Tratatele comunitare au fost încheiate pe durată nedeterminată, cu excepţia Tratatului CECO, care a fost încheiat pentru o perioadă de 50 de ani, care a expirat în data de 23 iulie 2002, dată la care „acquis"- ul CECO a fost preluat de CE, pe baza unor documente emise de Consiliu şi statele membre. Tratatul CEE, deşi a fost încheiat pe durată nedeterminată, conform Tratatului de la Lisabona, prin substituţie, UE a preluat locul acestei comunităţi şi astfel, în prezent, UE este o organizaţie internaţională înfiinţată pe durată nedeterminată.
Dreptul unional în general nu are efect retroactiv, acest lucru fiind confirmat şi de jurisprudenţa recentă a CJUE. In problematica retroactivităţii însă, CJUE, în cauza Kirk, a stabilit că, în sine, efectul retroactiv în dreptul unional nu este interzis, dar trebuie evitat pentru asigurarea securităţii juridice şi efectul retroactiv nu poate avea ca efect retragerea drepturilor dobândite anterior adoptării actului normativ în cauză.
In ceea ce priveşte aplicarea în spaţiu a dreptului unional, trebuie să distingem între teritoriile europene ale statelor membre şi teritoriile neeuropene sau teritoriile dependente de peste mare.
In ceea ce priveşte asocierile cu alte state-sau teritorii neeuropene, trebuie specificat faptul, că există patru feluri de asocieri:
- asocierea teritoriilor neeuropene care întreţin relaţii speciale cu Danemarca, Franţa, Olanda şi Marea Britanie. Aceste teritorii beneficiază de relaţii economice privilegiate cu UE, fiind vorba de o aşa-numită „asociere constituţională", având în vedere că aceste teritorii se află sub suveranitatea statelor membre;
- asocierea cu state care au avut în relaţii politice de dependenţă cu statele membre (fostele colonii). În prezent, prin ultimul tratat de acest gen de la Cotonou, UE are legături cu peste 70 de state din spaţiul Africa, Caraibe, Pacific, dar există o serie de tratate de asociere şi cu ţările din zona Mării Mediterane;
- asocierea cu statele est-europene, care are ca scop final aderarea acestora la UE.
- asocierea în cadrul Spaţiului Economic European cu statele care au mai rămas în AELS (EFTA).
Tratatul de la Lisabona prevede că Uniunea dezvoltă relaţii privilegiate cu ţările învecinate, în vederea stabilirii unui spaţiu de prosperitate şi de bună vecinătate, întemeiat pe valorile Uniunii şi caracterizat prin relaţii strânse şi paşnice, bazate pe cooperare (art. 8 TUE). Uniunea ia în considerare, de asemenea, situaţia specială a ţărilor de dimensiuni mici cu care întreţine relaţii specifice de proximitate.34 Tratatele se aplică statelor membre ca subiecte de drept internaţional public, prin urmare, se aplică regula graniţelor de valabilitate variabile, pierderea de teritoriu sau obţinerea de teritorii atrăgând după sine restrângere sau extinderea sferei de valabilitate a dreptului comunitar.
Exemple de dobândire de teritorii: 1976 - Saint Pierre şi Miquelon devine departament francez de peste mări; 3 octombrie 1990 - intrarea spaţiului RDG prin reunificarea Germaniei (perioadă de tranziţie până în 1995) .
Exemple de pierdere de teritorii: 1 iulie 1962 - secesiunea Algeriei din Franţa; referendumul de ieşire a populaţiei Groenlandei ca teritoriu autonom din 23 februarie 1982; 13 noiembrie 1962 - Antilele Olandeze ies din componenţa Olandei, devenind un simplu teritoriu de peste mare.
Ţărilor şi teritoriilor de peste mări prevăzute în Anexa II la Tratatul de la Lisabona li se aplică regimul special de asociere „Asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări". Astfel de teritorii sunt următoarele: Groenlanda, Noua Caledonie, Polinezia Franceză, Regiunile australe şi antarctice franceze, Insulele Wallis şi Futuna, Mayotte, Saint Pierre şi Miquelon, Aruba, Antilele Olandeze (Bonaire, Curacao, Saba, Sf. Eustatius, Sf. Maarten), Anguilla, Insulele Cayman, Insulele Falkland, Georgia de Sud şi Insulele Sandwich de Sud, Montserrat, Pitcairn, Sf. Elena, Teritoriul Antarcticii britanice, Teritoriile britanice din Oceanul Indian, Insulele Turks şi Caicos, Insulele Virgine Britanice, Insulele Bermude. De asemenea se aplică şi teritoriilor ale căror relaţii externe sunt asumate şi gestionate de statele comunitare, cum ar fi: Monaco, San Marino, Andorra, Gibraltar.
Tratatele unionale nu se aplică următoarelor teritorii (art. 355 TFUE): în general cele care nu au fost menţionate în anexă, Insulele Feroe, zonele de suveranitate a Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Cipru, Insulele Anglo-Normande, Insula Man, Insulele Âland.
Potrivit jurisprudenţei, dreptul unional se aplică platoului continental adiacent unui stat membru sau platformelor de foraj, chiar dacă, din punctul de vedere al dreptului internaţional public, teritoriul de stat se extinde doar asupra mării teritoriale.
Persoanele cărora li se aplică dreptul unional sunt: statele membre, organele UE, persoanele fizice şi juridice de pe teritoriul statelor membre şi organele jurisdicţionale.
Dintre aceste persoane însă, de un statut deosebit beneficiază cetăţeanul european. Se poate aplica şi persoanelor aflate în afara teritoriului unional, dacă acţiunile comise de acestea îşi produc efectele pe teritoriul de aplicare a dreptului unional.
Începând din 1952, actele normative comunitare au fost publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE), care din 1 februarie 2003, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa, şi-a schimbat denumirea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) (art. 297 TFUE). JOUE apare în limbile oficiale ale statelor membre ca o culegere de documente, având o ediţie „L" (Law - Acte normative) şi o ediţie „C" (Communication - Comunicări), respectiv o ediţie electronică „S", în care apar ofertele de achiziţii publice. Ca anexă la JOUE apar şi relatările de la şedinţele Parlamentului European.
JOUE apare în variantă tipărită, iar lunar şi trimestrial apare şi în formă electronică CR-ROM. Serviciul EUR-Lex accesibil prin internet aduce exemplarele JOUE în formă electronică. JOUE are şi un registru lunar, care în primul volum conţine indexul materiei, iar în volumul II, indexul documentelor.
Potrivit jurisprudenţei CJUE, tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană şi tratatele de aderare se opun posibilităţii ca obligaţiile cuprinse într-o reglementare comunitară care nu a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în limba unui nou stat membru, în condiţiile în care această limbă este o
limbă oficială a U.E., să fie impuse particularilor în statul respectiv, chiar dacă aceste persoane ar fi putut avea cunoştinţă de reglementare prin alte mijloace.