- Caracterul punitiv al sentinţei de condamnare
Sentinţa de condamnare este o sancţiune penală cu caracter punitiv prin ea însăşi.
Pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în mediul penitenciar, pedeapsa închisorii este o problemă personală.
Pentru membrii societăţii, interpretările sentinţei de condamnare sunt multiple:
- cel condamnat la închisoare este pedepsit pentru că a greşit;
- cel condamnat la închisoare este pedepsit ca el să nu mai greşească;
- cel condamnat la închisoare este pedepsit pentru că a greşit, dar totodată şi pentru a nu mai săvârşi greşeala.
Referitor la caracterul punitiv al pedepsei cu închisoarea trebuie reliefat faptul că executarea pedepsei constă în privarea de libertate.
- Tratamentul penitenciar aplicat în grupuri de condamnaţi
Tratamentul penitenciar va fi aplicat tuturor celor condamnaţi în cadrul
perioadei de executare a pedepsei cu închisoarea.
Un rol deosebit îl are programul de tratament individualizat care, pentru a avea rezultate pozitive, trebuie să satisfacă anumite criterii. Astfel, în elaborarea lui trebuie să se ţină cont de categoriile penale, profesiunea desfăşurată în libertate, durata şi natura pedepsei aplicate, gradul de periculozitate a individului şi starea de recidivă.
- a) Factorii de tratament
In penitenciar, tratamentul aplicat are o susţinere vizibilă, are o suprafaţă de susţinere şi este de natură materială în spatele căruia se situează condamnatul.
Factorii de tratament sunt determinaţi şi iau naştere "ad extra" penitenciarului, în procedura de urmărire şi cercetare penală.
Impulsionarea tratamentului penitenciar este dependentă de specialişti. Dar lipsa acestor specialişti, care trebuie să aibă o deschidere faţă de preocupările celor condamnaţi la închisoare şi care trebuie să descopere orice detaliu pentru a satisface cerinţele acestora de orice natură în conformitate cu legea, nu face altceva decât ca tratamentul penitenciar să rămână dependent de factorii personali, dar şi de factorii care fac referire la modul de organizare a influenţelor.
Factorii tratamentului penitenciar pot fi grupaţi în trei categorii:
Din prima categorie fac parte: munca, pregătirea profesională, şcolarizarea, educaţia generală, pregătirea sociala şi îngrijirea religios- morală.
Din a doua categorie fac parte: activităţile în conformitate cu timpul liber, exerciţiile fizice, vizitele şi corespondenţa cu cei din exterior şi învoirea din închisoare.
Din a treia categorie fac parte: cărţile, revistele, ziarele, mijloacele audiovizuale (radio, TV), sprijinul pentru munca socială şi tratamentul psihologic, cât şi cel medical.
- b) Concepte de tratament penitenciar
Tratamentul penitenciar poate fi aplicat numai atunci când au fost selectate reacţiile celui condamnat la închisoare, care apar ca rezultat al corelaţiei dintre el şi mediul penitenciar.
Conceptele de tratament penitenciar poartă această denumire pentru că ele îşi demonstrează utilitatea în muncă.
Relaţii de corespondenţă între factorii şi conceptele tratamentului penitenciar:
- factorului muncă îi corespunde conceptul: produs muncit, oferă hrană şi un trai decent, dar şi o relaxare necesară;
- factorului pregătire profesională îi corespunde conceptul: evaluarea personalităţii unei persoane în funcţie de calificarea profesională dobândită.
3) factorului îngrijire moral-religioasă îi corespunde conceptul: existenţa conştiinţei morale, care prevede că binele să fie înfăptuit, iar răul evitat etc.
III. Forme concrete de aplicare a tratamentului penitenciar
Este cunoscut faptul că scopul pedepsei închisorii este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, însă acest scop nu poate fi realizat doar prin intermediul tratamentului penitenciar. Pentru a avea certitudinea eficacităţii pedepsei închisorii, este important să conştientizăm şi să ştim să transpunem în practică tratamentul penitenciar, a cărui aplicare corectă poate avea rolul de a încuraja formarea unei atitudini adecvate faţă de normele societăţii, care se poate obţine prin crearea unor regimuri de închisori adecvate şi prin repartizarea deţinuţilor în cele mai potrivite regimuri.
Prin termenul regim adecvat trebuie să înţelegem acea formă concretă de aplicare a tratamentului penitenciar, cu menţiunea că trebuie să se ţină cont de anumite criterii: separarea deţinuţilor pe secţii şi camere de detenţie, după categorii penale, după natura infracţiunilor săvârşite, după durata pedepselor, starea de recidivă, periculozitatea socială şi publică, după vârstă şi sexe.4