Drept

• Noţiunea de fraudare a legii

Dispoziţiile legii aplicabile unui raport cu element de extraneitate pot fi uneori defavorabile intereselor urmărite de părţi. Pentru a evita aplicarea legii normal competente părţile au posibilitatea să recurgă la anumite mijloace licite. Prin schimbarea, în mod artificial, a punctelor de legătură care determină competenţa unei legi, se atrage aplicarea altei legi.

Frauda la lege se întâlneşte atât în dreptul intern, cît şi în dreptul internaţional privat. Fraudarea legii înseamnă acea operaţiune prin care părţile unui raport juridic întrebuinţează unele mijloace legale pentru a înlătura astfel aplicarea unor dispoziţii care s-ar fi aplicat dacă n-ar fi intervenit fraudarea legii. În acest caz nu este vorba de o încălcare directă a legii, ci de o încălcare indirectă, deoarece părţile raportului juridic îşi creează voit condiţiile pentru a se sustrage, în acest fel, de sub aplicaţia unor dispoziţii mai puţin favorabile lor şi a se supune unor dispoziţii mai favorabile. Fraudarea legii poate interveni:

1. în privinţa statului personal, cel mai adesea, prin schimbarea cetăţeniei ori a domiciliului. Astfel în materia divorţului se cunoaşte următoarea speţă conţinând fraudarea legii în dreptul internaţional privat. Soţii Bertola, cetăţeni italieni, care domiciliau în Bucureşti, au introdus o acţiune de divorţ în faţa instanţelor române. Acţiunea a fost respinsă, deoarece legea italiană nu permitea divorţul. În această situaţie, soţii respectivi au îndeplinit condiţiile care, potrivit legii italiene, duceau la pierderea cetăţeniei italiene, devenind apatrizi. După aceea s-a introdus din nou acţiunea de divorţ, pentru alte cauze decât prima dată, acţiune care a fost admisă, prin aplicarea legii române, care se aplică apatrizilor. În acest fel s-a fraudat legea italiană care prohibea divorţul. Ulterior în Italia s-a adoptat o lege din 1970 care admitea divorţul.
2. în privinţa bunurilor mobile, partea interesată le poate deplasa în cuprinsul teritoriului unui stat a cărui legislaţie este mai favorabilă, de exemplu, din punctul de vedere al dobândirii proprietăţii prin prescripţie.
3. în privinţa formei exterioare a actelor, partea interesată pentru a evita aplicarea unor dispoziţii legale mai anevoioase, schimbă locul de încheiere a actului, pentru a se aplica o lege (a altui stat) care este mai lesnicioasă. Se procedează în acest fel mai ales în materia căsătoriei pentru a se evita efectuarea unor publicaţii, în vederea încheierii căsătoriei, care din diferite motive, sunt neconvenabile viitorilor soţi.
4. în privinţa succesiunii, cel care vrea să dispună de o cotitate disponibilă mai mare decât îi permite legea sa personală schimbă cetăţenia, dobândind alta sau domiciliul într-un stat a cărui legislaţie permite o cotitate disponibilă mai mare.

Fraudarea legii este folosită şi de persoanele juridice, în vederea realizării unor scopuri ilicite. Domeniul principal în care se realizează aceste scopuri este cel al impozitelor şi taxelor, astfel încât noţiunea de fraudare pare sinonimă cu evaziunea impozitelor şi taxelor.

• Apariţia fraudei la lege

Noţiunea fraudei la lege a fost elaborată în secolul al XIX-lea. Începând cu speţa Beauffremont, soluţionată de Curtea de casaţie franceză, frauda la lege devine o instituţie a dreptului internaţional privat.

