Orice faptă infracţională prezintă o totalitate de semne obiective şi subiective ale comportamentului persoanei, care sunt indicate în legea penală într-o componenţă concretă de infracţiune. În acest sens, prof. V. Dongoroz arăta: "nu se poate concepe o infracţiune fără o dispoziţie de lege care să o proclame ca atare; nu se poate concepe o infracţiune fără un interes, sau un lucru care să fie vătămat sau primejduit prin săvârşirea faptelor care constituie infracţiune; nu se poate concepe o infracţiune fără o persoană care să o comită (infractor)
şi fără o altă persoană (fizică sau juridică) care să fie vătămată sau ameninţată în interesele sale; nu se poate concepe o infracţiune fără un loc unde s-a comis şi un moment în care a fost săvârşită. Toate aceste date sau entităţi sunt preexistente infracţiunii"6.
În prezent există mai multe păreri asupra sistematizării componenţei infracţiunii şi în privinţa numărului de elemente constitutive. Astfel, prof. M. Basarab arată că în legătură cu structura sau elementele componenţei infracţiunii în teoria dreptului penal s-au consacrat trei opinii7. Potrivit uneia, componenţa infracţiunii are patru elemente8: obiect, latură obiectivă, subiect şi latură subiectivă, care sunt obligatorii pentru existenţa acesteia.
Conform celei de-a doua opinii, obiectul şi subiectul nu constituie elemente ale componenţei infracţiunii întrucât preexistă acesteia, ca şi semnele infracţiunii. Astfel, spre obiect se îndreaptă fapta, iar subiectul creează şi declanşează infracţiunea9.
Potrivit ultimei opinii, componenţa infracţiunii are trei elemente: legal, material şi moral. În ce ne priveşte, susţinem părerea profesorului M. Basarab, care spune că trăsăturile (de fapt caracteristicile) privesc cele patru elemente ale componenţei infracţiunii, deoarece, dacă acestea sunt comune oricărei infracţiuni, caracteristicile lor sunt cele în baza cărora se distinge o componenţă, a infracţiunii de orice altă componenţă fie din aceeaşi grupă, fie din altă grupă, precum şi de o faptă neincriminată10.
Ştiinţa dreptului penal, alcătuind modelul teoretic al componenţei infracţiunii în scopul înlesnirii procesului de studiere a acestora, distinge noţiunile de "semn" şi de "element" ale componenţei infracţiunii.
Elementele componenţei infracţiunii reprezintă părţi componente ale unui sistem integral, ce include grupuri de semne care corespund diferitelor laturi ale faptelor prejudiciabile caracterizate de legea penală ca infracţiuni. Deosebim patru părţi componente, care se numesc elementele componenţei infracţiunii. Acestea sunt: obiectul, latura obiectivă, subiectul şi latura subiectivă.
Semnele componenţei infracţiunii reprezintă o caracteristică concretă, legislativă a celor mai importante trăsături ale infracţiunii. Semnele componenţei infracţiunii sunt trăsăturile concrete, specifice, caracteristice elementelor.
Reiese că celor patru elemente ale componenţei infracţiunii le corespund respectiv patru grupuri de semne ce caracterizează aceste elemente: grupul de semne care caracterizează obiectul infracţiunii, grupul ce se referă la subiectul infracţiunii, grupurile privind particularităţile laturii obiective şi ale celei subiective.
În literatura de specialitate semnele ce caracterizează obiectul şi latura obiectivă şi reflectă fenomene ale realităţii obiective poartă denumirea de semne obiective, iar semnele care se referă la caracteristica laturii subiective şi subiectului, reflectând particularităţile subiective ale persoanei care a comis infracţiunea, sunt numite semne subiective.
Din cele expuse anterior rezultă că noţiunile de "element" şi "semn" nu sunt identice şi de aceea ele nu trebuie confundate. Componenţele infracţiunii coincid în toate cazurile, conform elementelor ce le caracterizează, pe când semnele lor, în toate cazurile sunt specifice, individuale.