- Metoda conflictuală de reglementare
Existenţa unui element de extraneitate într-un raport juridic de drept civil în sens larg ridică inevitabil problema soluţionării unui conflict de legi. În funcţie de numărul elementelor străine legea forului intră în concurs de aplicabilitate cu una sau mai multe sisteme de drept. Legea aplicabilă este desemnată de norma conflictuală de unde şi denumirea de conflictuală a metodei în cauză. Legea desemnată a se aplica poate fi legea forului (lex fori) sau o lege străină. Normele conflictuale soluţionează numai conflictul de legi, fără a conţine o reglementare a relaţiei cu element de extraneitate. În funcţie de izvorul lor, normele conflictuale pot fi interne ori uniforme.
Majoritatea normelor conflictuale sunt interne, având un caracter naţional. De exemplu, normele conflictuale consacrate de Codul civil în Cartea a V-a denumită respectiv - Dreptul internaţional privat. Cu toate că sunt proprii fiecărui sistem de drept intern, normele conflictuale pot fi identice pentru mai multe ţări, cum ar fi regula locus regit actum sau lex rei sitae.
Creşterea numărului de raporturi juridice de drept privat pe plan internaţional a impus statele, începând cu secolul al XIX-lea, de a stabili norme conflictuale uniforme sau unificate. Adoptarea normelor uniforme se realizează prin intermediul convenţiilor internaţionale. De exemplu, normele conflictuale cuprinse în tratatele şi convenţiile de asistenţă juridică.
Metoda folosirii normelor conflictuale este raţională şi acceptabilă. Cerinţele vieţii sociale impun ca fiecare categorie de raporturi juridice să beneficieze de legea cea mai favorabilă sau cea mai indicată a se aplica[1].
Alegerea unei anumite legi dintre cele care se află în conflict implică inconveniente practice şi, mai ales, incertitudini asupra soluţiei pronunţate. Principalele obiecţii[2] invocate constau în următoarele:
- metoda conflictuală are un caracter complex, care ridică dificultăţi în aplicarea practică, mai ales dacă se are în vedere şi împrejurarea că distincţia dintre normele de fond şi cele de formă diferă de la o legislaţie la alta.
- presupune incertitudine şi impreviziune, deoarece, pe de o parte, unele norme conflictuale nu sunt stabilite pe cale legislativă, ci jurisprudenţială, deci nu sunt certe şi depinde de instanţa ce le aplică, şi pe de altă parte, soluţia litigiului se poate cunoaşte numai după determinarea şi cunoaşterea legii aplicabile ceea ce înseamnă că prin aplicarea aceleiaşi norme conflictuale se ajunge la soluţii diferite ca urmare a deosebirilor între legile aplicabile, de exemplu, lex patriae trimite la legea naţională a persoanei pentru statutul personal, dar legile a două persoane de cetăţenie diferită sunt deosebite şi deci soluţiile pot să fie diferite.
Cu toate dificultăţile şi incertitudinile conflictelor de legi, metoda conflictualistă îşi găseşte aplicarea mai frecvent decât metoda materială. Metoda conflictuală este înlăturată atunci când există un cadru material unificat a două sau mai multe state. Procedeul de unificare a normelor materiale necesită însă existenţa unei înţelegi şi a unui climat benefic dintre state care să aibă ca rezultat concesiile necesare în vederea elaborării cadrului normativ material uniform. Acest fapt, în situaţia actuală, pare greu de realizat sau realizabil numai parţial în plan regional ori numai în domenii specifice a raporturilor sociale. Prin aplicarea legii ce are cea mai mare legătură cu situaţia conflictuală, această metodă permite o reglementare corespunzătoare a raporturilor cu element de extraneitate.
- Metoda materială de reglementare
Normele materiale sau substanţiale se aplică nemijlocit relaţiei cu element de extraneitate. Reglementarea directă, prin norme substanţiale prezintă o pondere importantă şi conferă raporturilor juridice o reală certitudine.
Normele materiale se împart, la rândul lor, în două categorii, fiind interne şi uniforme.
Normele materiale interne au caracter teritorial. Ele exclud în principiu aplicarea legii străine. Astfel de norme sunt predispuse de a reglementa condiţia juridică a străinului persoană fizică şi juridică, conflictul de jurisdicţii şi recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale străine.
