Drept

Executarea silită vizează punerea în executare a hotărîrilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii. Executarea silită are o natură mixtă:

a)      Natura jurisdicţională, pentru că în această fază intervine şi instanţa de judecată şi un caracter administrativ, deoarece la efectuarea sa participă şi executorul, autorităţile publice locale, terţi, etc.

b)      Preponderent este caracterul administrativ, instanţa avînd competenţe limitate.

Executarea şi judecata are 2 funcţii:

1. Executivă – este situaţia în care se pune în executare hotărîrea judecătorească;
2. Jurisdicţională – revine instanţei şi prevede judecarea cauzei civile concrete.

Formele în care poate avea loc executarea silită sunt de 2 categorii:

a)      Directă, care este o transpunere (trecere) din faza judecăţii, putînd cere doar executarea în natură a obligaţiei. Avem 2 forme de executare:

• predarea silită a bunurilor;
• executarea obligatiilor de a face sau a nu face.

b)      Indirectă, atunci cînd obligaţia stabilită în titlul executoriu nu poate fi executată, fiind inlocuită prin echivalent. Avem urmatoarele forme de executare:

• urmărirea silită mobiliară;
• poprirea[1];
• urmărirea silită imobiliară.

Sarcina instanţei de executare este acea de a avea sub controlul ei permanent  activitatea materială a organului de executare  de a arbitra între interesele părţilor aflate în conflict,  de a supraveghea executarea şi de a soluţiona nemulţumirile atât ale părţilor  cât şi ale terţilor ale căror drepturi sunt vătămate prin executarea silită.

În cadrul procedurii în care executarea silită se face prin urmărirea bunurilor imobile, vânzarea acestora se face în şedinţă publică în care se ţine licitaţia şi în care adjudecarea este pronunţată de executorul judecătoresc iar după consemnarea terţului tot executorul emite actul de adjudecare, bunul debitorului trecînd la adjudecatar, executorul judecătoresc fiind organ de executare în acest sens.

În ceea ce priveşte procedura suspendării, suspendarea se înfiinţează la cererea creditorului de către executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului suspendat.

Prin bunurile pe care le alege creditorul pentru executarea silită, el poate dispune de următoarele forme de executare:

• suspendarea,
• urmărirea mobiliară sau imobiliară
• răsplata valutară.

Conform principiului disponibilităţii, creditorul poate cere executarea obligaţiei de la toţi debitorii solidari, concomitent, fie separat, aplicînd aceleaşi forme de executare sau diferite. Acest principiu, într-o oarecare măsură este limitat, atunci cînd este vorba de dreptul de urmărire a unei reţineri din salariul debitorului.

Urmărirea bunurilor debitorului trebuie să fie permisă de acesta, în caz contrar se implică şi organele de poliţie. Împotrivirea debitorului manifestată prin violenţă sau alte acte de acest fel constituie infracţiune, iar dacă debitorul, în mod intenţionat înstrăinează bunurile sale, creditorul are drept de acţiune în revocare.

Dacă în timpul soluţionării acţiunii, instanţa constată că actele de înstrăinare au fost făcute cu viclenie,  se va pronunţa o hotărâre de revocare a înstrăinării, având drept consecinţă reintrarea bunurilor în patrimoniului debitorului şi reîntregirea gajului general al creditorului urmăritor. Acţiunea revocatorie profită numai creditorului care a exercitat-o, numai el fiind în drept să urmărească silit bunurile readuse în patrimoniul debitorului.