Legile ordinare din punct de vedere al obiectului de reglementare normativ-juridic constituie categoria cea mai numeroasă de legi. Ele intervin în orice domeniu al relaţiilor sociale, cu excepţia domeniilor supuse reglementării prin constituţie şi legi organice.
Prin procedura simplă de adoptare legile ordinare constituie categoria cea mai dinamică. Reglementează cele mai distincte şi dispersate instituţii sociale, sânt lipsite de complexitate şi formalism. Această categorie de legi este chemată să asigure în condiţii, adesea de urgenţă, principiul supremaţiei legii în raport cu alte categorii de acte normativ-juridice. Această categorie de lege este destinată preponderent soluţionării unor „situaţii problematice", relaţii sociale, evoluţia echilibrată în raport cu organismul social a cărora, necesită intermedieri de ordin normativ - juridic. În R.M. se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi şi această categorie de lege nu trebuie să contravină dispoziţiilor constituţionale şi organice, iar modificarea, completarea şi abrogarea legilor ordinare sau ale unor dispoziţii ale acestora se fac, de regulă prin legea ordinară, conform procedurii stabilite în acest sens.
În ceea ce priveşte delimitarea legilor în dependenţă de procedura de adoptare (procedura parlamentară şi procedura prin referendum permite posibilitatea delimitării legilor neconstituţionale în dependenţă de forţa lor juridică în două subcategorii distincte:
- legi adoptate prin referendum (legi cu forţă juridică supremă);
- legi adoptate de parlament (legi cu o forţă juridică inferioară legilor adoptate prin referendum ).[1]
[1] Vezi: art 75. Constituţia R.M