Drept

Sancţionarea concurenţei neloiale asigură buna desfăşurarea a activităţii comerciale. Săvârşirea de acte sau fapte de concurenţă neloială atrage, după caz, răspunderea civilă, contravenţională sau penală. În unele cazuri, se pot cumula mai multe forme ale răspunderii juridice: răspunderea civilă cu cea penală, cu cea administrativă sau cu răspunderea disciplinară a angajaţilor. Ca regulă generală, răspunderea se antrenează pentru fapta proprie, însă, pot apărea situaţii în care este solidară. Aceste sancţiuni pot fi însoţite şi de obligaţia autorului faptei de concurenţă neloială de a înceta sau înlătura actul, iar dacă a fost cauzat şi un prejudiciu, de obligaţia de a plăti despăgubiri pentru daunele pricinuite comerciantului concurent.

1. Răspunderea civilă

Răspunderea civilă pentru actele şi faptele de concurenţă neloială care se săvârşesc în relaţiile comerciale se fundamentează atât pe dispoziţiile speciale, cuprinse în Legea nr. 11/1991, cât şi pe dispoziţiile generale ale Codului civil. Acestea sunt completate de prevederile Codului de procedură civilă.

Art. 6 din Legea nr. 11/1991 face trimitere la răspunderea civilă: persoana care săvârşeşte un act de concurenţă neloială va fi obligată să înceteze sau să înlăture actul, să restituie documentele confidenţiale însuşite în mod ilicit de la deţinătorul lor legitim, şi, după caz, să plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite.

Răspunderea juridică pentru concurenţă neloială se antrenează în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile clasice ale răspunderii civile delictuale, şi anume: > săvârşirea unei fapte ilicite;

• existenţa unui prejudiciu;
• vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul;
• stabilirea unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

Potrivit doctrina şi jurisprudenţei, răspunderea pentru concurenţă neloială intervine atunci când există un raport de concurenţă între autorul faptei ilicite şi victima comportamentului neloial. Impunerea acestei condiţii a eşuat în dreptul francez prin apariţia noţiunii de parazitism, care elimină existenţa oricărui raport de concurenţă din acest cadru.

Legea nr. 11/1991 nu individualizează actele şi faptele de concurenţă neloială care constituie delicte civile, ci doar pe acelea care constituie contravenţii şi infracţiuni. Fapta ilicită poate îmbrăca forma oricărui procedeu contrar bunei-credinţe şi uzanţelor cinstite în activitatea comercială sau industrială, indiferent dacă legiuitorul îl identifică sau nu în mod expres.

2. Răspunderea administrativă

Potrivit art. 4 din Legea nr. 11/1991 constituie contravenţie:

• lit. (a): oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant, unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte;
• lit. (b): divulgarea, achiziţionarea sau folosirea unui secret comercial de către un comerciant sau un salariat al acestuia, fără consimţământul deţinătorului legitim al respectivului secret comercial şi într-un mod contrar uzanţelor comerciale cinstite;

- lit. (c): încheierea de contracte prin care un comerciant asigură predarea unei mărfi sau executarea unor prestaţii în mod avantajos, cu condiţia aducerii de către client a altor cumpărători cu care comerciantul ar urma să încheie contracte asemănătoare;

• lit. (d): comunicarea sau răspândirea în public de către un comerciant de afirmaţii asupra întreprinderii sale sau activităţii acesteia, menite să inducă în eroare şi să îi creeze o situaţie de favoare în dauna unor concurenţi;
• lit. (e): comunicarea, chiar făcută confidenţial, sau răspândirea de către un comerciant de afirmaţii mincinoase asupra unui concurent sau asupra mărfurilor/serviciilor sale, afirmaţii de natură să dăuneze bunului mers al întreprinderii concurente;
• lit. (f): oferirea, promiterea sau acordarea - mijlocit sau nemijlocit - de daruri ori alte avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentanţilor acestuia, pentru ca prin purtare neloială să poată afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaşte sau a folosi clientela sa ori pentru a obţine alt folos pentru sine ori pentru altă persoană în dauna unui concurent;
• lit. (g): deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant;
• lit. (h): concedierea sau atragerea unor salariaţi ai unui comerciant în scopul înfiinţării unei societăţi concurente care să capteze clienţii acelui comerciant sau angajarea salariaţilor unui comerciant în scopul dezorganizării activităţii sale

Potrivit art. 4 din Legea nr. 158/2008, constituie contravenţie nerespectarea prevederilor legale referitoare la interzicerea publicităţii înşelătoare.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 158/2008, constituie contravenţie încălcarea dispoziţiilor legale privind publicitatea comparativă

Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 363/2007 utilizarea de către comercianţi a unor practici comerciale incorecte constituie contravenţie.

Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 reglementează un număr mare de contravenţii referitoare la practici comerciale interzise, precum: vânzarea piramidală, vânzarea forţată şi vânzarea cu prime, cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Legea privind combaterea concurenţei neloiale precum şi celelalte acte normative care incriminează şi sancţionează fapte de concurenţă neloială nu conţin dispoziţii speciale referitoare la constatarea şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale. Prin urmare, se vor aplica criteriile generale privind regimul juridic al contravenţiilor cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.

Contravenţiile se constată la sesizarea părţii vătămate, a camerelor de comerţ şi industrie sau din oficiu, de către personalul de control împuternicit în acest scop de către Consiliul Concurenţei, care aplică şi amenda. Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se consemnează într-un proces-verbal. Potrivit art. 31 din O. G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Termenul de prescripţie pentru aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale pentru faptele incriminate în art. 4 Legea nr. 11/1991 este de 3 ani, derogând astfel de la termenul de şase luni prevăzut în art. 30 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001. Termenul curge de la data săvârşirii faptei.

3. Răspunderea penală

În legislaţia noastră penală, concurenţa neloială este incriminată prin două acte normative distincte, respectiv art. 301 din Codul penal şi art. 5 din Legea nr. 11/1991.

Potrivit art. 301 Cod penal, infracţiunea de concurenţă neloială constă în fabricarea ori punerea în circulaţie a produselor care poartă denumiri de origine ori indicaţii de provenienţă false, precum şi aplicarea pe produsele puse în circulaţie de menţiuni false privind brevetele de invenţii, ori folosirea unor nume comerciale sau a denumirilor organizaţiilor de comerţ ori industriale, în scopul de a induce în eroare pe beneficiari.

Obiectul juridic al acestei infracţiuni constă în relaţiile sociale referitoare la apărarea intereselor producătorilor şi consumatorilor împotriva faptelor de concurenţă neloială care presupun folosirea ilicită a elementelor incorporale ale fondului de comerţ. Obiectul material este alcătuit din produsele care poartă denumiri de origine sau indicaţii de provenienţă false, precum şi menţiuni false privind brevetele de invenţie. De asemenea, pot constitui obiect material şi înscrisurile care poartă, fără drept, numele de comerţ sau denumirea unei organizaţii de comerţ sau industriale.

Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană, fizică sau juridică, care desfăşoară o activitate comercială fie ca profesiune, în mod obişnuit, continuu, fie în mod sporadic, discontinuu sau accidental. Participaţia penală este posibilă sub toate formele: coautorat, instigare sau complicitate.

Subiect pasiv al infracţiunii este societatea comercială, cu capital de stat, privat sau mixt, a cărei activitate a suferit un prejudiciu material sau moral, ca urmarea a folosirii frauduloase a firmei, a emblemei sau a altor însemne de către alte societăţi comerciale sau consumatorii, care au achiziţionat produse de calitate inferioară, crezând că sunt produsele firmei în care aveau încredere.

Elementul material al laturii obiective se realizează prin săvârşirea unei acţiuni comisive prevăzute de lege alternativ:

• fabricarea de produse;
• punerea în circulaţie a produselor;
• aplicarea pe produse de menţiuni false privind brevetele de invenţie;
• folosirea unor nume comerciale sau a denumirilor organizaţiilor de comerţ ori industriale.

Toate aceste acţiuni trebuie exercitate cu scopul de a induce în eroare pe consumatori.

Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru existenţa şi întărirea probităţii în activităţile economice şi comerciale, precum şi pentru ocrotirea intereselor beneficiarilor produselor care alcătuiesc obiectul material al infracţiunii, adică cei prejudiciaţi.Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătura de cauzalitate, o relaţie de la cauză la efect.

Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea se săvârşeşte numai cu intenţie directă calificată prin scop. Făptuitorul trebuie să săvârşească acţiunile care alcătuiesc elementul material al laturii obiective cu scopul de a induce în eroare pe beneficiarii produselor care fac obiectul acţiunii sale ilicite.

Tentativa şi actele pregătitoare nu se pedepsesc. Fapta se consumă în momentul în care una dintre acţiunile prevăzute de lege în mod alternativ se realizează şi s-a produs urmarea imediată. Infracţiunea de concurenţa neloială este are o consumare anticipată întrucât legiuitorul a prevăzut ca modalităţi de săvârşire a infracţiunii în forma sa continuată acte care au semnificaţia unor acte de pregătire.

Sancţiunea pentru persoana fizică constă în închisoare sau amendă. Persoana juridică se sancţionează, potrivit art. 71¹ Cod penal cu amendă penală, în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa închisorii sau amendă.

Acţiunea penală pentru infracţiunea de concurenţă neloială se pune în mişcare din oficiu.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 11/1991 constituie infracţiuni de concurenţă neloială următoarele fapte:

1. folosirea unei firme, invenţii, mărci, indicaţii geografice, unui desen sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;
2. punerea în circulaţie de mărfuri contrafăcute şi/sau pirat, a căror comercializare aduce atingere titularului mărcii şi induce în eroare consumatorul asupra calităţii produsului/serviciului;
3. folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări a căror obţinere a necesitat un efort considerabil sau a altor informaţii secrete în legătură cu acestea, transmise autorităţilor competente în scopul obţinerii autorizaţiilor de comercializare a produselor farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care conţin compuşi chimici noi;
4. divulgarea unor informaţii prevăzute la lit. (c), cu excepţia situaţiilor în care dezvăluirea acestor informaţii este necesară pentru protecţia publicului sau cu excepţia cazului în care s-au luat măsuri pentru a se asigura că informaţiile sunt protejate contra exploatării neloiale în comerţ, dacă acestea provin de la autorităţile competente;
5. divulgarea, achiziţionarea sau utilizarea secretului comercial de către terţi, fără consimţământul deţinătorului său legitim, ca rezultat al unei acţiuni de spionaj comercial sau industrial;
6. divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane aparţinând autorităţilor publice, precum şi de către persoane împuternicite de deţinătorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta în faţa autorităţilor publice;
7. g) producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea unor mărfuri/servicii purtând menţiuni false privind brevetele de invenţii, emblemele, mărcile, indicaţiile geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile de circuite integrate, alte tipuri de proprietate intelectuală cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare şi altele asemenea, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi cu privire la numele producătorului sau al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 11/1991, acţiunea penală pentru cazurile prevăzute la art. 5 se pune în mişcare fie la plângerea părţii vătămate, fie la sesizarea camerei de comerţ şi industrie teritorială sau a altei organizaţii profesionale ori la sesizarea persoanelor împuternicite de Consiliul Concurenţei.

4. Acţiunea în concurenţă neloială

În sistemul nostru de drept, acţiunea în concurenţă neloială este considerată de către majoritatea autorilor, o modalitate a acţiunii în răspundere civilă delictuală. Acţiunea în concurenţă neloială implică aceleaşi elemente ca orice acţiune civilă şi anume: părţile între care se desfăşoară procesul, cauza care a generat litigiul şi obiectul, concretizat prin pretenţia dedusă judecăţii.

În acţiunea în concurenţă neloială calitatea procesuală activă aparţine oricărui comerciant care se consideră lezat de activitatea desfăşurată de un alt comerciant. Acţiunea poate să fie promovată, în anumite cazuri, şi de sindicatele profesionale. Legitimare procesuală activă pot avea şi asociaţiile de consumatori. Scopul promovării în faţa instanţelor judecătoreşti de către asociaţia de consumatori a unei acţiuni în încetarea practicii ilicite este acela de a obţine, pe suportul oferit de cazul consumatorului concret, ocrotirea interesului colectiv. Hotărârea Guvernului nr. 1553/2004 privind unele modalităţi de încetare a practicilor ilicite în domeniul protecţiei intereselor colective ale consumatorilor cu modificările ulterioare reglementează pentru prima dată la nivel naţional, o categorie de acţiuni specifice promovate de asociaţiile de protecţia consumatorilor, respectiv acţiuni în încetare în domeniul protecţiei intereselor consumatorilor.