Normele materiale uniforme se elaborează pe cale convenţiilor internaţionale. In acest sens, putem aduce cu titlu de exemplu Convenţia de la Viena din 1980 cu privire la vânzarea internaţională de mărfuri.
După natura lor, normele materiale pot fi de drept civil, administrativ, financiar, penal. Aplicarea normelor materiale poate să depinde sau nu de o normă conflictuală.
- Metoda normelor de aplicaţie imediată
Normele de aplicaţie imediată sau de aplicaţie necesară înlătură conflictul de legi. Prin excluderea normei conflictuale a forului, nu mai este posibilă aplicarea legii străine[3].
In definiţie, normele de aplicaţie imediată (necesară) sunt acele norme materiale, aparţinând sistemului de drept intern al statului forului care, dat fiind gradul lor înalt de imperativitate, se aplică cu prioritate (imediat), unui raport juridic internaţional (cu element de extraneitate), atunci când acel raport juridic are un anumit punct de legătură concret cu ţara forului, excluzând în acest fel conflictul de legi şi deci aplicarea în cauză a vreunei norme conflictuale.
Metoda normelor de aplicaţie imediată este prealabilă conflictului de legi. Autoritatea sesizată va aprecia dacă o anumită normă se impune cu necesitate raportului cu element de extraneitate. Cu titlu de exemplu poate servi următoarele reglementări:
- prevederile codului civil (art.1594), a codului familiei (art.156), precum şi a legii cu privire la înregistrarea actelor de stare civilă prevăd că un cetăţean al Republicii Moldova aflat în străinătate poate încheia o căsătorie numai în faţa autorităţilor locale de stat sau a agentului diplomatic ori funcţionarului consular. Această dispoziţie înlătură de la aplicare norma conflictuală din art.155CF, care trimite pentru problemele de formă a căsătoriei la legea locului încheierii ei, aşa încât o căsătorie religioasă încheiată în străinătate, de un cetăţean moldovean, nu va fi recunoscută ca valabilă în ţară.
- Conform art.1590, al.3 CC, capacitatea de exerciţiu a cetăţenilor străini şi a apatrizilor în materie de acte juridice încheiate pe teritoriul Republicii Moldova şi în materie de obligaţii de cauzare de prejudiciu se stabilesc conform legislaţiei Republicii Moldova. Aşadar, aceste reguli se aplică cu prioritate faţă de orice alte dispoziţii din sistemul de drept care guvernează capacitatea de exerciţiu, conform normelor conflictuale din art. 1587 din acelaşi act normativ.
- Conform art.156, alin.2 CF «căsătoriile dintre cetăţenii Republicii Moldova şi căsătoriile dintre cetăţenii Republicii Moldova si cetăţenii străini sau apatrizi încheiate în afara Republicii Moldova in conformitate cu legislaţia ţării în care a fost încheiată căsătoria sunt recunoscute în Republica Moldova doar în cazul daca au fost respectate condiţiile 11 si 14 din prezentul cod». Astfel, este limitată în aplicare norma conflictuală care condiţiile de fond la căsătorie sunt reglementate conform legii personale a celui ce încheie căsătoria.
- Majoritatea normelor cu caracter financiar privind efectuarea operaţiunilor valutare. De exemplu, stipulaţiile care prevăd că pe teritoriul Republicii Moldova încasările şi plăţile între rezidenţi se realizează în moneda naţională (leul moldovenesc).
- Reglementările privind regimul licenţelor de export/import în Republica Moldova se aplică în mod obligatoriu tuturor contractelor şi altor operaţiuni juridice care intra sub incidenţa lor, indiferent de locul încheierii ori executării contractului (operaţiunii) respective sau de alte elemente.
