Principiile generale ale dreptului, ca izvoare juridice, se impun, în mod deosebit, datorită caracterului de noutate a dreptului comunitar, care se află încă în etapa consolidării sale, spre deosebire de ordinea internă a fiecărui stat, care cunoaşte o lungă perioadă în care ea s-a sedimentat.
S-ar putea distinge trei categorii de principii:
- principii juridice obligatorii care sunt o moştenire juridică comună Europei ca formă a dreptului natural; ele sunt mai greu de definit, dar dacă sunt încorporate în reglementările comunitare, caracterul lor obligatoriu este de netăgăduit;
- reguli de reglementare comune legislaţiei statelor membre, cu sau fără elemente de echitate şi imparţialitate; ele îşi au originea în apropierea sistemelor lor juridice, produsă de-a lungul anilor şi în nivelul lor de dezvoltare economică, socială şi culturală sensibil egal (este, în fapt, o condiţie a dobândirii calităţii de membru al Uniunii europene);
- reguli generale inerente ordinii juridice comunitare care sunt promovate independent de ordinea juridică naţională; ele sunt o creaţie a instituţiilor comunitare (inclusiv a Curţii de justiţie) ca urmare a interpretărilor şi motivărilor legale şi pot lua conturul unor principii generale.
Aplicarea principiilor se poate face prin referire expresă în tratatele comunitare şi trebuie să fie la general acceptate în ordinea juridică naţională a statelor membre, în scopul de a constitui principii generale de drept comunitar. Nu este necesar, însă, ca ele să fie expres enunţate, ci numai să fie acceptate chiar în diverse forme, precum în cazul încorporării în legea fundamentală naţională, în legi ordinare, în practica jurisdicţională, etc.
- Protecţia drepturilor fundamentale ale omului
În faţa Curţii de justiţie au fost puse în discuţie problemele privind protecţia drepturilor fundamentale ale omului în legătură cu care nici unul dintre tratatele comunitare de bază adoptate nu a cuprins prevederi exprese sau cu caracter general. Numai Tratatul de la Maastricht prevede în art. 6 că Uniunea europeană se întemeiază pe principiile libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi al statului de drept, principii care sunt comune statelor membre şi respectă drepturile fundamentale aşa cum sunt ele garantate prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale semnată la Roma, la 4 noiembrie 1950 şi aşa cum ele rezultă din tradiţiile constituţionale comune statelor membre .
Respectarea acestor drepturi formează o parte integrantă a principiilor generale de drept apărate de Curtea de justiţie de la Luxembourg. Protecţia acestor drepturi, atât timp cât sunt inspirate de tradiţii constituţionale comune statelor membre, trebuie să fie asigurată în cadrul structurii şi obiectivelor Comunităţii. Drepturile fundamentale constituie o parte integrantă a principiilor de drept a căror respectare o asigură organele comunitare de jurisdicţie şi, în acest sens, Curtea de justiţie şi Curtea de primă instanţă se inspiră din tradiţiile menţionate şi din orientările oferite de tratatele internaţionale pentru protecţia drepturilor omului la care statele membre au colaborat sau pe care le-au semnat, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului având o semnificaţie specială în acest sens. La Consiliul european de la Nisa din 7-11 decembrie 2000,
Parlamentul, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia au proclamat solemn Carta drepturilor fundamentale ale omului.
- Principiul respectării dreptului la apărare
Un alt principiu care trebuie să fie luat în considerare în procesul aplicării dreptului comunitar este principiul dreptului la apărare sub multiplele sale aspecte. Astfel, sub aspectul dreptului de a fi audiat, respectarea principiului se impune atât în privinţa audierii în procedurile în care pot fi aplicate sancţiuni, chiar în procedurile administrative, cât şi în problema audierii martorilor asupra unor probleme determinate, când aceasta a fost cerută.
Sub un alt aspect, dreptul la apărare trebuie să fie asigurat şi în privinţa dreptului de asistenţă din partea autorităţilor naţionale şi a dreptului de asistenţă şi reprezentare legală în legătură cu care există privilegiul profesional legal.
Nu mai puţin, principiul dreptului la apărare trebuie să călăuzească întreaga procedură în faţa organelor comunitare de justiţie.
- Principiul autorităţii de lucru judecat
Principiul autorităţii de lucru judecat - un principiu larg acceptat - înseamnă că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată - non bis in idem. In practică, însă, dacă o sancţiune este aplicată de două ori pentru acelaşi act, într-o procedură diferită, dar potrivit unor reguli având în întregime scopuri diferite, se consideră că principiul este respectat.
Este necesar ca faptele incriminate să se fi produs pe teritoriul comunitar şi procedurile respective să fie realizate în faţa instanţelor din statele membre.
- Principiul certitudinii juridice
Principiul certitudinii juridice este un principiu fundamental, potrivit căruia aplicarea legii la o situaţie specifică trebuie să fie previzibilă. Principiul poate fi descris ca obligaţia ce revine autorităţilor publice de a asigura ca legea să fie uşor de stabilit de către aceia cărora li se aplică şi ca aceştia să poată, nu fără temei, să prevadă existenţa ei, ca şi modul în care ea va fi aplicată şi interpretată[1].
