Drept

Norme de drept constituţional sânt normele care reglementează conduita oamenilor în relaţiile sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii de stat. Aceste norme sânt cuprinse atât în constituţie cât şi în alte acte normative care sânt izvoare de drept constituţional.[1]

Normele constituţionale, pe lângă unele prevederi care reglementează nemijlocit unele relaţii sociale, au şi prevederi care conţin formularea unor principii, consfinţesc bazele puterii, definesc unele instituţii.

Unele norme juridice, în care se cuprind şi normele constituţionale, cum ar fi normele-principii, normele care stabilesc direcţii economice, normele referitoare la organizarea unei autorităţi, nu sânt alcătuite după schema: ipoteza, dispoziţia, sancţiunea. Majorităţii normelor constituţionale nu conţin nici o prevedere concretă care ar stabili sancţiunea în cazul nerespectării ei. Astfel, pentru mai multe dispoziţii este prevăzută o singură sancţiune. Sancţiunile în drept constituţional sânt specifice: precum revocarea mandatului parlamentar, revocarea unui organ de stat, declararea ca neconstituţional a unui act normativ etc. Pentru reglementările de principiu de largă generalitate cuprinse în constituţie, unele sancţiuni se regăsesc în alte ramuri de drept (ex.: drept civil, drept penal, etc.).

Normele de drept constituţional se clasifică în norme de aplicaţie mijlocită şi norme de aplicaţie directă.

Norme de aplicaţie mijlocită (indirectă): norme care dau reglementări de principiu. Pentru a fi puse în aplicare în cazuri concrete, sânt urmate de reglementări suplimentare prin alte ramuri de drept. Ex.: norma cuprinsă în constituţie care prevede că statul ocroteşte căsătoria şi familia şi apără interesele mamei şi copilului este urmată de reglementări date de codul familiei.

Norme de aplicaţie nemijlocită(directă): normele care reglementează direct relaţiile sociale şi nu au nevoie de a fi precizate printr-o lege organică sau ordinară. Ex.: norma cuprinsă în constituţie privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor.[2]

Există şi o altă divizare a normelor de drept constituţional, în dependenţă de:

1. Sfera funcţională:
2. a) norme constituţionale de reglementare: reglementează nemijlocit relaţiile sociale fundamentale;
3. b) norme constituţionale de protecţie, asigurare, conservare.: în majoritatea cazurilor reprezintă interdicţii;
4. Modul de influenţă asupra subiectului de drept:
5. a) norme constituţionale obligatorii;
6. b) norme constituţionale onerative (imperative sau categorice);
7. c) norme constituţionale prohibitorii;
8. Caracterul raporturilor sociale reglementate:
9. a) norme constituţionale materiale;
10. b) norme constituţionale procesuale;
11. Durata acţiunii în timp:
12. a) permanente;
13. b) provizorii;
14. c) excepţionale.[3]

[1] Arseni Al. “Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. I, Chişinău, 1997, p.36.

[2] Arseni Al., op.cit., p.39.

[3] Arseni A., Ivanov V., Suholitco L. “Dreptul constituţional comparat”, Centrul editorial al USM, Chişinău 2003,  p.20.