Acţiunea în concurenţă neloială este supusă prescripţiei extinctive şi cunoaşte un regim derogator de la dreptul comun în materia prescripţiei extinctive. Potrivit art. 12 din Legea nr. 11/199, dreptul la acţiune în concurenţă neloială se prescrie în termen de un an de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna şi pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii faptei. Prescriptibilitatea acţiunii în concurenţă neloială priveşte numai repararea patrimonială a daunei patrimoniale sau morale cauzate printr-un act de concurenţă neloială. Acţiunea prin care se solicită numai încetarea sau înlăturarea acestor acte nu intră sub incidenţa prescripţiei extinctive.

Competenţa materială în soluţionarea litigiilor care izvorăsc dintr-un act de concurenţă neloială aparţine tribunalului, ca instanţă de fond. Din punct de vedere teritorial, competentă este fie instanţa de la locul săvârşirii faptei, fie instanţa în a cărui rază teritorială se găseşte sediul pârâtului sau inculpatului, sau în cazul lipsei unui sediu, instanţa de la domiciliul pârâtului sau inculpatului (art. 7 din Legea nr. 11/1991). Prin urmare, Legea nr. 11/1991 stabileşte o competenţă teritorială alternativă, alegerea instanţei revenind reclamantului.

Atunci când fapta de concurenţă neloială constituie infracţiune, acţiunea civilă în concurenţă neloială nu este condiţionată de existenţa unei acţiuni penale sau a unei hotărâri judecătoreşti

Acţiunea civilă poate fi pornită separat de acţiunea penală, cu precizarea că judecata pricinii civile va fi suspendată până la soluţionarea cauzei penale. Instanţa civilă poate fi investită şi ulterior obţinerii unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de o instanţă penală, dacă aceasta a lăsat nesoluţionată latura civilă sau partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal sau prejudiciul a fost descoperit ulterior pronunţării hotărârii penale.

Actele de concurenţă neloială pot fi dovedite prin orice mijloc de probă, cum ar fi înscrisuri, proba testimonială, prezumţii, mărturisire sau expertize. Sarcina probei revine reclamantului care trebuie să facă dovada existenţei condiţiilor de fond ale acţiunii în concurenţă neloială.

Prin hotărâre definitivă asupra fondului, instanţa de judecată poate să decidă obligarea pârâtului să înceteze sau să înlăture actul ilicit, să plătească despăgubiri pentru daunele patrimoniale sau morale pricinuite şi să restituie, după caz, documentele confidenţiale însuşite în mod ilicit de la deţinătorul legitim. În temeiul art. 11 din Legea nr. 11/1991, instanţa de judecată poate dispune o măsură facultativă care constă în obligarea la publicarea hotărârii, în presă, pe cheltuiala făptuitorului. Publicarea hotărârii ar putea fi făcută, în tăcerea legii, de partea interesată, chiar şi atunci când instanţa de judecată nu s-a pronunţat asupra acestui aspect, pe cheltuiala sa. Hotărârea instanţei de fond este supusă căilor de atac.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. ultim din Legea nr. 11/1991, pentru luarea unor măsuri vremelnice ce nu suferă amânare se pot aplica prevederile art. 581 şi 582 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, în materie de concurenţă neloială, pot fi luate măsuri pe calea ordonanţei preşedinţiale, dacă sunt întrunite condiţiile generale pentru admisibilitatea acesteia, respectiv: urgenţa, caracterul vremelnic şi neprejudicierea fondului.

În general, pentru evitarea prejudiciilor cauzate comercianţilor, instanţa poate dispune luarea unor măsuri vremelnice. Condiţia urgenţei trebuie apreciată de către instanţa de judecată în raport de circumstanţele obiective ale cauzei. Condiţia urgenţei trebuie să persiste pe tot parcursul judecăţii, nefiind suficient ca ea să existe numai la data introducerii cererii.

În principiu, măsurile luate pe calea ordonanţei preşedinţiale sunt limitate în timp până la rezolvarea în fond a acţiunii în concurenţă neloială. În fapt, măsurile dispuse pot rămâne definitive dacă comerciantul împotriva căruia au fost luate nu mai urmează calea dreptului comun.