În anul 1875, principesa Beauffremont doreşte să divorţeze. Întrucât legea franceză nu permitea în acea perioada desfacerea căsătoriei prin divorţ, principesa obţine numai o separaţie de corp. Ea pleacă însă în Germania, îndeplineşte formalităţile necesare şi dobândeşte cetăţenia statutului respectiv a cărui lege admitea divorţul. După pronunţarea divorţului , principesa revine în Franţa şi se recăsătoreşte cu prinţul Bibescu. Dar primul soţ al principesei nu acceptă divorţul şi se adresează instanţelor judecătoreşti. Curtea de casaţie franceză a decis că era vorba de o naturalizare frauduloasă. Era evidentă intenţia de a se plasa sub o lege străină, prin naturalizare, pentru a dobândi o situaţie pe care n-o putea crea după legea franceză. Schimbarea naţionalităţii era posibilă şi licită, dar apărea evidentă intenţia de a obţine divorţul trecând peste legile imperative franceze. Naturalizarea germană a principesei era valabilă conform legii germane şi în privinţa aceasta instanţa franceză nu avea a se pronunţa. Principesa a dorit să divorţeze şi în această privinţă ea violase legea franceză imperativă. Cel de-al doilea mariaj al principesei a fost declarat inopozabil autorităţilor franceze.

• Fraudarea legii în dreptul intern şi în dreptul internaţional privat

In dreptul intern, fraudarea legii operează în cadrul aceleiaşi legislaţii. Părţile urmăresc eludarea unei legi materiale, ce conţine dispoziţii imperative , cu o altă lege internă, favorabilă lor, şi care, în mod normal, nu era aplicabilă raportului juridic. Frauda la lege se realizează direct, prin modificarea conţinutului faptic al raportului juridic.

In dreptul internaţional privat, frauda la lege constă în schimbarea unui sistem de drept aplicabil raportului cu element de extraneitate cu alt sistem favorabil părţilor. Frauda la lege se produce prin schimbarea conţinutului faptic al elementelor conflictuale care vor determina competenţa unui alt sistem de drept. Realizarea operaţiunii este mijlocită. Fraudarea normei conflictuale are ca scop eludarea legii materiale normal competente.

Frauda la lege în dreptul internaţional privat împiedică aplicarea legii proprii sau a legii străine. Astfel, părţile introduc în raportul juridic un element de extraneitate sau procedează la schimbarea punctului de legătură existent cu altul. Datorită modificării intervenite, în cauză se va aplica altă lege.

Pentru a frauda legea locală sau cea străină, părţile pot proceda în felul următor:

1. îşi schimbă cetăţenia sau domiciliu, pentru a evita o dispoziţie nefavorabilă prevăzută de legea lor personală, cum ar fi, de exemplu, un impediment la căsătorie, o dispoziţie care prohibeşte divorţul;
2. îşi schimbă domiciliu pentru a determina schimbarea competenţei judecătoreşti sau sediul - în cazul persoanelor juridice - pentru a se schimba legea competentă;
3. îşi schimbă locul de încheiere a actului juridic, pentru a se schimba dispoziţiile legale privind forma exterioară a actului sau pentru a se schimba legea care cârmuieşte fondul raportului juridic. Pentru a se realiza acest ultim scop, părţile vor schimba locul de executare, dacă legea competentă este determinată de acest loc;
4. se schimbă locul de aşezare a unui bun, pentru a se schimba lex sitae ( o dispoziţie neconvenabilă prevăzută de această lege). Rezultă că în materia statutului real imobiliar nu este posibilă fraudarea legii;
5. se alege legea contractului (autonomia de voinţă a părţilor) care nu are nici o legătură cu contractul încheiat, în scopul de a beneficia de dispoziţiile legii alese şi a se înlătura dispoziţiile legii normal competente (care are legături semnificative cu contractul); în fapt acest lucru se întâmplă rar, deoarece părţile au o libertate mare de a alege legea contractului;
6. se înregistrează navele comerciale într-un port al unei ţări, cu care armatorii nu au nici o legătură, pentru a înlătura aplicarea legii ţării cu care există în realitate legătura.

• Condiţiile fraudei la lege

Existenţa fraudei la lege în dreptul internaţional privat necesită întrunirea următoarelor condiţii:

• un act de voinţă a părţilor;
• folosirea unui mijloc licit;
• intervenţia frauduloasă a părţilor;
• un rezultat ilicit.

1. Prin voinţa părţilor, se poate modifica punctul de legătură a unei norme conflictuale. Fraudarea legii se produce în acele domenii în care schimbarea punctului de legătură este posibilă prin intervenţia părţilor . În mod concret, legea normal aplicabilă raportului juridic va fi înlocuită prin deplasarea punctului de legătură.

