1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

Normele de drept penal, caracterizându-se prin anumite trăsături proprii, distinctive în raport cu alte categorii de norme, se diferenţiază între ele prin caracterul şi structura lor, prin sfera de incidenţă.

Pentru a face distincţie între mai multe categorii de norme penale, în doc­trina dreptului penal s-au realizat un şir de clasificări.

În funcţie de conţinutul şi sfera lor de incidenţă, normele penale se clasifică în norme generale şi norme speciale.

Normele penale generale sunt cuprinse în Partea generală a Codului pe­nal şi cuprind dispoziţii cu caracter de regulă generală privind condiţiile în care se nasc, se modifică şi se sting raporturile juridice penale. La rândul lor, normele penale generale pot fi declarative şi determinative. Normele declara­tive stabilesc scopul şi principiile fundamentale ale dreptului penal (art. 2-7 din CP al RM etc.)[1]. Normele determinative conţin formularea instituţiilor şi noţiunilor separate ale dreptului penal (art. 14, 21, 41 din CP al RM etc.)[2].

Aceste norme sunt de cea mai largă aplicare, fiind incidente în raport cu toate normele speciale.

Normele penale speciale sunt înscrise în Partea specială a Codului penal, dar în unele situaţii sunt prevăzute expres în conţinutul legilor speciale. Aceste norme indică condiţiile în care o anumită faptă prejudiciabilă constituie in­fracţiune şi pedeapsa corespunzătoare pentru săvârşirea faptei interzise, adică elementele unui raport juridic penal concret.

Spre deosebire de normele penale generale, normele penale speciale sunt aplicabile numai în raport cu actul de conduită la care se referă.

Interesul distincţiei dintre aceste două categorii de norme penale este legat de regula că normele speciale derogă de la cele generale şi deci au prioritate de aplicare în caz de concurs cu acestea[3].

În funcţie de caracterul conduitei prescrise prin preceptul normelor este determinată existenţa normei penale prohibitive şi a normei penale onerative.

Normele prohibitive conţin ca regulă de conduită abţinerea de a săvârşi fapta descrisă şi incriminată în dispoziţie (art. 145, 164 din CP al RM).

Normele onerative stabilesc ca regulă de conduită obligaţia de a face sau de a acţiona (art. 162, 163 din CP al RM). Inacţiunea făptuitorului este interzi­să, fiind de natură să producă urmări prejudiciabile.

Clasificarea analizată stă la baza delimitării infracţiunilor comisive (săvâr­şite prin acţiune) de cele omisive (săvârşite prin inacţiune). Totodată, interesul distincţiei acestor două categorii de norme ţine de modul diferit în care se rezolvă unele probleme ale vinovăţiei, ale tentativei etc.

În funcţie de elementele cuprinse în structura normei penale, distingem norme penale complete şi norme penale divizate.

Normele penale complete (unitare) cuprind ambele elemente ale unei norme penale (dispoziţie şi sancţiune), necesare incriminării şi sancţionării unei fapte ca infracţiune.

Normele penale divizate nu au structura completă în acelaşi articol din lege, dispoziţia sau sancţiunea fiind formulate într-un alt articol al aceleiaşi legi sau chiar în alt act normativ.

În materie de tehnică legislativă se cunosc două tipuri principale de norme divizate: norme de incriminare cadru (în alb) şi norme de trimitere sau referire.

Normele penale de incriminare cadru se caracterizează prin faptul că au în structura lor o dispoziţie de incriminare cadru şi o sancţiune corespunzătoare, ur­mând ca prevederea faptelor interzise să se facă ulterior, prin alte acte normative.

Normele penale de trimitere sau de referire sunt norme incomplete, cât priveşte dispoziţia sau sancţiunea, pentru care se face trimitere sau referire la o normă complinitoare cuprinsă în aceeaşi lege ori în alta.

În legislaţia penală a Republicii Moldova cele mai multe norme penale de incriminare sunt unitare, deoarece este firesc ca normele de drept penal să se găsească integral în acelaşi text, iar nu fragmentate în diferite texte de lege. Sunt totuşi situaţii când, pentru a evita unele repetări sau formularea unor articole cu numeroase alineate, este preferabilă soluţia unor norme penale divizate. Însă recurgerea la norme divizate trebuie să aibă un caracter cu totul excepţional.

 

[1]     В. Д. Филимонов, op. cit., p. 25-36.

[2]     Ibidem, p. 36-42.

[3] C. Bulai, op. cit., p. 79.

Loading...