Conform Constituţiei Republicii Moldova, Legii cu privire la statutul judecătorului şi altor acte normative, judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili. Ei se numesc în funcţie de Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Preşedintele şi judecătorii CSJ sunt numiţi în funcţie de Parlament, la propunerea CSM.
Judecătorul este persoana investită constituţional cu atribuţii de înfăptuire a justiţiei, pe care le execută pe bază profesională. Pentru înfăptuirea justiţiei, judecătorii au împuterniciri plenipotenţiare, stabilite de legislaţie. Cerinţele şi dispoziţiile judecătorilor legate de înfăptuirea activităţii judecătoreşti sunt obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice. Neîndeplinirea lor atrage răspunderea prevăzută de lege.
Judecătorul este factorul principal în înfăptuirea justiţiei şi al garantării drepturilor omului. Anume pe această afirmaţie se vor baza expunerile ce urmează.
Fiind personajul-cheie într-un stat de drept, judecătorul este chemat să decidă dacă autoritatea a acţionat pe baza unui statut juridic şi în limitele recunoscute de lege, precum şi dacă persoanele fizice şi morale şi-au întemeiat activitatea lor pe drepturi subiective sau pe interesele legitime protejate.
Activitatea judecătorilor poate fi controlată de instanţa ierarhic superioară, care îşi exercită funcţiile atunci când se examinează cauza.
La îndeplinirea funcţiilor şi obligaţiilor judecătorului, un rol important îi revine personalităţii acestuia, pregătirii lui profesionale.
În sistemul separaţiei puterii – propriu unui stat de drept – judecătorul, pentru a-şi îndeplini sarcinile de mare răspundere care-i revin, trebuie să fie independent şi să se supună numai legii.
În acest context, asupra independenţei judecătorului se pune un accent deosebit, deoarece în statul de drept justiţia este independentă.
Independenţa judecătorilor presupune un nivel profesional, de responsabilitate şi moral înalt al judecătorului. Ea nu este şi nu trebuie să fie un privilegiu personal, ci o garanţie pentru cetăţeni. În acest sens independenţa şi imparţialitatea judecătorului necesită a fi asigurată de către stat atât de jure, cât şi de facto .
Un judecător nu este independent, dacă promovarea sa, drepturile, necesităţile materiale şi social-culturale ale lui, precum şi compensaţiile financiare sunt supuse voinţei discreţionale al altor puteri ale statului.
Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice. De asemenea, judecătorul – persoana asimilată acesteia nu poate fi deputat în Parlament sau consilier în autoritatea administraţiei publice locale, să facă parte din partide şi din alte organizaţii social-politice sau să desfăşoare activităţi cu caracter politic, precum şi activitate de întreprinzător. Aceste prevederi asigură suplimentar independenţa judecătorilor şi previn conflictul dintre interesele privare şi cele publice[1].
[1] Caraşciuc Lilia. Sistemul Integrităţii Naţionale: Republica Moldova, p. 42.