Dacă schimbarea punctului de legătură nu se poate face prin voinţa părţilor, cum este cazul cu statutul real imobiliar, nu se poate realiza fraudarea legii. Totuşi domeniile în care se poate folosi fraudarea legii sunt numeroase deoarece punctele de legătură, în raport de care se determină legea competentă, depind în general de voinţa părţilor, fie în mod direct, fie în mod indirect. Aşadar, fraudarea legii poate interveni în privinţa statutului personal, a statutului real mobiliar, în materia societăţilor comerciale pentru determinarea legii naţionale, în privinţa formei şi conţinutului actelor juridice, a autonomiei de voinţă a părţilor (alegerea legii contractelor) şi a pavilionului navelor comerciale. Aşadar, deşi nu se poate întâlni în toate materiile dreptul internaţional privat, totuşi fraudarea legii poate avea un domeniu de aplicare relativ întins.

1. Părţile trebuie să utilizeze un mijloc licit, care să atragă competenţa unui alt sistem de drept. Astfel societatea comercială îşi mută sediul într-un alt stat. Mijloacele folosite fiind permise, eludarea legii este indirectă. Din acest punct de vedere, fraudarea legii se deosebeşte de încălcarea directă a legii normal competente, ea fiind o încălcare a legii indirectă, ocolită.
2. Intenţia frauduloasă a părţilor manifestată în crearea în mod voit a condiţiilor în care se realizează încălcarea legii. Fraudarea trebuie să fie evidentă, ca, de exemplu, în speţa Beauffremont.

Fraudarea legii presupune, în cele din urmă, înlăturarea unei norme materiale normal competente care are un caracter imperativ sau prohibitiv, iar nu supletiv. Intenţia frauduloasă a părţilor ridică dificultăţi de probă. Dovada acestei intenţii se face cu orice mijloc de probă.

1. Rezultatul obţinut de părţi trebuie să fie Prin nesocotirea normei materiale a forului, cu caracter imperativ sau prohibitiv, operaţiunea juridică are un caracter ilicit. Aplicarea unei alte legi raportului juridic permite obţinerea unui rezultat mai favorabil, care în condiţii normale nu era posibil.

• Sancţionarea fraudei la lege

Frauda la lege se invocă numai în cazul în care nu se poate utiliza un alt mijloc pentru a înlătura actul încheiat prin eludarea dispoziţiilor legale. De altfel, realizarea unui scop ilicit prin mijloace licite, exclude o altă sancţiune juridică.

Problema sancţionării fraudei la lege este controversată. În această privinţă s-au exprimat mai multe păreri:

1. Unii autori se pronunţă în sensul lipsei de sancţionare a fraudei la lege, deoarece, în acest fel, s-ar ajunge la nesiguranţa operaţiunilor juridice. În sprijinul acestei păreri se invocă, de obicei, următoarele argumente:

• când părţile au săvârşit operaţiunea fraudării legii, ele au uzat de un drept al lor, acordat de legislaţia în vigoare, ca de exemplu, schimbarea cetăţeniei, a locului încheierii actului juridic etc., iar actele încheiate în aceste condiţii trebuie să fie la adăpost de orice sancţiune, întrucât cel ce se foloseşte de un drept al său nu vătămă pe nimeni (qui suo jure utitur neminem laedit). Împotriva acestui argument putem invoca că sancţiunea care trebuie să intervină nu este pentru exercitarea unui drept de către părţi, mijloacele folosite fiind, în fond, licite, ci pentru faptul că prin aceste mijloace licite se contravine aplicării normale a dispoziţiilor conflictuale. Sancţiunea intervine pentru rezultatul ilicit obţinut.
• Dacă s-ar sancţiona fraudarea legii, ar însemna să se ţină seama de prea multe mobile care au determinat părţile să încheie actul juridic şi deci s-ar intra într-un domeniu foarte gingaş, greu de cunoscut, foarte nesigur. Nici acest argument nu rezistă criticii, deoarece mai sunt şi alte domenii în care activitatea judecătorului este consacrată cercetării momentelor subiective, ca, de exemplu, determinarea formei de vinovăţie, bunei credinţe etc.
  1. Alţi autori admit fraudarea legii numai în materia formei actelor şi pentru contracte. În celelalte domenii, rezultatul fraudulos fiind o urmare a schimbării punctului de legătură nu se justifică frauda la lege. De exemplu, statutul juridic rezultat prin schimbarea cetăţeniei sau

stabilirea sediului societăţii comerciale într-o anumită ţară nu intră sub incidenţa fraudei la lege.

