componenţa infracţiunii este formată dintr-o totalitate de elemente şi semne care caracterizează o anumită infracţiune.
Dacă analizăm componenţele concrete de infracţiune incluse în Partea specială a Codului penal, observăm că, după semnele care le caracterizează, acestea se deosebesc: în unele componenţe legiuitorul descrie fapta prejudi- ciabilă prin intermediul unui număr impunător de semne caracteristice, iar în altele se conţine un număr minim al acestora.
În funcţie de rolul şi de importanţa semnelor în caracterizarea faptei ca infracţiune, acestea pot fi principale şi facultative.
Semnele principale sunt acelea care caracterizează toate componenţele de infracţiune, iar neîndeplinirea lor are drept consecinţă nerealizarea infracţiunii, cu alte cuvinte, fapta nu poate fi considerată infracţiune. Ştiinţa dreptului penal, selectând din numărul total de semne ce caracterizează toate componenţele de infracţiune, le-a evidenţiat pe acelea care au fost folosite de legiuitor în procesul descrierii oricărei componenţe din Partea specială a Codului penal. De cele mai dese ori semnele principale sunt prevăzute nemijlocit în normele Părţii speciale sau se conţin în dispoziţiile Părţii generale, în calitate de principii generale (de bază) ale dreptului penal. De pildă, semnele subiectului general se conţin în alin. (1) al art. 21 din CP al RM, cele ale vinovăţiei intenţionate - în art. 17 din CP al RM, iar cele ale imprudenţei - în art. 18 din CP al RM. Semnele principale caracteristice celor patru elemente ale componenţei infracţiunii sunt: pentru obiectul infracţiunii - valorile şi relaţiile sociale, asupra cărora atentează infracţiunea; referitor la latura obiectivă - fapta (acţiunea sau inacţiunea) preju- diciabilă; în cazul subiectului - persoana fizică, responsabilă, care a împlinit în momentul comiterii infracţiunii vârsta prevăzută de lege, şi pentru a caracteriza latura subiectivă - vinovăţia (intenţionată sau imprudentă).
Anume aceste semne se conţin în absolut toate componenţele infracţiunilor incluse în Partea specială a Codului penal, indiferent de faptul la ce capitol figurează ele şi de modalitatea (tipul) acestora, neîndeplinirea semnelor date conducând la nerealizarea infracţiunii.
Semnele facultative sunt acelea care nu caracterizează toate componenţele, ci numai unele, legiuitorul indicându-le suplimentar în procesul descrierii acestora pe lângă semnele principale, astfel punând în evidenţă specificul lor. E necesar de menţionat că aceste semne sunt numite facultative doar în raport cu conceptul de bază al componenţei infracţiunii. În normele Părţii speciale a Codului penal aceste semne speciale nu pot fi facultative, ele sunt principale, întrucât au fost incluse de legiuitor în enunţarea articolului respectiv. Semnele facultative pot completa toate elementele componenţei infracţiunii, şi anume: în cazul obiectului acestea sunt: obiectul juridic secundar şi obiectul material; în ce priveşte latura obiectivă - urmările prejudiciabile, legătura cauzală[1], locul, timpul, metoda şi mijlocul comiterii infracţiunii; cu privire la subiect - persoana juridică şi subiectul special, iar referitor la latura subiectivă - motivul şi scopul infracţiunii[2].
Dacă aceste semne facultative speciale nu sunt indicate în calitate de semne principale, obligatorii ale componenţei infracţiunii, ele urmează a fi luate în seamă de către instanţa de judecată la stabilirea categoriei şi a termenului pedepsei pentru fapta săvârşită în calitate de circumstanţe care atenuează sau agravează răspunderea făptuitorului (art. 76, 77 din CP al RM).
Unii autori includ urmările prejudiciabile şi legătura cauzală în categoria semnelor principale (vezi Советское уголовное право. Общая часть, Москва, Изд-во МГУ, 1988, стр. 107), fapt cu care nu suntem de acord, deoarece aceste semne sunt incluse de legiuitor numai în unele componenţe, acestea purtând denumirea de materiale. O caracterizare generală a tuturor semnelor componenţei infracţiunii se conţine în pa