Principiul că o măsură nu poate fi modificată odată ce ea a fost adoptată de autorităţile competente constituie - a arătat Curtea de justiţie - un factor esenţial care contribuie la certitudinea juridică şi la stabilitatea situaţiilor juridice în ordinea juridică comunitară, atât pentru instituţiile comunitare, cât şi pentru persoanele a căror situaţie juridică şi este de fapt afectată printr-o decizie adoptată de aceste instituţii.
- Principiul egalităţii
Acest principiu considerat ca derivând din natura dreptului comunitar presupune, în primul rând, excluderea discriminării, adică un tratament egal al părţilor în situaţii identice şi comparabile. El este prevăzut, prin aplicaţii, în chiar textele tratatelor comunitare. Astfel, art. 141 CE interzice discriminarea între sexe prin aplicarea principiului că femeile şi bărbaţii trebuie să primească plată egală pentru muncă egală, iar art. 12 CE interzice expres discriminarea pe motive de naţionalitate.
Alte dispoziţii interzic discriminarea în materia liberei circulaţii a mărfurilor, persoanelor şi capitalului .
Principiul nediscriminării se aplică tuturor relaţiilor juridice care pot fi statornicite în cadrul teritoriului comunitar în virtutea locului unde au fost convenite sau a locului unde îşi produc efectele.
- Principiul proporţionalităţii
înainte de a fi încorporat în alin. 3 din art. 3 B CE, acest principiu a fost recunoscut prin jurisprudenţă şi este afirmat în diverse sisteme juridice, cu deosebire de cel german. El presupune ca legalitatea regulilor comunitare să fie supusă condiţiei ca mijloacele folosite să fie corespunzătoare obiectivului legitim urmărit de aceste reguli şi nu trebuie să depăşească, să meargă mai departe decât este necesar să îl atingă, iar, când există o posibilitate de alegere între măsuri corespunzătoare, în principiu, trebuie să fie aleasă cea mai puţin oneroasă. Totuşi, s-a accentuat că, într-un domeniu în care organele legislative comunitare au o largă libertate de acţiune, care corespunde responsabilităţilor politice ce le revin prin Tratat, numai dacă o măsură este evident necorespunzătoare având în vedere obiectivul care îi este cerut instituţiei competente să îl urmărească, legalitatea ei este afectată.
Potrivit acestui principiu, mijloacele folosite de autorităţi trebuie să fie proporţionale cu scopul lor.
In mod asemănător, s-a precizat că, în absenţa unor reguli comune privind vânzarea şi cumpărarea unor produse, obstacolele la libera circulaţie a mărfurilor în cadru comunitar rezultând din disparităţile dintre legislaţiile naţionale trebuie să fie acceptate în măsura în care astfel de reguli, aplicabile produselor naţionale ori importate, fără distincţie, pot fi recunoscute ca fiind necesare în scopul satisfacerii cerinţelor obligatorii privind protecţia consumatorilor. În acelaşi timp, ele trebuie să fie proporţionale cu scopul avut în vedere.
- Principiul loialităţii (solidarităţii)
Acest principiu, consacrat de Tratat şi promovat, de asemenea, de Curtea de justiţie, denumit şi principiul solidarităţii, este prevăzut la art. 10 CE, care dispune că statele membre vor întreprinde toate măsurile corespunzătoare, indiferent că sunt generale sau speciale, de a asigura îndeplinirea obligaţiilor, ce rezultă din Tratat ori, din acţiunea întreprinsă de instituţiile Comunităţii şi că ele facilitează acesteia îndeplinirea misiunilor ei. Ele se vor abţine de la orice măsură care ar periclita realizarea obiectivelor Tratatului.
În acest principiu, considerat şi el ca derivând din natura dreptului comunitar, se constată că sunt trei obligaţii în sarcina statelor membre, două pozitive şi una negativă. Obligaţiile pozitive nu au o formă concretă, ci mai curând una generală; o formă concretă a lor va fi dobândită, cu toate acestea, în conjuncţie cu obligaţiile şi obiectivele specificate în Tratat ori care se întemeiază pe acesta.
Prima obligaţie pozitivă este precizată în partea I a art. 10 alin. 1, în sarcina statelor membre, în sensul de a lua toate măsurile corespunzătoare, indiferent că sunt generale sau speciale, spre a asigura îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din Tratat ori din acţiunea întreprinsă de instituţiile Comunităţii.
Cea de-a doua obligaţie pozitivă - prevăzută în partea a doua din alin. 1 al art. 10 - privind facilitarea realizării sarcinilor comunitare vizează îndatorirea statelor membre de a furniza Comisiei informaţiile cerute spre a se verifica dacă măsurile pe care ele le-au luat, sunt conforme dreptului comunitar, adică legislaţiei primare sau secundare.
Cea de-a treia obligaţie - negativă, constă în faptul că, potrivit art. 10 alin. 2 statele membre trebuie să se abţină de la orice măsură care ar primejdui realizarea obiectivelor comunitare. Aceste obiective sunt prevăzute la art. 2 CE, dar, acest articol conţine şi mijloacele de realizare a obiectivelor, prin care, la rândul lor, se face trimitere la activităţile implicate în acest proces, menţionate la art. 3 şi 4.