Principiile generale ale dreptului sunt aplicabile fiecărei ramuri în parte. Aceste principii se manifestă diferit, în dependenţă de specificul relaţiilor sociale reglementate de ramura respectivă de drept.
In literatura de specialitate au fost expuse mai multe opinii cu privire la principiile care guvernează dreptul locativ. Potrivit unei opinii, dreptului locativ îi sunt specifice următoarele principii: îmbinării intereselor personale cu cele publice (sociale); imperativităţii prescripţiilor normelor locative; normării încăperilor acordate din fondul de stat; stabilităţii raporturilor locative; ocrotii drepturilor locative ale persoanelor (Martkovici I.).
Potrivit unei alte opinii principiile dreptului civil sunt specifice şi dreptului locativ, dar dispun de unele particularităţi condiţionate de obiecul specific al raporturilor locative. Aici se enumeră următoarele principii: legalităţii, stabilităţii drepturilor locative; inalienabilitatea drepturilor locative din fondul de stat şi cel de serviciu; caracterul de consum al drepturilor chiriaşului şi a membrilor familiei lui (Kjmarov V.).
In dreptul locativ se manifestă principiile specifice diferitor ramuri de drept. Astfel, în domeniul folosirii încăperilor de locuit în baza contractului de închiriere sau în baza calităţii de membru al CCL-lui se aplică principiile dreptului civil, deoarece raporturile locative din acest domeniu sunt reglemenate prin metoda specifică dreptului civil. Raporturile ce ţin de evidenţa locativă şi acordarea încăperilor de locuit, administrarea şi expoatarea lor sunt guvernate de principiile specifice dreptului administrativ.
Pe lîngă principiile sus-numite putem enumera şi alte principii specifice dreptului locativ, precum: a) principiul stabilităţii raporturilor locative, acest principiu este determinat în art.10 CL, care prevede că încăperile de locuit din casele fondului de stat şi cel cooperatist se acordă în folosinţă fără termen. Această regulă a fost instituită ţinînd cont de faptul că încăperile din cadrul acestor fonduri sunt destinate pentru domicilierea permanentă a persoanelor; b) principiul inadmisibilităţii privării arbitrale de dreptul la locuinţă. Acest principiu consituie continuarea primului şi contribuie la realizarea stabilităţii dreptului la folosirea locuinţie. Normativ acest principiu este consacrat în art.93 CL, care admite rezilirea unilaterală de către locator a contractului de închirierea a spaţiului locativ numai în cazurile expres prevăzute de legel şi numai pe cale juridicară; c) principiul accesibilităţii asigurării cu spaţiu locativ. Conţinutul acestui principiu exprimă faptul, că perosana îşi poate asigura dreptul la locuinţă pe diferite căi - pe calea închirierii locuinţei, procurării ei, dobîndirei calităţii de membru al CCL- lui.
