Pin It

În cadrul oricărei societăţi o componentă importantă a sistemului politic o constituie instituţiile politice. Ele asigură derularea şi realizarea efectivă a vieţii şi practicii politice.

Instituţia este desemnată ca forma de organizare creată de oameni în vederea realizării unor interese, atingerii unor scopuri. Element fundamental al instituţiilor este acela că ele sânt modele de relaţii sociale stabile, relativ permanente.[1]

Instituţiile politice sânt un ansamblu de reguli de conduită care au acelaşi obiect şi aceleaşi funcţii care constituie un tot unitar. Principala lor caracteristică este acea că au ca obiect de activitate puterea politică: organizarea, transmiterea, exercitarea, conducerea şi legitimarea ei.

În orice sistem politic se întâlnesc două tipuri distincte de instituţii politice:

  1. instituţii politice statale care au în centrul lor statul (ex.: instituţia politică executivă – guvernul, instituţie politică legislativă – paramentul, instituţia şefului statului etc.)
  2. instituţii politice extrastatale din care fac parte şi partidele politice ( ex.: proprietatea, căsătoria, etc.).

Instituţiile politice, îndeosebi cele statale, constituie parte integrantă a dreptului constituţional şi obiectul său de studiu.

 

[1] Vrabie G. „Drept constituţional şi instituţii politice”, Editura „Cugetarea”, Iaşi 1999, p.41.