Pin It

Referendum (lat. ad referendum – a fi supus adunării) – procedura a democraţiei directe prin care conducerea unei ţări se adresează poporului, fără intermediari, pentru a-l consulta în probleme majore, de regulă pentru textul Constituţiei, alegerea formei de guvernământ sau în probleme de autodeterminare ca stat.[1]

Deosebirea principală a procedurii de alegeri de procedura referendumului constă în obiectul de exprimare a voinţei alegătorilor. Acest obiect la alegeri îl prezintă candidatul în deputaţi sau altă funcţie din afara instituţiei reprezentative. La referendum obiectul de exprimare a voinţei nu este persoana (candidatul), ci o anumită problemă asupra căreia se desfăşoară referendumul – lege, proiect de lege, Constituţie, amendamente la Constituţie, probleme de interes naţional al statului. Rezultatele referendumului pot fi determinate numai în temeiul sistemului majoritar. Aspectul organizatoric al alegerilor şi referendumului este identic, cu excepţia faptului că la referendum nu este nevoie de circumscripţii electorale.

Formele referendumului se deosebesc după mai multe temeiuri:

  • referendum „până la parlament”: dacă un anumit act a fost supus votării alegătorilor până la aprobarea acestuia;
  • referendum „după parlament”: dacă actul respectiv a fost supus votării alegătorilor după adoptarea acestuia de către parlament;
  • referendum „extraparlamentar”: un anumit document se supune votării prin „ocolirea” parlamentului;[2]

Referendumul poate fi :

  • consultativ: dacă se desfăşoară doar cu scopul elucidării opiniei alegătorilor într-o anumită problemă. Soluţionarea problemei respective rămâne pe seama organelor statului;
  • decisiv: documentul este supus votării alegătorilor pentru soluţionarea definitivă a destinului acestuia. Referendumul decisiv poate fi de aprobare (dacă alegătorilor li se propune aprobarea documentului respectiv) şi de respingere (dacă alegătorilor li se propune anularea actului);
  • constituţional: dacă cu ajutorul referendumului dat se aprobă Constituţia sau amendamentele la ea;
  • legislativ: dacă un act al legislaţiei curente este supus votării de către alegători.[3]

Iniţiatorul referendumului poate fi Parlamentul, şeful de stat sau autorităţile locale (către corpul electoral local în vederea rezolvării problemelor de ordin local).

 

[1] Tămaş S., Dicţionar Politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică, Casa de cultură şi presă „Şansa”, Bucureşti 1996, p. 209.

[2] Arseni A., Ivanov V., Suholitco L., op. cit., p.117

[3] Arseni A., Ivanov V., Suholitco L., op. cit., p.118