Caracterizarea de ansamblu a valorilor sociale şi a relaţiilor sociale de pe poziţia ocrotirii lor de normele dreptului penal este o etapă importantă, dar nu şi o etapă de definitivare a studiului problemei privind obiectul infracţiunii. Dezvăluirea conceptului şi a conţinutului valorilor sociale şi a relaţiilor sociale, ocrotite de legea penală, reprezintă nu altceva decât o premisă metodologică pentru examinarea altor aspecte, mai concrete, ale problemei obiectului de apărare penală, aspecte care au atât însemnătate teoretico-ştiinţifică, cât şi practică. Or, analiza acestor aspecte este o condiţie sine qua non în elucidarea rolului obiectului infracţiunii în activitatea legislativă şi în cea de aplicare a reglementărilor penale.
În acest context, vom trece la cercetarea acelor probleme care vor permite concretizarea noţiunii generale a obiectului infracţiunii. În special, este vorba de problema aşezării obiectului infracţiunii după categorii.
Aşezarea obiectului infracţiunii pe categorii, fundamentată ştiinţific, contribuie nu doar la studierea obiectului apărării penale, ci conduce şi la o exprimare mai plenară a rolului şi a însemnătăţii lui. De asemenea, ea ne permite să determinăm cu uşurinţă locul unui obiect concret de apărare penală în sistemul general de valori şi relaţii sociale, iar, în consecinţă, să clarificăm însuşirea sa de a corespunde necesităţilor sociale şi idealurilor generate de acestea. Într-o măsură considerabilă, aşezarea obiectului infracţiunii pe categorii facilitează şi calificarea faptelor infracţionale.
Considerăm că aşezarea obiectului infracţiunii pe categorii trebuie făcută după următoarele criterii:
- natura (sensul) acestora - nematerială sau materială (obiect juridic şi obiect material);
- ierarhizarea valorilor sociale care fac obiectul infracţiunii (obiect juridic general, obiect juridic generic şi obiect juridic special (specific));
- numărul obiectelor infracţiunii (obiect simplu şi obiect complex).
Aceste criterii de aşezare a obiectului apărării penale pe categorii corespund delimitării conceptului de obiect al infracţiunii ca instrument în procesul de cunoaştere a sferei noţionale şi de determinare definitivă a acestora în practica judiciară.
- §1. Obiectul juridic şi obiectul material
Obiectul juridic, sau obiectul propriu-zis al infracţiunii, îl constituie valoarea socială, împotriva căreia se îndreaptă acţiunea sau omisiunea incriminată, şi relaţiile sociale corespunzătoare acesteia.
Denumirea de obiect juridic decurge din faptul că este rezultatul evaluării politicii penale sub raportul importanţei şi al necesităţii apărării juridico-penale a valorii sociale şi a relaţiilor corespunzătoare acesteia.
Obiectul juridic există în cazul oricărei infracţiuni, indiferent dacă există sau nu expresia materială a valorii sociale din cadrul obiectului respectiv. Or nu toate infracţiunile au obiectul material; el există numai în cazul în care valoarea socială ocrotită, asupra căreia atentează făptuitorul, se proiectează într-o entitate materială, astfel încât relaţiile sociale sunt vătămate sau ameninţate prin intermediul acestei entităţi[1]. În acest fel, obiectul juridic al infracţiunii şi obiectul material al infracţiunii se corelează ca o categorie socială şi o categorie corporală (materială).
Considerăm că în şirul de fenomene care alcătuiesc noţiunea de obiect material al infracţiunii trebuie incluse numai acele entităţi care, fiind influenţate, produc vătămarea sau ameninţarea obiectului juridic al infracţiunii. În caz contrar, noţiunea de "obiect material al infracţiunii" îşi pierde orice semnificaţie juridică. De aceea, nu pot fi recunoscute ca obiect material al infracţiunii faptele, procesele etc.
Nu toate entităţile aflate în orbita relaţiei sociale pot avea calitatea de obiect material al infracţiunii. Această calitate o pot avea entităţile care, spre deosebire de fenomenele ideale, au o natură corporală şi care, fiind influenţate, fac posibilă fixarea influenţării prin percepţia din afară.
În acest sens, putem specifica, de exemplu, că relaţiile sociale cu privire la patrimoniu se fac perceptibile simţurilor noastre prin intermediul unor anumite bunuri, care pot evolua ca obiecte materiale ale infracţiunilor contra patrimoniului. În ce priveşte atingerea adusă valorii sociale amintite şi relaţiilor sociale corespunzătoare, despre obiectul material al infracţiunii se poate vorbi numai în cazul în care obiectul apărării penale este vătămat sau ameninţat pe calea excluderii din sfera relaţiilor sociale corespunzătoare a entităţilor materiale ce servesc drept motiv, condiţie sau mărturie de existenţă a acestor relaţii, fie pe calea unei asemenea schimbări parţiale a acestor entităţi, care duce la dispariţia sau la modificarea considerabilă a relaţiilor sociale respective. Astfel, obiectul material al infracţiunii trebuie scos în evidenţă doar în cazurile în care pentru vătămarea efectivă sau potenţială a obiectului apărării penale este necesară o influenţare nemijlocită, determinată, asupra entităţilor materiale ce intră în sfera acestui obiect al apărării penale.
