În forma cea mai generală, Ştiinţa poate fi definită ca o activitate care are drept scop cunoaşterea naturii şi a societăţii. Una din particularităţile ştiinţei constă în aceea că ea adună, sistematizează şi analizează faptele cu referitoare la un domeniu sau altul al realităţii. În procesul dezvoltării istorice fiecare ştiinţă elaborează un sistem întreg de metode speciale de cercetare: observarea, colectarea de informaţii, organizarea de experimente etc. Principalul scop al ştiinţei constă în descoperirea legilor care domină în natură şi societate.[1] Funcţia ştiinţei este de a dezvolta teoria ce va ajuta să explice şi să anticipeze evenimentele din lumea observabilă.
Toate ştiinţele pot fi împărţite în trei grupuri mari: ştiinţe despre natură (naturale), ştiinţe despre societate (sociale), ştiinţe despre gîndire. Sistemul ştiinţelor sociale poate fi divizat în patru categorii: ştiinţe de tip nemotetic, ştiinţe istorice, ştiinţe juridice şi ştiinţe de cercetare. [2]
În sistemul ştiinţelor sociale, ştiinţele juridice ocupă un loc aparte, determinat de obiectul de studiu al acestora – viaţa politico-juridică a societăţii, fenomene juridice în totalitatea lor. Ştiinţele juridice în funcţie de obiectul lor se grupează în: a) ştiinţe juridice generale (ex.: Teoria generală a statului şi dreptului); b) ştiinţe juridice istorice (ex.: Istoria dreptului românesc); c) ştiinţe juridice de ramură (ex.: Dreptul constituţional); d) ştiinţe juridice auxiliare (ex.: Medicina legală).[3]
Unii consideră că ştiinţa dreptului constituţional reprezintă un sistem de cunoştinţe istorice, logic fundamentate, căpătate în rezultatul cercetării dreptului constituţional ca ramură de drept, a relaţiilor reglementate de această ramură, precum şi a practicii realizării normelor dreptului constituţional. Punctul de pornire în determinarea corectă şi completă a conceptului ştiinţei dreptului constituţional îl constituie obiectul său de studiu.
Ştiinţa dreptului constituţional este ştiinţa juridică ce are ca obiect de studiu normele de drept constituţional şi relaţiile sociale din domeniul relaţiilor ce ţin de organizarea societăţii în stat, reglementarea acestor norme, precum şi concepţiile specialiştilor în materia dreptului constituţional.[4]
[1] Negru B. „Teoria generală a dreptului şi statului”, Secţia Editare a Academiei de Administrare Publică pe lîngă Guvernul Republicii Moldova , 1999, p. 10.
[2] Negru B., op. cit. , p. 11.
[3]Vrabie G. „Drept constituţional şi instituţii politice”, Editura „Cugetarea”, Iaşi 1999, p. 7.
[4] Guceac I. „Curs elementar de drept constituţional” , vol. I , Ministerul Afacerilor Interne, Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”, Chişinău 2001, p. 37.