- Definirea dreptului internaţional privat
Pentru a defini noţiunea de drept internaţional se impune în mod inevitabil de a trasa o concluzie la cele arătate mai sus. In primul rând, dreptul internaţional privat constituie o ramură distinctă de drept, ce are un obiect propriu, constând din raporturi juridice de drept privat cu element de extraneitate, precum şi metodele specifice de reglementare.
Specificul acestei ramuri constă în faptul că atât obiectul, cât şi metoda de reglementare sunt subordonate integral soluţionării conflictelor de legi şi conflictelor de jurisdicţii. La fel, normele ramurii în cauză simt norme juridice deosebite prin scopul şi structura lor.
Astfel, dreptul intenţional privat este o ramură distincta de drept, normele căreia reglementează raporturile juridice de drept civil în sens larg afectate de element de extraneitate, soluţionând prin aceasta conflictul de legi şi conflictul de jurisdicţii, problemele ridicate de condiţia juridică a străinului, precum şi procedura recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale străine.
- Denumirea dreptului internaţional privat
Dreptul internaţional privat s-a conturat ca ramură distinctă de drept la mijlocul sec. XIX. Până la acel moment soluţionarea conflictelor de legi şi a conflictelor de jurisdicţii se efectua în baza practicii judiciare şi avea ca temei de soluţionare, pe de o parte, principiile conflictuale elaborate de savanţi, iar pe de alia, practica instanţelor judecătoreşti naţionale. De aceea, până la mijlocul sec XIX pentru a distinge această ramură de drept de altele erau utilizate termenele drept conflictual sau drept colizionist date iniţial la statutarii olandezi din sec. XVII.
De fapt aceşti termeni se întrebuinţează şi astăzi, fie pentru a scoate în evidenţă problemele cu caracter pur conflictual, fie paralel cu denumirea contemporană general acceptată, cum se face, de exemplu, în S.U.A.
Pentru prima oară denumirea drept internaţional privat a fost dată de juristul american Joseph Story în anul 1834 în lucrarea sa «Comentaries on the conflict of law», iar apoi preluată de Foelix în 1843 în lucrarea sa «Droit intrenational privé» şi de Schaeffner în 1851 în lucrarea «Entwiclung des internationalen Privatrectes».
Denumirea propusa de J. Story a trezit discuţii în ce priveşte utilizarea termenilor internaţional şi privat pentru delimitarea domeniului ramurii şi disciplinei. Au fost propuse şi alte denumiri, care în opinia autorilor dezvăluie mai bine esenţa scopurilor şi rolului dreptului internaţional privat Astfel, pentru ramura în cauză s-au propus denumirile.
Împotriva termenului internaţional s-a obiectat faptul că acest termen deja este conferit altei ramuri de drept şi anume dreptului internaţional. Raportul juridic în cauză nu este un raport internaţional, el doar cuprinde în sine un element de extraneitate sau internaţional, care îi conferă acest titlu - dreptul internaţional privat. El mai denotă şi faptul că acest raport iese în afara cercului de relaţii sociale reglementate de legile unui singur stat precum şi în afara limitei de competenţă a instanţei naţionale. Dar această depăşire a limitelor se datorează exclusiv prezenţei în cadrul raportului juridic a elementului de extraneitate.
Termenului de privat în denumirea ramurii date a găsit critică, în special, din motive cunoscute, în doctrina sovietică. Cu toate acestea, în doctrina sovietică a fost acceptată denumirea drept internaţional privat.