În concluzie, putem menţiona că, spre deosebire de obiectul juridic al infracţiunii, obiectul material al infracţiunii constă în entitatea materială asupra căreia se îndreaptă influenţarea nemijlocită infracţională, prin al cărei intermediu se aduce atingere obiectului juridic al infracţiunii.
Distincţia după categorii a obiectului infracţiunii poate fi făcută nu doar pe baza naturii acestuia (materiale sau nemateriale), ci şi pe baza unui alt criteriu - al ierarhizării valorilor sociale care fac obiectul infracţiunii, ierarhizare ce conduce la constituirea valorilor fundamentale ca obiecte juridice generice ale infracţiunilor.
În conformitate cu acest din urmă criteriu, în doctrina penală majoritară se disting obiectul juridic general, obiectul juridic generic şi obiectul juridic special (specific).
- §2. Obiectul juridic general, obiectul juridic generic şi obiectul juridic special
Prin obiect juridic general al infracţiunii înţelegem ansamblul relaţiilor sociale privitoare la ordinea de drept, adică privitoare la totalitatea valorilor sociale apărate de legea penală împotriva infracţiunilor. Această categorie de obiect juridic este comună pentru toate infracţiunile prevăzute de legea penală.
Noţiunea obiectul juridic generic (de grup) al infracţiunii desemnează un grup de valori sociale de aceeaşi natură şi de relaţii sociale create în jurul acestor valori şi datorită lor, vătămate sau lezate de către un grup de infracţiuni.
Aşadar, obiectul juridic generic (de grup) al infracţiunii este reprezentat de totalitatea valorilor sociale din unul şi acelaşi domeniu şi a relaţiilor sociale care s-au creat în jurul acestor valori şi datorita lor. La constituirea unui obiect generic (de grup) al infracţiunii legiuitorul a inclus în conţinutul acestuia o totalitate de valori şi relaţii sociale omogene, astfel încât înţelesul lor să fie clar determinat de elementele esenţiale pe care le cuprind.
Obiectul juridic generic (de grup) al infracţiunii este constituit din valoarea socială fundamentală în a cărei componenţă este inclusă, într-o formă specifică, valoarea socială individuală, care constituie obiectul juridic special (specific) al infracţiunii. De asemenea, fac parte din obiectul juridic generic (de grup) al infracţiunii relaţiile sociale create în jurul şi datorită valorii sociale fundamentale respective.
Abordând problema privind însemnătatea obiectului juridic generic al infracţiunii, trebuie să remarcăm în primul rând că el serveşte drept criteriu de sistematizare a Părţii speciale a legislaţiei penale.
Incriminările cuprinse în Partea specială a legislaţiei penale sunt sistematizate în grupuri mari (capitole - în Codul penal al Republicii Moldova). Această sistematizare se face, după cum am menţionat, după obiectul generic comun, adică după valoarea socială fundamentală şi după relaţiile sociale corespunzătoare acesteia. Sunt cunoscute cele 18 capitole ale Părţii speciale a Codului penal al Republicii Moldova.
Pe baza acestui obiect cu trăsături comune, diferite infracţiuni sunt reunite în grupuri. De exemplu, infracţiunile de furt, jaf, tâlhărie, escrocherie, pungăşie etc., săvârşite în dauna patrimoniului, sunt reunite în grupul "Infracţiuni contra patrimoniului" (Capitolul VI al Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova).
Obiectul juridic generic sau de grup se reflectă în parte în obiectul juridic special al infracţiunii din grupul respectiv. Iată de ce importanţa valorii sociale fundamentale (în cazul nostru - a patrimoniului) se răsfrânge asupra tuturor infracţiunilor şi poate determina incidenţa unor instituţii juridico-penale pentru întregul grup. Pot exista trăsături comune întregului grup (de exemplu, obiectul material şi prejudiciul la infracţiunile contra patrimoniului) sau unui număr mare dintre infracţiunile componente.
De menţionat, de asemenea, că sistematizarea incriminărilor după obiectul juridic generic al infracţiunii, pe care aceste incriminări îl prevăd, serveşte la o mai bună cunoaştere a acestor incriminări. Din această perspectivă gnoseologică, cunoaşterea fiecărei incriminări în parte presupune cunoaşterea trăsăturilor întregului grup.
La rândul său, categoria de obiect juridic special (specific) al infracţiunii serveşte la determinarea individualităţii unei infracţiuni în cadrul unui grup de infracţiuni de acelaşi gen. Obiectul juridic special al infracţiunii este valoarea socială concretă (şi, implicit, relaţiile sociale corespunzătoare) căreia i se aduce atingere prin infracţiune. Obiectul juridic special al infracţiunii este obiectul infracţiunii, aşa cum acesta este descris prin norma incriminatoare.
