Sistemul normelor sociale cuprinde şi norme juridice. Reglementarea raporturilor juridice are loc prin intermediul normelor juridice care constituie celula de bază a dreptului.
Norma juridică reprezintă regula de conduită generală, obligatorie şi impersonală, instituită sau recunoscută de stat, a cărei respectare poate fi asigurată prin forţa coercitivă a statului.[1] Normele juridice împreună cu relaţiile juridice născute în baza lor alcătuiesc ordinea de drept, parte componentă a ordinii sociale.
Trăsăturile specifice ale normei juridice sunt:
Norma juridică are caracter general şi impersonal. Norma nu este individuală, ea stabileşte trăsăturile tipice ale situaţilor de viaţă. Cuprinzând o generalitate de relaţii, ea apare ca un model de conduită a participanţilor la relaţia socială dată. Norma juridică vizează un număr nedeterminat de cazuri eventuale reale de acelaşi fel.[2] Există norme juridice care vizează părţi determinante ale teritoriului (zona de frontieră, unităţi administrativ-teritoriale) sau care privesc anumite categorii de subiecte(militarii, comercianţii, elevii, etc.). Sânt norme juridice care reglementează drepturi şi obligaţii pentru organe unipersonale, cum ar fi: Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Procurorul General al ţării, etc. În cazul dat norma îşi păstrează caracterul impersonal deoarece reglementarea nu ia în vedere persoana care la un anumit moment ocupă funcţia, ci funcţia ca atare.
Norma juridică are caracter obligatoriu. Obligativitatea normei juridice e dictată de scopul acesteia: asigurarea ordinii publice. De aceea norma juridică trebuie să: corespundă structurii şi necesităţilor superioare ale societăţii, să fie recunoscută ca obligatorie de către majoritatea destinatarilor săi ca rezultat al caracterului său necesar. Obligativitatea normei juridice înseamnă că ea se va aplica imediat (din momentul intrării în vigoare), continuu şi necondiţionat. Libertatea individuală nu trebuie înţeleasă ca libertate faţă de lege. Caracterul obligatoriul al normei juridice este asigurat de forţa coercitivă a statului. Măsurile de constrângere sânt aplicate de către stat în cazul încălcării normelor de drept.
Norma juridică are un caracter tipic. Norma juridică exprimă aspecte generale şi presupune subordonarea faţă de o conduită-tip. Astfel norma juridică reglementează tipul de cazuri şi raporturi, este adresată unui cerc de persoane determinate prin indicii-tip.
Norma juridică implică un raport intersubiectiv. Norma juridică presupune schimbul just între persoane aflate într-un raport juridic. Aici se impune caracterul bilateral al normei de drept care este prezent şi atunci când se nasc raporturi juridice unilaterale (ex.: testament) deoarece se au vedere relaţii (chiar dacă nu imediate). Ideea de bilateralitate este legată şi de cea de alterare a normei (transformarea subiectivului în obiectiv) şi cea de reciprocitate.[3]
Structura normei juridice
Analiza structurii normei juridice trebuie făcută sub două aspecte:
- Structura logico-juridică;
- Structura tehnico-legislativă.
Structura logico-juridică a normei este partea statică, internă şi stabilă a normei. Ea conţine trei elemente: ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea.
Ipoteza: determină cercul de persoane cărora le este adresată norma, precum şi condiţiile, împrejurările sau faptele în care ea se realizează.
Dispoziţia: regula propriu zisă de conduită exprimată ca determinare a drepturilor şi îndatoririlor părţilor în raportul juridic.
Sancţiunea: indică măsurile de constrângere de către stat în cazul nerespectării dispoziţiei.[4] Sancţiunea trebuie să fie bazată pe un sistem armonizat de valori şi să nu fie contrară principiilor morale şi religioase.
Structura tehnico-legislativă reprezintă partea externă a normei juridice. Este determinată de modul de exprimarea normei în cadrul legislativ, adică modul de aşezare a normei juridice în articole, paragrafe, aliniate şi teze. Articolele la rândul lor sânt grupate în secţiuni, capitole şi titluri. Norma juridică este redată în articole, însă norma nu trebuie confundată cu articolul. Foarte rar un articol conţine o întreagă normă juridică. De cele mai multe ori, un articol ori conţine unele elemente ale normei, ori conţine elementele ale mai multor norme juridice.[5]
[1] Tămaş S., Dicţionar Politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică, Casa de cultură şi presă „Şansa”, Bucureşti 1996, p.170.
[2] Negru B. „Teoria generală a dreptului şi statului”, Secţia Editare a Academiei de Administrare Publică pe lîngă Guvernul Republicii Moldova , 1999, p.145.
[3]Arseni Al., op.cit., p.29-30.
[4] Negru B., op. cit., p. 147.
[5] Negru B., op. cit. , p. 149.