1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Dreptul internațional umanitar - ansamblul normelor de drept internaţional referitoare la protecţia, în timpul conflictelor armate, a persoanelor afectate de asemenea conflicte şi a bunurilor care nu au legătură cu operaţiunile militare.

Mai exact, dreptul internațional umanitar aplicabil în conflictele armate este ansamblul de reguli internaționale, izvorâte din tratate sau cutumă, care sunt special destinate rezolvării problemelor de natură umanitară rezultate direct dintr-un conflict armat, fie de natură internațională, fie de natură internă.

Dreptul internaţional umanitar reprezintă un ansamblu de reguli care din considerente de ordin umanitar caută să limiteze efectele unui conflict armat. Dreptul internaţional umanitar protejează acele persoane care nu participă sau care nu mai participă la ostilităţi şi restricţionează mijloacele şi metodele de război. De-a lungul timpului, regulile referitoare la dreptul conflictelor armate s-au referit în mod special la aspecte privind protecţia victimelor conflictelor armate şi protecţia bunurilor culturale în caz de producere a unui conflict armat.

Problematica războiului, a modului de purtare a conflictelor armate, a fost abordată încă din antichitate şi a continuat să se reflecte în lucrările de specialitate ale diferiţilor jurişti (Hugo Grotius, Dreptul războiului şi păcii), în documentele cu caracter internaţional, precum şi în eforturile întreprinse de state pe plan intern şi internaţional de gestionare a problemelor de drept internaţional umanitar şi de cooperare în acest domeniu. Acest din urmă aspect s-a concretizat în constituirea unor comisii naţionale de drept internaţional umanitar şi în cooperarea între aceste organisme şi Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.

Dreptul internațional umanitar, cunoscut și sub denumirea de drept al conflictelor armate sau drept al războiului, are două ramuri separate:

  • Dreptul de la Geneva sau dreptul umanitar propriu-zis, care este destinat să protejeze personalul militar care nu ia sau nu mai ia parte la lupte și persoanele care nu sunt implicate în mod activ în ostilități, mai ales civilii;
  • Dreptul de la Haga sau dreptul războiului, care stabilește care sunt drepturile și obligațiile beligeranților în desfășurarea operațiunilor militare și impune limite pentru mijloacele de rănire a inamicului.

Principalele reglementări

- Convenţia pentru ameliorarea situaţiei militarilor răniţi din armatele în campanie, 1864;

- Convenţia pentru ameliorarea situaţiei răniţilor şi bolnavilor din armatele în campanie, Geneva, 1906;

- Convenţia pentru adaptarea principiilor Convenţiilor de la Geneva la războiul maritim, Haga, 1907;

- Convenţia privind tratamentul prizonierilor de război, Geneva, 1929;

- Convenţiile cu privire la protecţia victimelor de război, Geneva, 1949;

- Convenţia şi Protocolul privind protecţia valorilor culturale în caz de conflict armat, 1954;

- Protocolul adiţional la Convenţiile de la Geneva din 1949 referitor la protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale, 1977;

- Protocolul adiţional la Convenţiile de la Geneva din 1949 referitor la protecţia victimelor conflictelor fără caracter internaţional, 1977.

Materia dreptului umanitar se caracterizează în special prin caracterul cuprinzător al codificării.

Se remarcă folosirea ,,clauzei Martens”, de natură să înlăture lacunele acestei codificări. Ea prevede că în cazurile neacoperite de reglementările adoptate sau de alte acorduri internaţionale, civilii şi combatanţii rămân sub protecţia şi autoritatea principiilor dreptului internaţional decurgând din cutuma stabilită, din principiile umanităţii şi comandamentele conştiinţei publice.

Iniţial, aplicarea convenţiilor în materie putea fi restrânsă prin clauza ,,si omnes”, textul se aplică dacă toţi beligeranţii sunt părţi la ele. După primul război mondial, ea a căzut în desuetudine.

Loading...