1. Condiţii pentru exceptare
Pot exista o serie de înţelegeri între întreprinderi care pot avea efecte favorabile asupra concurenţei. Astfel, se impune acordarea unor exceptări individuale pentru înţelegerile care îndeplinesc o serie de condiţii:
- înţelegerea contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de mărfuri ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând, în acelaşi timp, consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părţile la respective înţelegere, decizie ori practică concertată;
- impun întreprinderilor în cauză doar acele restricţii care sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective;
- nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa de pe o parte substanţială a pieţei produselor în cauză.
Atunci când sunt îndeplinite cele 3 condiţii, înţelegerea este considerată legală, întrucât se presupune că va consolida concurenţa pe piaţa relevantă. Acest tip de înţelegere nu trebuie notificată Consiliului Concurenţei. Atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile, beneficiul exceptării pe categorii poate fi retras.
La nivelul Uniunii Europene, Comisia Europeană poate retrage benefeciul exceptării, atunci când constată că un acord care face obiectul unui regulament de exceptare pe categorii, produce, în anumite situaţii, efecte incompatibile cu art. 101 alin. (3) TFUE. Dacă efectele se produc pe teritoriul unui stat membru, atunci autoritatea de concurenţă din statul respectiv poate să retragă beneficiul unui regulament de exceptare pe categorii în ceea ce priveşte teritoriul său sau o parte din acesta, în cazul în care prezintă toate caracteristicile unei pieţe geografice distincte. În caz de retragere, autoritatea care face retragerea trebuie să demonstreze că înţelegerea încalcă prevederile art. 101 alin. (1) TFUE şi nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în art. 101 alin. (3) TFUE.
2. Exceptările pe categorii
Potrivit legiuitorului român, categoriile de înţelegeri, decizii şi practici concertate, exceptate, precum şi condiţiile şi criteriile de încadrare pe categorii sunt cele stabilite în regulamentele Consiliului Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene cu privire la aplicarea prevederilor art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene anumitor categorii de înţelegeri, decizii ale asociaţiilor de întreprinderi sau practici concertate, denumite regulamente de exceptare pe categorii, care se aplică în mod corespunzător.
Regulamentul nr. 19/1956 al Consiliului din 2 martie 1964 a autorizat Comisia Europeană să declare, prin regulamet, că art. 101 alin. (1) TFUE nu se aplică anumitor categorii de acorduri, şi anume acelora la care nu participă decât două întreprinderi şi care impun clauze de exclusivitate sau de limitare, în raport cu drepturi de proprietate industrială sau de know-how.
Regulamentele de exceptare sunt valabile pe o perioadă limitată, putând fi abrogate sau modificat în funcţie de schimbarea circumstanţelor care au condus la adoptarea acestuia.
Primul regulament de exceptare adoptat de către Comisia europeană viza acordurile de exclusivitate (Regulamentul nr. 67/67/CEE, care a fost înlocuit cu Regulamentul nr. 83/1983 privind acordurile de distribuţie exclusivă şi Regulamentul nr. 83/1984 privind acordurile de cumpărare exclusivă). Regulamentul nr. 2349/1984 privea acordurile de licenţă de brevete; Regulamentul nr. 4087/1988 asupra acordurilor de franciză; Regulamentul nr. 556/1989 asupra acordurilor de licenţă de know-how; Regulamentul nr. 24071996 asupra acordurilor de licenţă complexă.
3. Sancţionarea antantelor
Ca regulă generală, antantele sunt lovite de nulitate. Totuşi, cu caracter excepţional, unele antante nu intră sub incidenţa art. 101 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi a art. art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, atunci când acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de mărfuri ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând, în acelaşi timp, consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părţile la respectiva înţelegere, decizie ori practică concertată;
- nu impun întreprinderilor în cauză restricţii care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective;
- nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa de pe o parte substanţială a pieţei produselor în cauză.
Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 stabileşte regula conform căreia prevederile art. 5 alin. (1) nu se aplică în cazul înţelegerilor considerate a avea un impact minor asupra concurenţei.
Aceasta este situaţia operatorilor economici care nu depăşesc praguri de 10% şi respectiv 15%, după cum părţile la o înţelegere sunt sau nu concurenţi, existenţi sau potenţiali, pe una dintre pieţele relevante afectate de înţelegere.
În situaţia practicilor care au ca obiect fixarea preţurilor de vânzare a produselor către terţi, limitarea producţiei sau a vânzărilor sau împărţirea pieţelor sau a clienţilor, operatorii economici nu vor beneficia de excepţia de la aplicarea legii datorită faptului că aceste înţelegeri sunt prezumate că afectează semnificativ concurenţa [art. 8 alin. (4) din Legea nr. 21/1996].
Încălcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 21/1996 şi a prevederilor art. 101 din Tratatul privind funcţionarea uniunii Europene constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării următoarele fapte.