În ierarhia legislativă, legile organice constituie un eşalon intermediar între legile constituţionale şi ordinare. Aceste legi se constituie în legi tematico-structurale reprezentând o dezvoltare a normelor constituţionale. Pot interveni numai în domeniile deosebit de importante pentru care legislativul consideră necesară adoptarea de legi organice. Domeniile care se reglementează prin legea organică sânt stabilite de art. 72 alin (3) lit. a) - o) din Constituţia RM şi anume: sistemul electoral; organizarea şi desfăşurarea referendumului; organizarea şi funcţionarea Parlamentului; organizarea şi funcţionarea Guvernului; organizarea şi funcţionarea partidelor politice etc.
În conformitate cu aceste articole din Constituţie, prin lege organică se mai reglementează şi alte domenii .
Se deosebeşte în acest caz o categorie de legi, care poate fi numită „categoria legilor statutare" prin intermediul cărora se instituie juridic diferite organe ale statului, noi elemente social statale de reglementare şi /sau administrare şi /sau soluţionare a conflictelor sociale.
În acest caz legea organică constituie mijlocul soluţionării unei situaţii sociale tipologice de apariţie a necesităţii intervenţiei legiuitorului în domeniul relaţiilor sociale. Constituţiile prevăd anume adoptarea legilor organice, în scopul determinării statutului juridic al persoanei fizice (statutul politic al cetăţeanului, statutul alegătorului, statutul deputatului), precum şi statutul persoanei în diferite domenii ale vieţii sociale, ale vieţii personale şi intime, mai ales în domeniul ocrotirii drepturilor şi intereselor legale (normele procesuale, civile, penale, administrative etc.).
Această categorie de legi se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi după cel puţin două lecturi, iar modificarea, completarea şi abrogarea lor sau ale unor dispoziţii ale acestora se fac, de regulă, tot printr-o lege organică, conform procedurii stabilite în acest sens.