Suveranitatea, ca atribut al statului, a apărut odată cu apariţia statului. Ideile şi concepţiile despre suveranitate apar mult mai târziu, spre sfârşitul evului mediu. Ideea independenţei statelor este susţinută de Francesco de Vitoria (1480-1546), Francesco Suarez (1548-1617), Alberico Gentili (1552-1608). Se consideră că primul care a clarificat conceptul de suveranitate a fost Jean Bodin (1530-1595) în lucrarea sa „Les six livres de la Republique” (1576). Considerând suveranitatea de origine divină, el a definit-o ca putere supremă absolută a statului, inalienabilă, imprescriptibilă, constantă şi indivizibilă.
În doctrina juridică veche, suveranitatea era considerată unul şi acelaşi lucru cu puterea de stat. În decursul istoriei conceptul de suveranitate a evaluat în dependenţă de scopurile şi valorile societăţii.
Suveranitatea poporului – dreptul poporului de a decide asupra sorţii sale, de a stabili linia politică a statului şi alcătuirea organelor lui precum şi de a controla activitatea acestora. În societatea în care puterea de stat aparţine întregului popor, suveranitatea poporului se identifică cu suveranitatea de stat.
Suveranitatea naţională – dreptul de autodeterminare şi la dezvoltarea independentă a fiecărei naţiuni dacă posedă sau nu o organizaţie proprie de stat. Atunci când naţiunea s-a constituit într-un stat suveran şi independent, suveranitatea naţională se identifică cu suveranitatea de stat.
Suveranitatea de stat este o caracteristică generală a puterii de stat. Este supremă pe teritoriul statului şi independentă de orice putere străină. Este dreptul statului de a-şi rezolva treburile interne şi externe cu excluderea oricărui amestec al altor state. La supremaţie şi independenţă se adaugă obligaţia respectării drepturilor altor state şi a normelor şi principiilor dreptului internaţional, a principiului egalităţii suverane a statelor.
Suveranitatea exclude arbitrarul, încălcarea suveranităţii altor state. Suveranitatea nu trebuie să fie privilegiul statelor mari şi puternice în dauna altor state.
Deseori aceste trei noţiuni sânt întrunite în una singură. Nu putem vorbi de trei noţiuni totalmente distincte.[1]
[1] Arseni Al. “Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. II, Chişinău, 1997, p. 115.