Subiectul infracţiunii este persoana care săvârşeşte nemijlocit latura obiectivă a infracţiunii. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana care săvârşeşte o infracţiune consumată, cât şi cea care comite o tentativă de infracţiune.
Persoana fizică poate fi subiect al infracţiunii dacă întruneşte cumulativ următoarele condiţii: limita de vârstă cerută de lege şi responsabilitatea. Aceste condiţii mai sunt numite generale, fiind condiţii sine qua non pentru calitatea de subiect al infracţiunii în general şi nu sunt incluse în componenţele infracţiunilor, ci rezultă din normele cu caracter general cuprinse în Partea generală a Codului penal (art. 21, 22, 23).
Pentru ca o persoană să devină subiect al infracţiunii, se cere ca în momentul comiterii faptei ea să fi împlinit o anumită vârstă. În dreptul penal al ţării noastre vârsta de la care orice persoană responsabilă răspunde penal pentru săvârşirea unei fapte prejudiciabile este vârsta de 16 ani.
Minorii care au depăşit vârsta de 14 ani, dar nu au împlinit vârsta de 16 ani sunt pasibili de răspundere penală numai pentru săvârşirea în stare de responsabilitate a infracţiunilor prevăzute de alin. (2) al art. 21 din CP al RM. Minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani nu răspund penal niciodată de faptele prevăzute de legea penală pe care le-ar săvârşi.
Legea penală în vigoare defineşte pentru prima dată noţiunea de responsabilitate: responsabilitatea este starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei, precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile (art. 22 din CP al RM). (De notat că legislaţia anterioară conţinea numai definiţia iresponsabilităţii.) În asemenea stare factorul intelectiv (inteligenţă, raţiune) şi cel volitiv al persoanei nu sunt afectaţi în nici un fel. Responsabilitatea este o premisă a vinovăţiei, a infracţiunii şi a răspunderii penale, iresponsabilitatea (art. 23 din CP al RM) constituind o stare psihofizică anormală şi o cauză care exclude răspunderea şi pedeapsa penală.
În privinţa atribuirii faţă de persoana juridică a calităţii de subiect al infracţiunii opiniile au conturat două teze, una negativă, potrivit căreia persoana juridică nu are existenţă proprie, fiind o ficţiune a dreptului şi deci nu poate fi subiect al infracţiunii[1], şi alta afirmativă, care susţine principiul răspunderii penale a persoanei juridice, căci aceasta reprezintă o realitate juridică de necontestat şi, totodată, ei i se pot aplica pedepse în funcţie de specificul activităţii, constând în amenzi, privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate şi lichidare, pedepse ce pot determina schimbarea conduitei membrilor săi[2]. Această din urmă teză are azi amploare şi este consacrată în sistemul dreptului penal din Republica Moldova, Marea Britanie, Canada, SUA, Elveţia etc.
Potrivit alin. (3) al art. 21 din CP al RM, persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător este pasibilă de răspundere penală pentru o faptă prevăzută de legea penală dacă există una dintre cele trei condiţii enumerate de Codul penal (pct. a); b); c) din alin. (3) al art. 21 din CP al RM).
Conform legii penale a Republicii Moldova, persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile prevăzute la art. 185, 215-218, 221, 223-246, 248-251, 257, 259-261 din CP al RM.
În cazul unor infracţiuni persoana - autorul - mai trebuie să îndeplinească, în momentul săvârşirii faptei, o condiţie specială, o anumită calitate prevăzută în norma de incriminare. Această calitate devine astfel un semn constitutiv fie al componenţei infracţiunii respective, fie al formei calificate a unei infracţiuni. De exemplu, pentru existenţa infracţiunii de atragere a minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvârşirea unor fapte imorale subiectul trebuie să fie o persoană care a împlinit vârsta de 18 ani (art. 208); pentru existenţa infracţiunii de reţinere sau arestare ilegală subiectul trebuie să fie persoana care efectuează urmărirea penală (art. 308); subiectul care săvârşeşte infracţiunea de trădare de patrie trebuie să aibă calitatea de cetăţean al Republicii Moldova (art. 337).
Ibidem, p. 273; V. Grosu, Problematica răspunderii penale a persoanelor juridice şi a altor
subiecte colective de drept. Teză de doctorat în drept, Chişinău, 2003, p. 10.