1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

Urmarea prejudiciabilă constituie a doua componentă a laturii obiective a infracţiunii. Orice infracţiune produce o urmare, un rezultat, care constă în lezarea obiectului sau în crearea unei stări de pericol pentru acesta. În acest context, chiar legea penală, în art.17, 18, definind infracţiunea săvârşită cu in­tenţie şi din imprudenţă, prevede că vinovăţia făptuitorului trebuie raportată la o anumită urmare prejudiciabilă.

Urmarea prejudiciabilă este acea modificare negativă a realităţii înconju­rătoare pe care fapta săvârşită a produs-o sau este susceptibilă să o producă şi care îşi găseşte expresia în periclitarea, vătămarea sau ameninţarea valorilor sociale apărate de legea penală.

Analizând Partea specială a Codului penal, observăm că aceasta conţine şi o enumerare a modificărilor cu caracter negativ care pot surveni în urma săvârşirii faptelor descrise în dispoziţiile normelor penale.

De pildă, ca rezultat al săvârşirii infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei, libertăţii, cinstei şi demnităţii ei, pot surveni decesul sau vătămări corporale de diferit grad, poate fi lezată cinstea, libertatea şi demnitatea persoa­nei. Infracţiunile contra patrimoniului cauzează un prejudiciu material, cele economice pot provoca daune materiale agenţilor economici şi statului etc.

Deseori dispoziţiile normelor Părţii speciale a Codului penal conţin in­dicaţia referitoare la urmările care trebuie să se producă în realitatea obiectivă. Pentru aceasta legiuitorul a folosit diferite noţiuni, diverşi termeni. În unele articole, descriind latura obiectivă, legiuitorul stabileşte şi apariţia unor ur­mări materiale concrete, de pildă: vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (alin. (2) al art. 169 din CP al RM; alin. (3) al art. 171 din CP al RM; alin. (2) al art. 278 din CP al RM); în proporţii mari (alin. (2) al art. 196 din CP al RM; alin. (2) al art. 236 din CP al RM; alin. (2) al art. 325 din CP al RM); în proporţii deosebit de mari (alin. (3) al art. 324 din CP al RM; alin. (3) al art. 352 din CP al RM); decesul persoanei (alin. (2) al art. 197 din CP al RM; art. 216 din CP al RM; alin. (1) al art. 226 din CP al RM).

Partea generală a Codului penal conţine Capitolul XIII, "Înţelesul unor termeni sau expresii în prezentul Cod", în care avem art. 126, "Proporţii deo­sebit de mari, proporţii mari, daune considerabile şi daune esenţiale". Pentru a califica corect fapta prejudiciabilă care a provocat apariţia unei anumite dau­ne, este absolut necesar să luăm cunoştinţă de prevederile acestei norme.

Uneori urmarea ca lezare adusă obiectului poate fi şi nematerială, atunci când obiectul constă într-o valoare imaterială, cum este demnitatea persoanei, care este lezată prin infracţiunea de încălcare a inviolabilităţii vieţii personale (art. 177 din CP al RM); de calomniere a judecătorului, a persoanei care efectuează urmărirea penală ori contribuie la înfăptuirea justiţiei (art. 304 din CP al RM).

Urmarea mai poate să constea şi într-o stare de pericol, când, fără a se adu­ce o atingere efectivă obiectului ocrotirii penale, se creează o stare de pericol, de ameninţare pentru acesta[1]. Printre infracţiunile ce au ca rezultat o stare de pericol pot fi amintite: deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau navale (alin. (1) al art. 275 din CP al RM), pierderea documen­telor ce conţin secrete de stat (alin. (1) al art. 345 din CP al RM), tentativa de omor (art. 27, 145 din CP al RM).

Teoria dreptului penal clasifică urmările prejudiciabile în două categorii:

  • urmări prejudiciabile materiale;
  • urmări prejudiciabile formale.

Urmările materiale, la rândul lor, se împart în:

  1. patrimoniale (art. 191; 197; 198 din CP al RM);
  2. fizice (art. 146; 151; 153 din CP al RM).

Urmările formale se exprimă în:

  1. daune cauzate intereselor persoanei, drepturilor şi libertăţilor acesteia (art. 176; 177; 178; 179 din CP al RM);
  2. daune cauzate activităţii aparatului de stat şi organizaţiilor obşteşti (cap. XIV; XV; XVII).

În funcţie de caracterul urmărilor în literatura de specialitate se face dis­tincţie între infracţiunile formale şi infracţiunile materiale11.

Atunci când pentru consumarea unei infracţiuni legea cere producerea unui anumit rezultat, ne aflăm în prezenţa aşa-numitelor infracţiuni materiale (infracţiunea de omor există doar atunci când se produce o anumită urmare, şi anume moartea victimei). Dacă făptuitorul realizează acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii, iar urmarea nu se produce, fapta urmează a fi calificată drept tentativă la acea infracţiune (de ex.: autorul trage un foc de armă în direcţia victimei, cu scopul de a o omorî, dar dă greş).

Infracţiunile formale se caracterizează prin aceea că legiuitorul a prevăzut în conţinutul lor fapta, fără să fi inclus şi urmările produse, acestea consu- mându-se în momentul realizării faptei. Cu toate că legea nu condiţionează existenţa lor de producerea unui anumit rezultat concret, aceasta nu înseamnă că prin săvârşirea lor nu s-ar produce o urmare prejudiciabilă. Urmarea res­pectivă constă tocmai în starea de pericol ce se creează prin săvârşirea faptei pentru valoarea socială ocrotită de norma penală (alin. (1) al art. 292 din CP al RM; alin. (1) al art. 317 din CP al RM).

Dacă în cazul infracţiunilor formale s-au produs şi anumite urmări men­ţionate de legiuitor în alineatele următoare, atunci infracţiunea formală se transformă în infracţiune materială cu consecinţa agravării conţinutului de bază al infracţiunii şi, deci, aplicarea unor pedepse mai aspre făptuitorului (alin. (2) al art. 292 din CP al RM).

Rezumând cele expuse anterior, concluzionăm că importanţa urmărilor prejudiciabile constă în următoarele:

  • în primul rând, ele devin semne obligatorii ale laturii obiective în toate componenţele materiale de infracţiune;
  • în al doilea rând, anumite urmări, indiferent de tipul componenţei de bază (materiale sau formale), pot fi indicate în lege în calitate de semne calificante (de pildă: vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a provocat decesul victimei - alin. (4) al

art. 151 din CP al RM; divulgarea secretului de stat, soldată cu urmări grave - alin. (2) al art. 344 din CP al RM etc.);

3) în al treilea rând, prezenţa sau absenţa urmărilor prejudiciabile în cazul în care acestea nu reprezintă semnul principal sau calificativ al com­ponenţei concrete de infracţiune trebuie să fie luate în seamă de către instanţa judecătorească în procesul individualizării pedepsei penale, la stabilirea categoriei şi a termenului acesteia în calitate de circumstanţe care atenuează sau agravează răspunderea.

 

[1] M. Zolyneak, M. Michinici, op. cit, p. 125.

Loading...