1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

Problematica naşterii, modificării sau a stingerii raporturilor juridice penale prezintă particularităţi diferite după cum vizează raportul juridic de conformare sau raportul juridic penal de conflict.

  • §1. Naşterea raportului juridic penal

Raportul juridic penal de conformare se naşte din momentul intrării în vigoare a normelor cu caracter penal prin care sunt stabilite drepturile şi obli­gaţiile subiecţilor acestui raport juridic penal[1]. În cazuri excepţionale, pentru acele infracţiuni la care legea prevede în mod expres un subiect special (o anu­mită calitate pentru subiectul activ), raportul juridic de conformare se naşte de la data la care persoana dobândeşte calitatea cerută de norma penală (militar, funcţionar public etc.).

Dobândirea calităţii de subiect al raportului juridic penal de conformare nu depinde de exprimarea voinţei destinatarului său. Aceştia sunt puşi în si­tuaţia de subiecţi ai raporturilor respective prin ridicarea la rangul de obligaţie de drept penal a obligaţiei morale de respectare a valorilor sociale apărate prin norma de drept penal[2].

Odată născut, raportul juridic de conformare se desfăşoară în timp prin impunerea cerinţei de respectare a regulii de conduită pe care o instituie şi prin executarea de către destinatarii normei penale a obligaţiei de a se supune dispoziţiilor legii şi de a nu săvârşi fapte prejudiciabile. Durata desfăşurării raportului juridic de conformare nu este determinată, cu excepţia raporturilor ce decurg din legile temporare, care prevăd în mod expres data sau împrejura­rea în care ele vor ieşi din vigoare.

Raportul juridic penal de conflict se naşte din momentul săvârşirii infrac­ţiunii. Menţionăm că în literatura juridică de specialitate au existat discuţii în legătură cu momentul naşterii raportului juridic penal de conflict. În acest sens, au existat păreri că acest moment ar fi cel al punerii sub învinuire a făp­tuitorului[3], sau că, în opinia altor autori, acest moment ar fi al pronunţării hotărârii definitive de condamnare[4]. Într-o altă opinie s-a susţinut că raportul juridic penal se naşte prin consumarea raportului de drept procesual penal[5].

Stabilirea exactă şi corectă a momentului naşterii raportului juridic penal de conflict prezintă o importanţă deosebită pentru dreptul penal, deoarece în funcţie de aceasta decurg o mulţime de consecinţe în aplicarea altor instituţii ale dreptului penal (curgerea prescripţiei, aplicarea amnistiei etc.).

În ceea ce ne priveşte, considerăm că un raport juridic penal de conflict nu poate lua naştere decât prin săvârşirea unei infracţiuni.

Această concluzie reiese din conţinutul art. 51 din CP al RM, care pre­vede că: "Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârşită". Prin urmare, săvârşirea faptei prevăzute de legea penală respectivă reprezintă singurul fapt juridic care poate da naştere raportului juridic penal de conflict.

În situaţia în care fapta nu există sau nu întruneşte elementele (sau semne­le) unei componenţe a infracţiunii, ea nu poate da naştere unui raport juridic penal de conflict.

Spre deosebire de raportul juridic penal de conformare, dobândirea calită­ţii de subiect al raportului juridic de conflict se realizează prin voinţa expresă a persoanei care decide să nu-şi mai respecte obligaţiile sale de conformare la dispoziţiile legii penale. Prin aceasta însă nu încetează raportul juridic de con­formare, cele două categorii de raporturi coexistând în paralel.

Persoana care a devenit într-o situaţie concretă infractor are în continuare obligaţia, alături de toţi ceilalţi membri ai societăţii, să respecte prevederile legii penale. Astfel este cumulată, în acelaşi timp, atât calitatea de subiect al raportului juridic penal de conflict, cât şi a celui de conformare[6].

Încălcarea repetată a obligaţiei de conformare, prin săvârşirea mai multor infracţiuni, dă naştere unor multiple raporturi juridice penale de conflict.

În cadrul raportului juridic de conflict trebuie făcută o distincţie între momentul naşterii şi cel al constatării juridice a existenţei acestuia. Constata­rea existenţei unui raport juridic penal de conflict, în forma sa tipică, se face de către o instanţă de judecată competentă şi în forma prevăzută de lege. Acest act este hotărârea judecătorească de condamnare rămasă definitivă, prin care se constată cu putere de lege săvârşirea de către inculpat a infracţiunii, vinovăţia acestuia, condamnarea lui şi aplicarea pedepsei prevăzute de lege.

