Supremaţia constituţiei determină o procedură specială de adoptare. Adoptarea Constituţiei este un proces complex în cadrul căruia sânt diferenţiate trei elemente:
- Iniţiativa adoptării constituţiei;
- Organul competent să adopte constituţia;
- Modurile de adoptare a constituţiei.
Unele constituţii prevăd în mod expres organul care poate iniţia procesul de elaborare şi adoptare a constituţiei. Alte constituţii nu conţin asemenea reglementări, această prerogativă rezultând din sistemul normativ care reglementează tehnica de elaborare a legilor.
Organul competent să adopte constituţia este desemnat prin noţiunea de putere constituţională sau putere constituantă. Puterea constituantă poate fi de două tipuri:
- putere constituantă originară;
- putere constituantă derivată.[1]
Din punct de vedere a modului de adoptare a constituţiilor avem:
- Constituţie acordată;
- Statutul(Constituţie plebiscitară);
- Pactul;
- Constituţie convenţie;
- Constituţie parlamentară.
Constituţia acordată numită şi charta concedată reprezintă constituţa care este adoptată de către monarh ca stăpân absolut ce-şi exercită puterea sa. Această constituţie este o operă a monarhului şi este adoptată datorită constrângerilor ce se fac faţă de monarh. Ca rezultat, el este nevoit să recunoască unele drepturi cetăţenilor.
Statutul(Constituţia plebiscitară) reprezintă de asemenea o chartă concedată care se votează pe cale plebiscitară. Datorită acestui fapt ea se consideră mai progresivă faţă de constituţia acordată. Unul din neajunsurile ei este faptul că procesul organizării plebiscitului se bazează pe teroare, presiuni.
Constituţia pact este adoptată prin intermediul încheierii unui pact (contract) între popor şi rege. Poporul este reprezentat de parlament. Prin acest act guvernanţii impuneau anumite condiţii monarhului, de care el trebuia să ţină cont.
Constituţia convenţie era adoptată de către o adunare denumită convenţie. Această adunare se alegea cu scopul de a adopta constituţia. Ea se deosebeşte de celelalte constituţii prin faptul că era adoptată de o adunare reprezentativă a corpului electoral.
Constituţia parlamentară este adoptată de parlament. La adoptarea acestei constituţii se parcurgea mai multe etape, şi anume:
- iniţiativa constituţională;
- elaborarea proiectului constituţiei;
- discutarea publică a proiectului; adoptarea proiectului de către parlament cu o majoritate calificată (cel puţin 2/3 din numărul total al membrilor parlamentului)
- ultima etapă este aprobarea constituţiei de către popor prin referendum.
Acest mijloc de adoptare a constituţiei este cel mai eficient şi democratic.
În primul rând există state cu tradiţie sau de influenţă britanică, care nu au nici până în prezent constituţii scrise, structurate în mod unitar, ci un număr mai mare sau mai mic de acte constituţionale, care în totalitatea lor, completate cu normele şi uzanţele parlamentare, oferă fundamentul unor reglementări cu caracter constituţional. Constituţiile „nescrise" nu pot să suplinească existenţa unui corp de reguli precise, reunite într-un singur document de natură să ofere-sistematic şi neechivoc - prezentarea structurii politice a unei ţâri în ansamblul său, a drepturilor cetăţeneşti, a modalităţilor şi practicilor prin care se înfăptuiesc raporturile dintre puterile statului.
Din punct de vedere al structurii diverselor constituţii nu există până în prezent o practică unitară în ceea ce priveşte dispunerea diferitelor titluri şi capitole în cadrul constituţiei.
[1] Guceac I., op.cit. p. 157.