1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

“Apariţia şi formarea pieţei mondiale este strâns legată de apariţia şi dezvoltarea modului de producţie capitalist. Descoperirile geografice de la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, care s-au soldat cu colonizarea teritoriilor descoperite, au contribuit la dezvoltarea comerţului internaţional şi la afluenţa masivă de aur şi argint în Europa.”

Toate acestea au determinat accelerarea dezvoltării producţiei capitaliste care a apărut în sânul societăţii feudale şi formarea treptată a pieţei mondiale. Descoperirea Americii precum şi ocolirea Africii pe mare, deschiseseră burgheziei în ascensiune un nou câmp de accesiune. Piaţa indiană şi chineză,  colonizarea Americii, schimbul cu coloniile, înmulţirea mijloacelor de schimb şi a mărfurilor în general, au dat negoţului, navigaţiei şi industriei un avânt necunoscut până atunci.

Dezvoltarea comerţului internaţional şi formarea pieţei mondiale au constituit o premiză istorică necesară pentru victoria modului de producţie capitalist. Piaţa, ca sferă a schimbului de mărfuri, a apărut în orânduirile precapitaliste, fiind nemijlocit legată de diviziunea socială a muncii, de separarea producătorilor ca proprietari asupra mijloacelor de producţie şi produselor obţinute în procesul de producţie. Ea s-a dezvoltat pe măsura separării industriei de agricultură, pe măsura specializării producţiei industriale şi agricole, fiecare ramură specializată a producţiei sociale devenind o piaţă pentru alte ramuri.

Pe măsură ce procesul de diferenţiere a producţiei sociale a depăşit graniţele diferitelor ţări, diviziunea socială a muncii de care este strâns legată, piaţa a capătat caracterul diviziunii internaţionale a muncii. Cu alte cuvinte, diviziunea internaţională a muncii nu este altceva decât extinderea diviziunii sociale a muncii la scară mondială.

Dacă piaţa ca sferă a schimbului de mărfuri a fost nemijlocit legată de diviziunea socială a muncii, piaţa mondială este sfera schimbului de mărfuri care cuprinde totalitatea circulaţiei mărfurilor diferitelor ţări legate între ele prin diviziunea internaţională a muncii.

În cadrul pieţei mondiale, pieţele diferitelor ţări care sunt pieţe naţionale se transformă în părţi componente ale acesteia, iar comerţul internaţional constituie o formă de legătură între pieţele naţionale, între producătorii de mărfuri din diferite ţări, legătură ce apare pe baza diviziunii internaţionale a muncii şi care exprimă dependenţa economică reciprocă a acestora.

Strânsa legătură dintre apariţia şi dezvoltarea pieţei mondiale şi diviziunea internaţională a muncii impune o succintă analiză a apariţiei şi dezvoltării diviziunii internaţionale a muncii. După părerea unor economişti, diviziunea internaţională a muncii este un fenomen independent de orânduirea socială şi care nu se dezvoltă sub influenţa condiţiilor istorico-sociale de producţie, ci sub influenţa condiţiilor naturale geografice. După părerea acestor economişti, cauzele apariţiei şi dezvoltării diviziunii internaţionale a muncii rezultă din deosebirile naturale, deosebirile de mediu geografic dintre diferitele regiuni şi ţări ale lumii. Din această cauză, după părerea lor, unele regiuni şi ţări ale lumii ar fi chemate prin natura lor să fie producătoare de produse agricole, altele producătoare de materii prime industriale, iar altele producătoare de produse industriale prelucrate.

Comerţul internaţional, bazat pe o asemenea diviziune naturală a muncii, este, după părerea acestora, avantajos pentru toate regiunile şi ţările lumii. Alţi economişti şi sociologi susţin că diviziunea internaţională a muncii ar fi determinată de aptitudinile diferitelor popoare în legătură cu variatele forme de activitate productive. După părerea acestora, numai unele popoare ar fi capabile să dezvolte industria, iar altele numai agricultura. Evident că toate aceste teorii au fost infirmate de istoria economiei mondiale contemporane.

Fireşte că deosebirile legate de mediul geografic au o anumită influenţă asupra diviziunii sociale a muncii, deci şi asupra diviziunii internaţionale a muncii. De exemplu, dezvoltarea unora sau altora dintre ramurile agriculturii şi industriei extractive, depinde paralel cu alţi factori şi de condiţiile naturale (sol, climă). Dar deosebirile legate de mediul geografic nu pot fi cauza schimbărilor profunde care au avut loc în domeniul diviziunii internaţionale a muncii în cursul dezvoltării istorice a societăţii.

