În literatura de specialitate se cunosc următoarele sisteme de reglare în interiorul statului de drept:
- controlul politic asupra executivului exercitat de către parlament;
- controlul administrativ;
- controlul jurisdicţional al legalităţii actelor administrative; controlul constituţionalităţii legilor;
- procedura de conciliere;
- căile de atac faţă de hotărârile judecătoreşti ilegale sau fără temei.
Controlul politic se realizează de către Parlament ca una dintre funcţiile lui esenţiale, prin mijloace instituţionale variate. Acest control se realizează prin:
- executivul aduce la cunoştinţă Parlamentul referitor la unele măsuri ce au fost luate;
- consultarea prealabilă a Parlamentului în vederea adoptării unor măsuri;
- aprobarea de către Parlament a unei acţiuni sau a unui act al autorităţii administrative;
- acordarea votului de încredere;
- moţiunea de cenzură;
- angajarea răspunderii Guvernului la iniţiativa sa;
- procedura suspendării din funcţie a şefului statului;
- procedura punerii sub acuzare a şefului statului, precum şi procedura în vederea deschiderii urmăririi penale a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exercitarea funcţiei lor.
- activitatea comisiilor parlamentare.
Controlul administrativ se înfăptuieşte în interiorul organelor administrative, fie la iniţiativa acestora, fie la iniţiativa cetăţenilor. Controlul înfăptuit la iniţiativa organelor administrative funcţionează fie ca un control ierarhic, fie ca un control de tutelă. Controlul ierarhic aparţine organului administrativ superior celui controlat şi, dacă legea nu dispune altfel, el este atât un control de legalitate, cât şi un control de oportunitate şi de eficacitate. Controlul de tutelă administrativă este o formă a controlului administrativ care se exercită asupra autorităţilor descentralizate. El este un control de legalitate.
Controlul înfăptuit la iniţiativa cetăţenilor poate îmbrăca forma recursului ierarhic. Această formă este oferită de lege celor vătămaţi în drepturile lor prin acte administrative. Recursul ierarhic se îndreaptă la organul administrativ superior celui care a emis actul, cerându-i acestuia să-l revoce sau să-l anuleze.
Controlul jurisdicţional asupra legalităţii actelor administrative se realizează din exteriorul sistemului organelor administraţiei de stat, de către autoritatea judecătorească, independentă şi în cadrul unei proceduri ce are la bază, dreptul la apărare, contradictorialitatea, egalitatea părţilor în proces, diversitatea căilor de atac faţă de hotărârile ilegale sau netemeinice. El este încredinţat fie instanţelor de drept comun, fie unor instanţe specializate.
Controlul constituţionalităţii legilor care presupune verificarea conformităţii actelor normative conţinutului Constituţiei. Sânt bine definite două modele ale acestui control: cel “american”, care conferă instanţelor judecătoreşti obişnuite controlul constituţionalităţii legilor; cel “austriac”, devenit apoi „european”, care conferă acest control unor organe speciale şi specializate (curţii sau tribunalelor constituţionale).
Procedura de conciliere se realizează prin instituţia „ombudsman”-ului. Încercarea de mediere sau conciliere între cetăţeni şi administraţie, în legătură cu drepturile şi interesele legitime ale celor dintâi, pe baza legii şi în limitele ei, constituie, neîndoielnic, un „mecanism” indispensabil sau o “procedură” expresivă a statului de drept.
Căile de atac faţă de hotărârile judecătoreşti ilegale sau fără temei constituie de asemenea unul dintre mecanismele funcţionării statului de drept şi una dintre garanţiile restabilirii legalităţii, atunci când ea a fost încălcată. Pe lângă căile ordinare de atac, legea instituie şi căi extraordinare de atac. Calea de atac a unei hotărâri nu este deci doar un “remediu”; ea este instrumentul de acţiune în ambianţa statului de drept, pentru ca legea, inclusiv în activitatea de judecată, să-şi asigure supremaţia şi eficacitatea deplină.