Pin It

Prin Legea R.S.S. Moldova din 3 septembrie 1990 se instituia funcţia de Preşedinte al R.S.S. Moldova şi se introduceau alte modificări şi completări în Constituţia R.S.S. Moldova. Funcţia de şef al statului a fost instituită, conform legii, “în scopul consolidării constituţionale şi suveranităţii R. S.S. Moldova”. 

Preşedinte putea să devină orice cetăţean al R. S. S. Moldova care a împlinit vârsta de 35 de ani, dar nu a depăşit plafonul de 60 de ani, termenul mandatului de preşedinte fiind fixat la 5 ani (art. 113/2). Aceeaşi persoană nu putea să deţină consecutiv funcţia de Preşedinte mai mult de doua mandate.

A fost constituit şi un organ special Consiliul prezidenţial – destinat elaborării măsurilor pentru realizarea principalelor direcţii ale politicii interne şi externe a R.S.S. Moldova şi care era responsabil şi pentru asigurarea securităţii naţionale. Preşedintele ţării, care prezida acest Consiliu, desemna membrii lui; primul–ministru era membru din oficiu.

Un moment important în evoluţia instituţiei prezidenţiale din Republica Moldova  l-a reprezentat adoptarea Legii cu privire la perfecţionarea puterii executive şi la unele modificări şi completări în Constituţie (Legea Fundamentală) (din 5 martie 1991). Toate prevederile juridice cuprinse în acest act normativ erau orientate spre o subminare vădită a rolului Guvernului şi spre asigurarea unei supremaţii a instituţiei prezidenţiale. Preşedintele, conform acestei legi, devenea,, puterea supremă executivă şi de dispoziţie în R.S.S. Moldodova”, devenea subordonat Preşedintelui, fiind responsabil atât în faţa acestuia, cât şi în faţa legislativului. În aşa fel, în cadrul executivului dualist din Republica Moldova  supremaţia instituţiei prezidenţiale asupra Guvernului se făcea simţită tot mai pregnant.

La 10 septembrie Preşedintele în exerciţiu M. Snegur cerea, în plenul Parlamentului, alegerea şefului statului de întreg poporul, „după cum se procedează în ţările cu vechi şi recunoscute tradiţii democratice”. Deşi cererea lui M. Snegur nu a întrunit aprobarea unanimă a parlamentarilor, totuşi legislativul a adoptat Legea Republicii Moldova cu privire la alegerea Preşedintelui Republicii Moldova  (18 septembrie 1991).[1]

Obţinerea mandatului întregului popor, atât de rîvnit de Preşedinte, a consolidat şi mai mult instituţia prezidenţială, conferindu-i legitimitate populară. Totodată, şeful  statului devenea mai independent faţă de Parlament, deoarece legislativul nu mai avea deja prerogative de a-l numi în funcţie. Fiind ales de popor, Preşedintele devenea, cel puţin teoretic, responsabil (şi) în faţa acestuia.

O cotitură radicală în evoluţia instituţiei prezidenţiale s-a produs la momentul adoptării Legii Fundamentale (29 iulie 1994, în vigoare de la 27 august 1994). Constituţia Republicii Moldova a dedicat instituţiei prezidenţiale capitolul V, care cuprinde articolele 77–95. În general, Preşedintele a fost investit cu atribuţii mai largi în domeniul politicii externe, militare şi securităţii interne, iar Guvernul a fost investit cu atribuţii mai largi în domeniul politicii economice, sociale etc.

Modificările de esenţă operate în textul Constituţiei la 5 iulie 2000 au afectat implicit statutul juridic al instituţiei prezidenţiale. În urma modificărilor s-a trecut la regimul parlamentar, în care Preşedintele Republicii Moldova este ales de Parlamentul prin vot secret. Atribuţiile cu care era înzestrat şeful statului au fost iarăşi reduse.

Astfel, într-un singur deceniu în Republica Moldova  au fost implementate trei regimuri politice diferite:

  • regimul prezidenţial ( 3 septembrie 1990 – 27 august 1994);
  • regimul semiprezidenţial (27 august 1994 – 5 iulie 2000);
  • regimul parlamentar (5 iulie 2000 – astăzi ).

De la momentul consacrării sale juridice (3 septembrie 1990) şi până astăzi instituţia prezidenţială din Republica Moldova  a înregistrat în plan juridic nu o evoluţie, ci mai degrabă o involuţie treptată, pierzându-şi puţin câte puţin din prerogative în favoarea altor organe de stat, mai ales în favoarea Parlamentului. Cele mai mari şi mai întinse atribuţii de drept şeful statului le-a avut în perioada regimului prezidenţial, care există de la 3 septembrie 1990 şi până la 27 august 1994.

Atribuţiile şefului de stat au fost reduse o data  cu adoptarea şi intrarea în vigoare a Constituţiei (29 iulie / 27 august 1994) şi trecerea la regimul semiprezidenţial. Prin modificările operate în textul Legii, o parte din puterile Preşedintelui s-au deplasat spre Parlament şi Guvern.

O altă reducere a împuternicirilor instituţiei prezidenţiale a putut fi consemnata la 5 iulie 2000, când s-a produs trecerea la regimul parlamentar.

 

[1]Cojocaru Gheorghe, Tentaţia Modelului Prezidenţial, Arena Politicii, nr. 7, 1997, p. 7