Cunoaştem trei garanţii juridice ale supremaţiei constituţiei şi anume:
- controlul general al aplicării constituţiei;
- controlul constituţionalităţii legilor;
- îndatorirea fundamentala de a respecta constituţia.
Controlul general al aplicării constituţiei este rezultatul faptului că întreaga activitate statală este organizată prin constituţie. Constituţia statorniceşte formele fundamentale de realizare a puterii de stat, categoriile de organe ale statului. Totodată, stabilind sistemul statal, constituţia stabileşte şi competenţa organelor de stat. Acest lucru se face având în vedere că puterea poporului nu exclude, ci dimpotrivă presupune o diviziune a competenţelor şi o autonomie a organelor de stat. Toate organele statului trebuie să-şi desfăşoare activitatea în conformitate şi în limitele stabilite prin constituţie. Pentru ca acest lucru să nu rămână o simplă cerinţă, orice constituţie organizează un sistem complex şi eficient de control al aplicării constituţiei. Acest control general este şi prima generaţie juridică a supremaţiei constituţiei, el realizându-se prin formele şi căile de control statornicite.
Supremaţia Contituţiei se explică nu numai prin poziţia dominantă în raport cu celelalte acte normative ci şi cu întreaga activitate politică în general. O îndatorire fundamentală a şefului statului de a veghea la aplicarea şi respectarea de către toate celelalte autorităţi publice, organisme neguvernamentale, cetăţeni, partide politice, sindicate etc.
O altă garanţie a supremaţiei constituţiei o reprezintă controlul constituţionalităţii legilor.
Controlul constituţionalităţii legilor este activitatea organizată de verificare a conformităţii legii cu constituţia. Ca instituţie a dreptului constituţional cuprinde regulile privitoare la organele competente a face această verificare, procedura de urmat precum şi măsurile ce pot fi luate după realizarea acestei proceduri. În general controlul constituţionalităţii legilor este considerat o garanţie a supremaţiei constituţiei.[1]
Privită prin prisma ierarhiei normelor, supremaţia Constituţiei implică stricta conformitate cu litera şi spiritul Constituţiei a tuturor normelor juridice. Această concordanţă (conformitate) este verificată şi asigurată prin controlul de legalitate, Control care este o componenţă a activităţi statale şi care se exercită continuu în forme şi structuri instituţionalizate. Controlul de legalitate priveşte toate actele juridice ale autorităţilor publice şi el se exercită de regulă, de autorităţile statale ierarhice asupra celor inferioare, ierarhia implicând subordonare şi control.[2]
"Constituţia Republicii Moldova este legea ei supremă. Nici o lege nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică".[3]
[1] I. Muraru, op. cit., p.75.
[2] M. Constantinescu, op. cit., p. 90.
[3] Constituţia RM – 29 iulie 1994.