Orice formă a răspunderii juridice, inclusiv a celei contravenţionale, decurge în mod obiectiv din săvârșirea unei fapte ilicite, care naşte dreptul statului de a aplica sancţiunea prevăzută de norma juridică încălcată şi obligaţia făptuitorului de a suporta consecinţele faptei comise.
Fapta juridică generatoare de răspundere contravenţională este contravenţia care reprezintă un fenomen complex avînd următoarele aspecte: material, uman, social, moral-politic şi juridic. Ştiinţa dreptului contravenţional se ocupă numai de aspectul juridic.
Conform art. 10 CC - Constituie contravenţie fapta (acţiunea sau inacţiunea) ilicită, cu un grad de pericol social mai redus decât infracţiunea, săvârșită cu vinovăţie, care atentează la valorile sociale ocrotite de lege, este prevăzută de Codul contravenţional şi este pasibilă de sancţiune contravenţională.
Elementele (trăsăturile) contravenţiei sunt:
- caracterul ilicit al faptei;
- caracterul antisocial al faptei;
- culpabilitatea faptei (vinovăţia);
- prevederea de către legislaţie a răspunderii pentru fapta dată.
În lipsa a cel puţin unuia dintre aceste elemente fapta nu poate fi calificată drept contravenţie.
- O trăsătură importantă caracteristică contravenţiei este ilicitul. Întrucât faptele contravenţionale produc o dezorganizare a sistemului de raporturi sociale, ele au un caracter dăunător şi sunt interzise prin acte juridice. Pentru ca fapta (acţiunea sau inacţiunea) social periculoasă să constituie o contravenţie, ea trebuie să fie prevăzută de legea contravenţională (norma materială a Codului contravenţional). Contravenţionalizarea şi decontravenţionalizarea faptei sociale concrete ţin de competenţa legiuitorului. Odată cu prevederea faptei în legea contravenţională, ea obţine o formă juridică, devine o categorie contravenţională cu toate consecinţele ce decurg din acest statut.
- Caracterul antisocial al faptei contravenţionale constituie temeiul real al răspunderii contravenţionale. Prin faptă contravenţională se înţelege manifestarea exterioară a comportamentului unei persoane sub formă de acţiune sau inacţiune social periculoasă.
- Următoarea trăsătură caracteristică a contravenţiei este culpabilitatea. Simpla constatare a prevederii faptei social periculoase în legea contravenţională nu este suficientă pentru calificarea acesteia drept contravenţie. O asemenea calificare poate fi dată numai în măsura în care fapta a fost săvârșită cu vinovăţie. Atât acţiunea, cât şi inacţiunea social periculoase prevăzute în lege trebuie să reprezinte o manifestare psihică conştientă şi volitivă a persoanei. Astfel făptuitorul poate fi supus răspunderii contravenţionale numai pentru fapte săvârșite cu vinovăţie (art. 14 CCRM).
Ca orice faptă contrară ordinii de drept, contravenţia constituie o manifestare a conduitei umane exteriorizată în cadrul social, adică o acţiune umană realizată sub controlul voinţei şi raţiunii, în condiţiile în care făptuitorul avea libertatea de a alege această conduită negativă în raport cu ordinea de drept. Existenţa acestei posibilităţi de alegere, ca realitate obiectivă, fundamentează vinovăţia subiectului care comite acţiunea respectivă.
- Contravenţia fără pedeapsă nu are sens juridic contravenţional. În partea specială a CCRM sancţiunile tuturor normelor juridice materiale conţin limitele pedepsei contravenţionale pasibile de aplicare. Numai prin stabilirea pedepselor pentru săvârșirea contravenţiilor legea contravenţională îşi atinge scopurile prevăzute în art. 2 din CCRM – de a ocroti personalitatea, drepturile şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice, proprietatea, orânduirea de stat şi ordinea publică, precum şi de a depista, preveni şi curma contravenţiile, de a lichida consecinţele lor, de a contribui la educarea cetăţenilor în spiritul respectării întocmai a legilor.