Cunoaşterea obiectului dreptului penal este importantă, deoarece de el depinde gruparea normelor de drept penal într-o ramură aparte de drept şi, apoi, de caracterul şi de felul obiectului depinde caracterul normelor care formează conţinutul lui.
Obiectul dreptului penal îl constituie o categorie aparte de relaţii sociale, numite relaţii juridice penale. Aceste relaţii iau naştere între membrii societăţii şi stat prin intermediul organelor judiciare din necesitatea apărării valorilor esenţiale ale societăţii şi a dezvoltării lor în deplină securitate1.
Analizând şi explicând obiectul dreptului penal, în literatura juridică s-au conturat câteva opinii referitoare la momentul apariţiei relaţiilor juridice penale.
Pe de o parte, s-a afirmat punctul de vedere al acelor autori care susţin că obiectul dreptului penal îl constituie relaţiile sociale care apar între societate şi membrii săi din momentul intrării în vigoare a normelor penale2.
După părerea acestora, normele dreptului penal au o eficienţă activă din însuşi momentul intrării lor în vigoare, deoarece deja din acest moment societatea poate pretinde de la membrii săi o anumită conduită de conformare cu normele dreptului penal, iar membrii societăţii sunt obligaţi să le respecte.
În condiţiile în care norma de drept este respectată, avem a face cu un raport juridic de conformare. Atunci însă când se săvârşeşte o infracţiune, încăl- cându-se dispoziţiile imperative ale legii, se naşte un nou raport juridic, numit de conflict, care apare între societate şi infractor. În baza acestui raport statul are dreptul de a trage la răspundere şi de a-l sancţiona pe infractor, iar acesta din urmă are obligaţia de a răspunde pentru fapta săvârşită şi de a suporta sancţiunea prevăzută de norma penală. Astfel, alt grup de autori consideră
Drept penal. Partea generală. Sub red. A. Borodac, Chişinău, Ştiinţa, 1994, p. 6. V. Dongoroz, Drept penal, Bucureşti, 1939, p. 28; C. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Bucureşti, ALL, p. 3; Курс уголовного права. Общая часть, том I. Под. ред. Н. Ф. Кузнецовой, И. М. Тяжковой, Москва, Зерцало, 1999, с. 2.
că obiectul dreptului penal îl formează relaţiile sociale care apar ca urmare a săvârşirii infracţiunii, relaţii de conflict care iau naştere numai în urma săvârşirii şi numai din momentul săvârşirii infracţiunii, fapt care, în ultimă instanţă, provoacă tragerea la răspundere penală şi pedepsirea infractorului3.
Potrivit celei de a treia opinii existente, relaţiile juridice penale se nasc numai în momentul tragerii făptuitorului la răspundere penală în calitate de în- vinuit4. Dacă făptuitorul nu este descoperit şi nu este tras la răspundere penală în calitate de învinuit, nu poate fi vorba despre o relaţie juridică penală.
Şi cea din urmă părere este că relaţiile juridice penale apar din momentul intrării în vigoare a sentinţei pronunţate de instanţa de judecată5, pentru că existenţa unor cazuri generale (spre exemplu, amnistia, prescripţia tragerii la răspundere penală ş.a.) sau speciale (spre exemplu, darea de mită, alin. (3) al art. 334; trădarea de patrie, alin. (2) al art. 337; circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor, alin. (4) al art. 217, care înlătură răspunderea penală, exclude apariţia relaţiilor juridice penale.
Respectivii autori însă nu menţionează despre ce fel de sentinţă pronunţată de instanţa de judecată este vorba. Care ar fi situaţia în cazul pronunţării unei sentinţe de achitare?
Divergenţele de opinii existente la acest subiect ne demonstrează, că întrebarea privind conţinutul şi momentul naşterii relaţiilor juridice penale ţine de cele discutabile din punct de vedere teoretic.
Cititorul este îndreptăţit să accepte oricare dintre opiniile expuse mai sus. Noi însă pledăm pentru părerea promovată şi de distinsul profesor C. Bulai6, în conformitate cu care obiectul dreptului penal este format de o categorie aparte de relaţii sociale, pe care le numim relaţii de apărare socială. Aceste relaţii se formează între membrii societăţii în mod obiectiv şi logic, independent de voinţa lor, din necesitatea de apărare a valorilor esenţiale ale societăţii şi a dezvoltării lor în deplină securitate, ca o condiţie sine qua non a existenţei societăţii şi a evoluţiei sale normale.
De la apariţia statului şi dreptului, relaţiile de apărare socială, care pot fi atât de conformare, cât şi de conflict, au constituit şi continuă să fie obiect de reglementare pentru dreptul penal, care prevede prin normele sale faptele interzise ca infracţiuni şi pedepsele ce urmează a fi aplicate celor care le săvârşesc. Prin această reglementare relaţiile de apărare socială, care au existenţă obiectivă şi anterioară oricărei reglementări, devin raporturi juridice penale.
Mai mult decât atât, această opinie este susţinută pe deplin şi de legislaţia penală în vigoare (art. 2 din CP al RM).
Deci, obiectul de reglementare al dreptului penal este format din relaţiile de apărare socială, care au o existenţă obiectivă, anterioară oricărei încălcări, fiind vorba de relaţiile de conformare, ce apar din momentul intrării în vigoare a normei de drept penal, precum şi relaţiile de conflict, care apar din momentul săvârşirii infracţiunii.