În conceptul cuvântului „sistem” sânt incluse trei categorii:
Sistemul juridic – caracterizează întreaga realitate juridică a societăţii (sistemul dreptului, sistemul legislaţiei, raporturile juridice, cultura şi conştiinţa juridică etc.);
Sistemul legislaţiei – cuprinde ansamblul tuturor actelor normative care sânt în vigoare într-un stat;
Sistemul de drept – organizarea dreptului ca sistem normativ cu componentele sale (ramuri, subramuri, instituţii juridice etc.) Sistemul de drept caracterizează structura dreptului.
Normele juridice dintr-un stat, deşi se deosebesc unele de altele prin conţinutul şi forma sa, sânt legate între ele şi organizate într-un sistem. În baza întregului sistem de norme stau unele şi aceleaşi principii fundamentale ale dreptului.
Sistemul dreptului apare ca unitate obiectiv determinată a ramurilor. Acestea, la rândul lor, includ în sine subramuri şi instituţii juridice. Subramura şi instituţia juridică înglobează în sine grupe de norme juridice. Norma juridică constituie elementul principal al sistemului.
Sistemul de drept reprezintă structura internă a dreptului dintr-un stat, prin care se realizează unitatea normelor juridice şi gruparea lor în anumite părţi interdependente – ramuri de drept, subramuri şi instituţii juridice.[1] Sistemul dreptului ajută la evidenţierea lacunelor dreptului. Totodată permite o mai eficientă înţelegere a materialului normativ, o interpretare a dreptului la justa valoare.
Sistemul dreptului:
- este un sistem deschis;
- elementul său de bază este norma juridică;
- conţine legături specifice ce se stabilesc dintre întreg şi elementele sale,
- nu este rezultatul împărţirii lui în ramuri, după cum nu este nici suma ramurilor de drept;
- se distinge de mediul său ambiant: celelalte fenomene sau instituţii ale suprastructurii;
- în interiorul său există o ordine ierarhică a subsistemelor sale (a ramurilor de drept);
- are funcţii caracteristice care îi dezvăluie esenţa;
- privit ca un ansamblu al normelor juridice, este un sistem organizabil. Neavând mecanism propriu de autoreglare, sistemul dreptului este reglat din afara sa, prin activitatea normativă desfăşurată de către organele statului.[2]
[1] Negru B. „Teoria generală a dreptului şi statului”, Secţia Editare a Academiei de Administrare Publică pe lîngă Guvernul Republicii Moldova , 1999, p.204
[2]Arseni Al. “Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. I, Chişinău, 1997, p.48.