Ca toate raporturile de conflict din orice ramură a dreptului, raportul juridic penal de conflict nu se constată şi nu se realizează, în general, în mod direct, ci prin intermediul unui proces judiciar, în cazul nostru, al procesului penal[7]. Atunci când, pe baza probelor adunate în cursul urmăririi penale şi verificate în cursul judecăţii, instanţa constată prin hotărârea definitivă că in­culpatul a săvârşit, într-adevăr, infracţiunea pentru care a fost trimis în jude­cată, raportul juridic penal de conflict este cert şi definitiv stabilit ca existând nu din momentul constatării lui, ci de la data săvârşirii infracţiunii, când el a luat naştere de fapt.

Dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată constată că fapta nu există, nu constituie infracţiune sau că făptuitorul nu este vinovat de săvârşirea ei, raportul juridic penal de conflict se consideră ca inexistent, cu toate consecinţele ce decurg din această constatare.

  • §2. Modificarea raportului juridic penal

Modificarea raportului juridic penal de conformare poate interveni pe parcursul activităţii normei juridice ca urmare a modificărilor ce intervin în conţinutul normei de incriminare, fie prin extinderea, fie prin restrângerea obligaţiei de conformare. Drepturile şi obligaţiile participanţilor la raportul de conformare se vor adopta din mers, în funcţie de modificările normative făcute de către puterea legislativă şi care au fost aduse la cunoştinţa publică potrivit dispoziţiilor legale[8].

Modificarea raportului juridic penal de conflict se produce sub influenţa unor fapte juridice modificatoare, cum ar fi: adoptarea unei norme juridice penale mai blânde, intervenţia unor cauze care înlătură executarea pedepsei (graţiere, amnistie după condamnare) sau de modificare a executării efective a acesteia (de exemplu, liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen).

  • §3. Stingerea raportului juridic penal

Stingerea raportului juridic penal de conformare intervine la data ieşirii din vigoare a legii penale care a dat naştere acelui raport juridic sau prin în­cetarea incidenţei acesteia. În cazul infracţiunilor la care subiectul activ este calificat (special), raportul juridic încetează din momentul în care persoana fizică pierde calitatea cerută de lege.

Principala modalitate de stingere a raportului juridic penal de conflict o reprezintă executarea pedepsei, moment în care părţile şi-au îndeplinit drep­turile şi obligaţiile ce s-au născut în cadrul raportului. De regulă, momentul în care toate consecinţele de natură penală ce izvorăsc din faptul săvârşirii unei infracţiuni se sting coincide cu momentul în care pedeapsa principală şi com­plementară aplicată este executată în întregime sau considerată executată.

În cazul liberării de răspundere şi pedeapsă penală, stingerea raportului juridic penal de conflict se produce în chiar momentul rămânerii definitive a hotărârii penale prin care s-a dispus liberarea. În acelaşi timp, unele conse­cinţe sunt suportate de cel care a fost condamnat şi după acest moment, motiv pentru care unii autori opinează că momentul stingerii raportului juridic pe­nal de conflict este cel în care intervine reabilitarea20.

Stingerea raportului juridic penal de conflict se poate produce şi prin alte modalităţi, în următoarele situaţii:

  • prin fapte juridice intervenite anterior pronunţării unei hotărâri defi­nitive: decesul făptuitorului, prescripţia răspunderii penale, constatarea lipsei plângerii prealabile, împăcarea părţilor, dezincriminarea, interve- nirea unei cauze de nepedepsire. În această situaţie, judecata constată stingerea raportului juridic penal de conflict printr-o hotărâre de în­cetare a procesului penal;
  • prin fapte juridice intervenite după pronunţarea unei hotărâri judecă­toreşti penale definitive: decesul făptuitorului, prescripţia executării pe­depsei, amnistia, graţierea, dezincriminarea. În toate aceste situaţii este înlăturată dispoziţia de executare a pedepsei, anihilând o componentă esenţială a normei juridice penale de conflict şi vidând de conţinut ra­portul juridic penal de conflict21.

 

[1]     V. Dongoroz, Drept penal, Bucureşti, 1939, p. 29; Grigore Rîpeanu, Legi obiective în dreptul penal, în Analele Universităţii din Bucureşti, Seria ştiinţelor juridice, 1971, nr. 2, p. 39.

[2]     C. Bulai, op. cit., p. 62.

[3]     А. Г. Ривлин, Об уголовно-правовых и уголовно-процессуальных отношениях // Правоведение, 1962, №2.

[4]     В. Г. Смирнов, Правоотношение в уголовном праве // Правоведение, 1961, №3.

[5]     Traian Dima, Drept penal. Partea generală. Curs, vol. I, Bucureşti, Lumina Lex, 2001, p. 51.

[6]     V. Dobrinoiu, I. Pascu, I. Molnar, Gh. Nistoreanu, A. Boroi, V. Lazăr, op. cit., p. 92.

[7]     C. Bulai, op. cit., p. 64.

[8]     V. Dobrinoiu, I. Pascu, I. Molnar, Gh. Nistoreanu, A. Boroi, V. Lazăr, op. cit., p. 91.

Loading...