- a) Naţiunea. Dimensiunea demografică şi psihologică a statului.
Noţiunea de populaţie
Populaţia constituie dimensiunea demografică, psihologică şi spirituală a statului. Este comunitatea indivizilor care se află pe un teritoriu strict determinat al statului şi asupra căreia se exercită puterea de stat. Un teritoriu fără populaţie nu poate constitui un stat. Din populaţia ţării fac parte cetăţenii săi, cetăţenii străini şi apatrizii. Dintre aceste trei categorii de persoane numai cetăţenii se bucură de deplinătatea drepturilor şi posedă deplinătatea obligaţiilor stabilite de stat. Ceea ce-i asigură populaţiei distinctibilitatea şi permanenţa este naţiunea. În unele cazuri populaţia este identificată cu naţiunea. Naţiunea nu trebuie confundată nici cu populaţia, nici cu statul.
Naţiunea este o comunitate umană formată istoriceşte pe un teritoriu distinct de care ea îşi leagă trecutul istoric, prezentul şi viitorul.[1] Comunitatea este caracterizată prin unitate etnică, limbă comună, cultură, obiceiuri, tradiţii, spiritualitatea de neam, factura psihică. Naţiunea este mai restrânsă ca populaţia. Naţiunea este produsul unui îndelungat proces istoric, având la bază comunitatea de origine etnică. Sentimentul naţional este cel mai puternic ferment de coeziune a statului şi permanenţei lui. Elementele naţiunii sânt: rasa, limba, religia, tradiţii istorice, interesele materiale şi culturale comune, situaţia demografică. Datorită unor circumstanţe, aceste elemente nu pot fi întrunite întotdeauna.
Naţionalitatea reprezintă atât legătura individuală cu statul cât şi leagă în acelaşi timp indivizii între ei. Ea reprezintă apartenenţa individului la o naţiune. La început această legătură apare în virtutea relaţiilor de vasalitate, supuşenie faţă de monarh. În prezent această legătură abstractă poate apărea odată cu naşterea (relaţiile de rudenie) sau pe parcursul vieţii (reintegrarea, naturalizarea etc.)[2]
Deseori, colectivitatea umană care stă la baza statului este întâlnită sub denumirea de popor sau naţiune. În dreptul intern, în marea majoritate a constituţiilor, este utilizată noţiunea de popor. Astfel, în art.2 din Constituţia Republicii Moldova se consacră că suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova. Articolul 10 din Constituţie stabileşte că statul are drept fundament unitatea poporului Republicii Moldova.[3]
Din punct de vedere al coraportului stat-naţiune, statele se pot împărţi în state naţionale şi state multinaţionale.
Statele naţionale sânt cele în care populaţia majoritară formează o singură naţiune, denumirea căreia ele şi o poartă. De exemplu Franţa are la bază naţiunea franceză. Majoritatea statelor europene sânt state naţionale.
Există cazuri când una şi aceeaşi naţiune stă la baza mai multor state. De exemplu naţiunea arabă este organizată în mai multe state arabe, naţiunea coreeană – în două state coreene.
Statele multinaţionale sânt statele a căror populaţie este formată din mai multe naţionalităţi, vorbind limbi diferite şi având culturi şi un trecut istoric diferit. De exemplu în Federaţia Rusă pe lângă naţiunea rusă se încadrează tătarii, ciuvaşii, başkirii etc. În asemenea state coeziunea naţională este greu de realizat.
- Problema minorităţilor
O atenţie deosebită merită problema minorităţilor naţionale. Termenul „minoritate” desemnează un grup etnic, numeric inferior restului populaţie, ai cărui membri au caracteristici etnice, religioase, lingvistice, culturale comune. Este important ca aceste calităţi să se formeze un timp îndelungat şi ca grupului dat să-i aparţină un teritoriu al său distinct unde aceste calităţi au apărut. Caracteristic e şi faptul că grupului dat să-i revină aceleaşi atribuţii ca şi naţiunii. Deosebirea dintre ei constă în aceea că grupul dat, în virtutea unor împrejurări cum ar fi colonizarea teritorială, prigonirea, strămutarea forţată etc. s-au pomenit a fi minoritate pe propriul lor teritoriu. Astfel ca minorităţi naţionale pot fi priviţi românii din Ucraina, maghiarii din România[4].
Sentimentul naţional presupune ocrotirea minorităţilor, înlăturarea oricăror discriminări, afirmarea şi garantarea egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor, coeziunea şi solidaritatea celor ce alcătuiesc poporul Republicii Moldova. Iată de ce art.10 al Constituţiei Republicii Moldova prevede că „Statul are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova. Republica Moldova este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi (art. 16), fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, apartenenţă politică, avere sau origine socială”. Persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale tatul nostru recunoaşte şi garantează dreptul la identitate. Ignorarea minorităţilor naţionale ca realitate istorică poate avea consecinţe păgubitoare. Art. 10, aliniatul 2 din Constituţia Republicii Moldova proclamă „Statul recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase”.
Istoria contemporană cunoaşte cazuri de existenţă a unor numeroase popoare care nu formează nici o entitate etnică, unele naţiuni continuând să aspire la formarea propriului său stat (ex.: Basici, Corsicani, Scoţieni, Kurzi etc.).[5]
- Garanţiile dreptului la identitate
Dimensiunile politice şi juridice sânt detaliate într-un sistem de garanţii constituţionale care le asigură eficacitatea[6]:
- consacrarea egalităţii cetăţenilor fără nici o dimensionare a egalităţii lor în faţa legii şi autorităţilor publice (art.16, alin.2);
- statuarea principiului autonomiei locale şi principiului descentralizării serviciilor publice (art.109);
- recunoaşterea dreptului la cultivarea limbii materne cât şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării (art.13, alin.2);
- garantarea drepturilor de asociere, inclusiv în partide politice, fără nici un fel de restricţii de factură etnică (art.41, alin.1);
- consacrarea ca drept fundamental al libertăţii constituţiei, autonomii cultelor religioase faţă de stat (art.31, alin. 4);
- obligativitatea de a interpreta şi de a aplica dispoziţiile constituţionale privitoare la drepturile şi libertăţile cetăţenilor în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. Postularea preeminenţei reglementărilor internaţionale faţă de cele interne, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele la care Republica moldova este parte şi legile interne (art.4, art.8).
Întregul sistem al drepturilor şi libertăţilor fundamentale este el însuşi o garanţie dreptului de identitate a tuturor în ambianţa democraţiei constituţionale a Republicii Moldova.[7]
[1]Negru B., op.cit., p. 58-59.
[2] Guceac I. „Curs elementar de drept constituţional” , vol. I , Ministerul Afacerilor Interne, Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”, Chişinău 2001, p. 66.
[3] Guceac I., op.cit., p. 66-67.
[4]Negru B. „Teoria generală a dreptului şi statului”, Secţia Editare a Academiei de Administrare Publică pe lîngă Guvernul Republicii Moldova , 1999, p. 60.
[5] Guceac I. „Curs elementar de drept constituţional” , vol. I , Ministerul Afacerilor Interne, Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”, Chişinău 2001, p. 67.
[6] Conform prevederilor Constituţiei Republicii Moldova
[7] Arseni Al. “Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. II, Chişinău, 1997, p. 53-54.