În art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sunt identificate cinci tipuri de antante care constituie o încălcare a prevederilor Tratatului. Textul nu exclude posibilitatea sancţionării şi altor forme decât cele prevăzute, în măsura în care acestea distorsionează concurenţa.
- Prima categorie se referă la înţelegerile, deciziile şi practicile care stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare [art. 101 alin. (1) lit. a)]. Fixarea preţurilor este o practica anticoncurenţială la care apelează cel mai adesea întreprinderile în cadrul antantelor orizontale.
- O altă categorie se referă la antantele care limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investiţiile [art. 101 alin. (1) lit. b)]. Aceste practici le regăsim îndeosebi în comerţul internaţional, când producătorii consacraţi împiedică pătrunderea concurenţilor pe o piaţă.
- Al treilea tip de antantă interzisă se referă la împărţirea pieţelor sau a surselor de aprovizionare [art. 101 alin. (1) lit. c)]. Raţiunea instituirii unei astfel de interdicţii se regăseşte în dorinţa legiuitorului de a apăra piaţa unică şi de a o feri de o segmentare (a se vedea Decizia Consiliului Concurenţei nr. 237 din 12 decembrie 2006, prin care au fost sancţionate societăţile UPC România şi RCS&RDS pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. (c) din Legea nr. 21/1996 pentru încheierea şi punerea în practică a unei înţelegeri anticoncurenţiale având ca obiect partajarea pieţei serviciilor de retransmisie prin cablu a programelor TV din municipiul Timişoara).
- A patra categorie de antante interzise constă în aplicarea, în raporturile cu partenerii comerciali, a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, provocând în acest fel unora dintre ei un dezavantaj concurenţial [art. 101 alin. (1) lit. d)]. Această antantă presupune aplicarea unui tratament preferenţial unor parteneri comerciali, în detrimentul altora, care, deşi îşi asumă aceleaşi obligaţii cu primii, vor beneficia de mai puţine avantaje.
- Ultima categorie sancţionată prin Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene se referă la condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte. Aceste contracte sunt cunoscute în doctrină şi practică sub denumirea de contracte cuplate, înlănţuite sau legate. Ele nu sunt interzise decât atunci când fac obiectul unei antante [art. 101 alin. (1) lit. (e)].
În dreptul nostru, antantele sunt sancţionate de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996. Legiuitorul român a preluat cele cinci categorii de antante interzise enumerate art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii cărora le-a mai adăugat alte două. Astfel, sunt interzise orice înţelegeri între întreprinderi, orice decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, dacă:
- stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare [art. 5 alin. (1) lit. (a) din Legea nr. 21/1996]
- limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investiţiile [art. 5 alin. (1) lit. (b) din Legea nr. 21/1996];
- împart pieţele sau sursele de aprovizionare [art. 5 alin. (1) lit. (c) din Legea nr. 21/1996];
- aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la prestaţii echivalente, provocând în acest fel unora dintre ei un dezavantaj concurenţial [art. 5 alin. (1) lit. (d) din Legea nr. 21/1996];
- condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătura cu obiectul acestor contracte [art. 5 alin. (1) lit. (e) din Legea nr. 21/1996];
- participă, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte [art. 5 alin. (1) lit. (f) din Legea nr. 21/1996];
- elimină de pe piaţă alţi concurenţi, limitează sau împiedică accesul pe piaţă şi libertatea exercitării concurenţei de către alte întreprinderi, precum şi înţelegerile de a nu cumpăra de la sau de a nu vinde către anumite întreprinderi fără o justificare rezonabilă [art. 5 alin. (1) lit. (g) din Legea nr. 21/1996].