După cum rezultă din definiţie şi din exemplele de mai sus, în cazul existenţei unei norme de aplicaţie imediată, se aplică aceasta, fără a se ţine seama de soluţia dată de sistemul de drept aplicabil conform normei conflictuale care, în lipsa normei de aplicaţie imediată, ar fi fost incidentă în cauza. Prin afirmaţia că norma conflictuală este înlăturată de la aplicare nu trebuie să se înţeleagă însă faptul că soluţia normei de aplicaţie imediată este întotdeauna contrară celei date de sistemul de drept la care ar fi trimis norma conflictuală, ci faptul că, din punct de vedere logico-juridic, în cazul în care într-un raport juridic este în incidenţă o normă de aplicaţie imediată, problema conflictului de legi - şi deci a aplicării unei norme conflictuale - nu se mai pune. Astfel, cu referire la exemplele de mai sus, raportul juridic are (cel puţin) un punct de legătură cu Republica Moldova, prin faptul că cetăţeanul care se căsătoreşte, respectiv adoptatul este moldovean, actul juridic sau faptul ilicit a avut loc în Republica Moldova, operaţiunile juridice (încasările şi plăţile) au loc pe teritoriul Republicii Moldova, marfa trece frontiera moldovenească, locul situării imobilului care face obiectul contractului de concesiune este în Republica Moldova.
- Metoda proper law
Considerându-se că metoda conflictualistă obişnuită nu dă rezultate satisfăcătoare în toate cauzele de răspundere delictuală, s-a elaborat metoda proper law, mai întâi în dreptul de common law apoi metoda fiind folosită şi în alte sisteme de drept[4]. Metoda proper law este o formă a metodei conflictuale şi înseamnă că pentru fiecare situaţie juridică trebuie determinată legea aplicabilă în raport de totalitatea împrejurărilor de fapt şi a particularităţilor pe care le prezintă, legea aplicabilă putând deci să difere de la o cauză la alta privind aceeaşi materie, de exemplu, răspunderea pentru cauzarea de prejudicii, dacă prezintă particularităţi deosebite. În consecinţă, spre deosebire de metoda conflictualistă obişnuită care presupune aplicarea unor reguli generale, a unor dispoziţii legale, tuturor cauzelor de acelaşi fel, de exemplu, pentru regimul obligaţiei rezultând din cauzarea a prejudicii se aplică regula lex loci delicti commissi, metoda proper law presupune determinarea legii de la speţă la speţă chiar dacă ele se referă la aceeaşi materie, deoarece trebuie să se ţină seama de particularităţile de fapt ale fiecăreia. În această metoda rolul judecătorului este mare, deoarece determină legea aplicabilă nu potrivit unei reguli generale, ci în raport de punctele de legătură ale speţei, astfel încât legea determinată să fie cea mai indicată pentru acea speţă.
Susţinătorii acestei teorii au propus unele idei după care să se conducă judecătorul în determinarea legii aplicabile[5]:
- gruparea şi aprecierea punctelor de legătură în vederea determinării legii aplicabile
indicate de cele mai puternice puncte de legătură.
- cercetarea conţinutului legilor care se află în conflict pentru a determina scopul pe care îl au, aplicându-se legea care are cel mai mare interes de a reglementa situaţia juridică respectivă.
- aplicarea aceleia din legile aflate în conflict care este cea mai favorabilă părţii care trebuie protejată, care să exprime ideea de justiţie aşa cum o concepe judecătorul respectiv. Astfel, legea aplicabilă conform metodei proper law se determină prin compararea conţinutului legilor în conflict, în timp ce potrivit metodei conflictualiste obişnuite determinarea legii competente se face de norma conflictuală înainte de a se cunoaşte conţinutul acestor legi. Ţinând cont de acest fapt, concluzia care se impune este că judecătorul are un rol mai mare în determinarea legii aplicabile aplicând metoda proper law .
[1] Macovei I., op.cit., 1999, p.18.
[2] Filipescu Ion P., op.cit., 1997, p.23; Jacotă M.V., Drept internaţional privat, vol. I, Editura Fundaţiei „Chemarea", 1997, p.57 şi urm; Loussouarn Y., Bourel P., Droit international privé, Éditions Dalloz, Paris, 1993, p.44 şi urm.
[3] În acest sens se dau următoarele exemple: a) art.16 a legii franceze din 18.06.1966 care prevede că contractele de transport maritime sunt supuse legii franceze dacă portul de expediţie sau de destinaţie este în Franţa; b) art.185 a legii italiene din 22 apr. 1941 care prevede că această lege se aplică tuturor lucrărilor autorilor străini, domiciliaţi în Italia, care sunt publicate pentru prima dată în Italia; c) legea belgiană din 27 iunie 1960 care dispune de divorţul este supus legii belgiene, dacă unul din soţi are cetăţenia belgiană.
[4] Filipescu Ion P., op.cit., p.27.
[5] Morris, The proper law of the tort, Haward Law Review, 1951, p. 81.