Dreptul constituţional studiază fenomene, raporturi politico-juridice, care parţial formează obiectul de studiu şi al altor ştiinţe, al politologiei îndeosebi.
Politologia studiază geneza, esenţa şi legitatea fenomenelor politice privite prin prisma relaţiilor dintre ele. În obiectul său de studiu intră ansamblul laturilor ideologice şi social-psihologice, raţionale şi instituţionale ale structurii politice, în determinarea lor istorică şi în dinamica lor. De asemenea ea cercetează formele şi mijloacele acţiunii politice, colective şi individuale.[1]
Dreptul constituţional studiază şi el anumite fenomene politice, anume relaţiile sociale din domeniul instituirii, menţinerii şi limitării puterii de stat, normele juridice care reglementează aceste relaţii. Aceste norme sânt privite prin prisma determinării lor, modului în care au fost adoptate, cerinţelor care au dus la elaborarea lor, realizarea lor.[2]
Cu privire la raporturile politologie-drept constituţional s-au manifestat trei tendinţe:
1) A opoziţiei nete dintre aceste două ştiinţe. Conform primei tendinţe:
- obiectul de studiu al ştiinţei politice îl formează sistemul de guvernământ, instituţiile politice prin prisma modului de organizare reală şi exercitare efectivă a puterii politice;
- obiectul dreptului constituţional îl formează doar normele juridice care urmăresc să dea formă, să fixeze şi să reglementeze organizarea şi funcţionarea procesului politic.
2) A apropierii dintre aceste două ştiinţe până la contopirea lor. Cei care susţin poziţia dată afirmă că obiectul dreptului constituţional îşi extinde preocupările şi asupra funcţionării reale a mecanismelor politice şi guvernamentale. Astfel, punând în evidenţă elementele comune ale celor două ştiinţe, uneori se ajunge la contopirea lor.
3) A treia poziţie este considerată de majoritatea cea mai justă. Conform ei, fiecare dintre cele două ştiinţe are obiectul său de studiu şi metoda sa, dar între ele există nenumărate puncte tangenţiale.
Dificultatea de a delimita aceste două ştiinţe a constat în aceea că instituţiile politice au fost considerate concomitent obiect de studiu pentru ambele ştiinţe.
Politologia are o sferă de cuprindere mai largă decât dreptul constituţional. Ea analizează fenomenele politice în ansamblul lor, din toate laturile – ideologice, psihologice, relaţionale, instituţionale şi normative ale suprastructurii politice.
Dreptul constituţional analizează îndeosebi normele şi instituţiile politice, cel prin care se exercită puterea de stat a poporului. Având ca obiect relaţiile prin care se exercită puterea de stat şi normele care le reglementează, dreptul constituţional nu-şi extinde sfera asupra laturilor psihologice ale fenomenelor politice şi nici asupra tuturor instituţiilor politice. Metoda de cercetare la fel diferă. [3]
[1] Vrabie G. „Drept constituţional şi instituţii politice”, Editura „Cugetarea”, Iaşi 1999, p. 38.
[2] Vrabie G., op.cit., p. 38.
[3] Arseni Al. “Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. I, Chişinău, 1997, p. 85.