluate din tradiţiile juridice naţionale ale statelor membre şi adaptate complexului comunitar (principiul egalităţii ca principiu general, drepturile fundamentale ale omului, principiul proporţionalităţii).
b. Cutuma
Până în prezent doctrina nu a considerat cutuma ca un posibil izvor de drept comunitar.
- Dehousse, The European Court of Justice, MacMillan Press Ltd., Houndmills Basingstoke, Hamshire and London, 1998, pag. 72