1. Cei mai mulţi autori susţin sancţionarea fraudării legii, însă există neconcordanţe în justificarea acestui punct de vedere. Astfel:

Fraudarea legii trebuie sancţionată, deoarece şi în dreptul internaţional privat trebuie să-şi găsească aplicarea principiul că un act cu scop ilicit nu trebuie să producă nici un efect. Sancţiunea fraudării legii constă nu în nulitatea actului, ci în inopozabilitatea acesteia în ţara a cărui lege îl sancţionează. Astfel, în speţa Beauffremont poate fi inopozabil actul schimbării cetăţeniei cu toate efectele pe care acesta le produce, de exemplu, acea persoană se consideră cetăţean francez, neţinându-se seama de cetăţenia dobândită, sau inopozabilitatea se referă numai la divorţul obţinut şi care a fost scopul principal avut în vedere pentru schimbarea cetăţeniei franceze? În general, autorii se pronunţă în sensul primei soluţii, întreg actul juridic fiind inopozabil. Dacă frauda se realizează printr-un fapt material, de exemplu, trecerea frauduloasă a unor bunuri în străinătate, inopozabilitatea efectelor acestui act înseamnă, în exemplu luat, că bunurile respective rămân supuse în continuare, legii statului ce s-a urmărit să fie fraudată în privinţa transferului dreptului de proprietate. Ar urma, deci că efectele urmărite prin trecerea bunurilor în mod fraudulos în străinătate să nu se poată obţine, deoarece se aplică, în continuare, tot legea statului de pe al cărui teritoriu au fost trecute bunurile în alt stat, cu scop de fraudare a legii.

• Sancţionarea fraudării legii în legislaţia Republicii Moldova

În dreptul internaţional privat al Republicii Moldova, frauda la lege prezintă o importanţă redusă. Problema fraudei la lege este circumstanţiată de reglementările existente în domeniile în care părţile pot interveni spre a supune raportul lor juridic dispoziţiilor unei alte legi.

Astfel, potrivit art.1587 al.1 C.civ. capacitatea civilă de exerciţiu a cetăţeanului străin este reglementată de legea ţării a cărei cetăţean este. Pe cale de consecinţă, capacitatea civilă de exerciţiu al cetăţeanului Republicii Moldova este reglementată de legea sa naţională. În acest caz prin schimbarea cetăţeniei, fostul cetăţean al Republicii Moldova poate beneficia de dispoziţiile unei alte legi. Dar schimbarea cetăţeniei nu facilitează eludarea legii Republicii Moldova în materia stării civile, capacităţii şi a raporturilor de familie.

Tot astfel, actele de stare civilă ale cetăţenilor Republicii Moldova întocmite în străinătate se transcriu, după întocmirea lor în ţara, în registrele noastre de stare civilă. Această măsură permite autorităţilor Republicii Moldova să verifice respectarea cerinţelor legale, înlăturându-se posibilitatea fraudei la lege. În dreptul nostru instituţia fraudei la lege nu şi-a găsit o reglementare expresă. Această situaţie este prezentă şi în legislaţia altor state. Astfel actele frauduloase a părţilor vor rămâne fără efecte invocându-se ordinea publică. Însă, după cum am arătat, ordinea publică şi frauda la lege sunt două instituţii care nu se confundă. Este de dorit la momentul actual, luând în consideraţie realitatea economică , socială şi juridică din ţara noastră, a se adopta o reglementare unitară a raporturilor cu element de extraneitate, care se acopere lacunele care există în acest sens. Reglementarea existentă în acest domeniu în ţara noastre la momentul actual, reminiscenţă a fostei reglementări ale URSS, nu satisfac nevoile actuale de reglementare a raporturilor juridice cu element de extraneitate. Multe ţări din CSI au adoptat deja reglementări adecvate în acest domeniu. Pentru ca integrarea ţării noastre în structurile economice, juridice, culturale etc., să se realizeze mai rapid şi mai eficient, adoptarea unei reglementări viabile în acest sens, apare ca o condiţie prioritară.