Raţiunea evidenţierii obiectului juridic special al infracţiunii constă în a concretiza la gradul maxim posibil caracterul şi gradul prejudiciabil al unor sau altor acte de conduită, care vatămă sau ameninţă valorile sociale şi relaţiile sociale apărate de legea penală. De aceea, este pe deplin justificată tendinţa de a formula o astfel de definiţie a noţiunii de obiect juridic special al infracţiunii care ne-ar apropia cel mai mult de realitate şi care ne-ar ajuta să individualizăm şi să stabilim cât mai precis gradul prejudiciabil al fiecărei infracţiuni săvârşite.
Într-o altă ordine de idei, este cunoscut că obiectul fiecărei infracţiuni determină întregul caracter al infracţiunii date, îi conferă o fizionomie deosebită, care o disociază de alte fapte infracţionale. De aceea, soluţionarea corectă a problemei obiectului juridic special al infracţiunii are o importanţă excepţională de ordin teoretic şi practic.
- §3. Obiectul simplu şi obiectul complex
Punând la bază criteriul numărului de obiecte ale infracţiunii, putem deosebi următoarele două categorii ale obiectului infracţiunii: obiectul simplu al infracţiunii şi obiectul complex al infracţiunii.
Regula o constituie obiectul simplu, sau unic, al infracţiunii, pentru că cele mai multe infracţiuni au ca obiect o singură valoare socială şi relaţiile sociale corespunzătoare acesteia.
Există însă şi infracţiuni cu pluralitate de obiecte, aşa cum sunt, infracţiunile complexe şi infracţiunile cu obiect juridic multiplu necomplex, la care obiectul apărării penale este complex (sau, respectiv, multiplu), fiind alcătuit din două sau mai multe valori sociale, fiecare cu relaţiile sociale aferente. Interesul distincţiei dintre obiectul complex al infracţiunii şi obiectul simplu al infracţiunii este mai limitat ca în cazul altor categorii ale obiectului infracţiunii. Acest interes este limitat, în genere, la problema calificării bazate pe teza că, în ciuda pluralităţii de obiecte ale aceleiaşi infracţiuni, fapta infracţională este unică.
Putem observa că, atunci când prin fapta infracţională sunt lezate deodată două sau mai multe valori sociale (împreună cu relaţiile sociale corespunzătoare), doar cea mai importantă dintre aceste valori determină grupul din care face parte infracţiunea respectivă. Dintre cele două obiecte de apărare penală, unul este principal, iar altul - secundar, acesta din urmă fiind numit în doctrina penală şi adiacent. Aşadar, în conformitate cu un criteriu subsidiar de aşezare pe categorii a obiectelor infracţiunii - criteriul legăturii cu obiectul juridic generic al infracţiunii -, acestea se împart în obiect juridic principal al infracţiunii si obiect juridic secundar (adiacent) al infracţiunii.
Obiectul juridic principal al infracţiunii îl formează relaţiile sociale referitoare la o anumită valoare socială individuală, care sunt întotdeauna vătămate, efectiv sau potenţial, prin săvârşirea unei anumite infracţiuni, pentru care fapt sunt puse în mod special de legiuitor sub protecţia legii penale, prin incriminarea infracţiunii respective.
Dar, în cadrul infracţiunii complexe (sau al infracţiunii cu obiect juridic multiplu necomplex), în afară de obiectul juridic principal al infracţiunii, distingem unul sau câteva obiecte juridice secundare (adiacente) ale infracţiunii. Potrivit opiniei lui Constantin Bulai, "prin obiect juridic secundar sau adiacent se înţelege valoarea socială şi relaţiile sociale corespunzătoare acesteia, împotriva cărora se îndreaptă şi care sunt apărate prin incriminarea acţiunii secundare sau adiacente din cadrul unei infracţiuni complexe"[2].
Aşadar, evidenţierea obiectului juridic secundar de apărare penală (care este corelativul obiectului juridic principal de apărare penală) îşi dovedeşte raţiunea nu în cazul oricăror infracţiuni, ci doar al infracţiunilor complexe (de exemplu, al tâlhăriei) sau al infracţiunilor cu obiect juridic multiplu ne- complex (de exemplu, al unor infracţiuni ecologice).
Obiectul juridic secundar al infracţiunii poate avea caracter alternativ. De exemplu, la tâlhărie (art. 188 din CP al RM), în cazul aplicării violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate, obiectul juridic secundar al infracţiunii este format din relaţiile sociale referitoare la sănătatea unei alte persoane; în cazul ameninţării cu aplicarea unei asemenea violenţe, acest obiect este format din relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică (morală) a unei alte persoane.
Dacă obiectul juridic secundar al infracţiunii are un caracter alternativ, atunci conţinutul corespunzător de infracţiune va fi prezent în cazul în care cel puţin una dintre valorile sociale cu caracter alternativ va "secunda" obiectul juridic principal al infracţiunii. Celelalte valori sociale, cărora nu li s-a adus prin infracţiune nici o atingere, vor avea în această situaţie un caracter facultativ, neobligatoriu. Deşi nu este exclusă nici situaţia când, prin infracţiune, se aduce atingere tuturor acelor valori sociale (şi, implicit, relaţiilor sociale aferente), care împreună alcătuiesc obiectul juridic secundar al infracţiunii.