Mediul geografic este condiţia care determină posibilitatea apariţiei şi dezvoltării diferitelor ramuri ale producţiei în anumite regiuni şi ţări, unul din factorii care favorizează sau împiedică dezvoltarea unei anumite ramuri industriale sau agricole, dar mediul geografic nu are şi nu poate avea o influenţă hotărâtoare asupra specializării producţiei în alte ţări.

Alţi economişti apreciază că totalitatea condiţiilor producţiei sociale în diferite ţări la un moment dat determină condiţiile internaţionale de producţie. Aceste condiţii internaţionale de producţie sociale influenţează direcţia dezvoltării diviziunii internaţionale a muncii.

Desigur că şi condiţiile istorice concrete de formare a diferitelor state influenţează caracterul şi dezvoltarea diviziunii internaţionale a muncii. În condiţiile orânduirii feudale, caracteristicile diviziunii internaţionale a muncii erau determinate de preponderenţa economică naţională, de nivelul scăzut al tehnologiei producţiei sociale. Producţia de mărfuri avea o sferă de acţiune extrem de limitată. În circulaţia mărfurilor intră o parte relativ mică a producţiei agricole, precum şi producţia micilor industrii meşteşugăreşti. Trăsăturile caracteristice ale acestui stadiu al producţiei de mărfuri, erau rolul precumpănitor al pieţei locale înguste. Predomina izolarea politică şi economică a diferitelor regiuni ale ţării, izolare specifică economiei naturale şi micii producţii de mărfuri.

În orânduirea capitalistă, odată cu apariţia şi răspândirea producţiei capitaliste în industria şi agricultura diferitelor ţări s-au schimbat şi condiţiile internaţionale de producţie şi s-au produs schimbări mari şi importante în diviziunea internaţională a muncii.

Perioada manufacturieră a capitalismului s-a caracterizat printr-o dezvoltare simţitoare a diviziunii sociale a muncii şi a pieţei interne care avea tendinţa să evolueze într-o piaţă naţională unică. În această perioadă relaţiile comerciale dintre ţări au luat un mare avânt şi, ca urmare, a început să se cristalizeze şi piaţa mondială. Cu toate acestea, industria manufacturieră cu tehnica ei manuală şi cu posibilităţile limitate de lărgire a producţiei s-a dovedit a fi incapabilă de a termina procesul formării unei pieţe naţionale unice în ţările care au păşit pe calea capitalismului şi de a dezvolta pe un plan superior relaţiile comerciale dintre state şi deci, piaţa mondială.

Apariţia şi dezvoltarea industriei capitaliste mecanizate a provocat schimbări radicale în diviziunea socială a muncii, respectiv în diviziunea internaţională a muncii, în caracterul pieţei naţionale şi în comerţul internaţional. Trăsătura caracteristică a acestei industrii este producţia pentru imensa piaţă naţională şi dezvoltarea unor strânse legături comerciale cu diferite regiuni ale ţării şi cu diferite ţări.

Revoluţia industrială a avut loc mai întâi în Anglia, la sfârşitul secolului XVIII şi la începutul secolului XIX, apoi în Franţa, Germania, S.U.A. şi în alte ţări din Europa. Secolului XIX a avut ca urmare nu numai desăvârşirea pieţei naţionale unice în aceste ţări, ci şi dezvoltarea pieţei mondiale şi a diviziunii internaţionale a muncii.

Rolul marii industrii mecanizate capitaliste în dezvoltarea diviziunii internaţionale a muncii şi a pieţei mondiale este determinat de o serie de factori, cum sunt:

- dezvoltarea producţiei capitaliste pe baza tehnicii maşiniste face posibilă şi necesară adâncirea specializării, a diversificării producţiei sociale. Industria, odată cu dezvoltarea marii producţii capitaliste, se diversifică în ramuri de sine stătătoare tot mai numeroase. Marea producţie capitalistă din agricultură creează posibilitatea apariţiei agriculturii comerciale. Adâncirea specializării şi diferenţierii producţiei sociale determină o dependenţă reciprocă tot mai mare între diferitele ramuri ale producţiei şi între diferitele regiuni şi ţări ale lumii. Marea industrie maşinistă atrage tot mai mult producţia socială a diferitelor ţări în sistemul diviziunii internaţionale a muncii.

- marea industrie maşinistă lărgeşte mereu producţia de mărfuri şi ca urmare, reclama pieţei de desfacere tot mai mari atât în interiorul graniţelor statului, respectiv cât şi în exterior;

- marea industrie maşinistă provoacă o cerere tot mai mare de materii prime, devenind ea însăşi o uriaşă piaţă de desfacere pentru ramurile care produc materii prime industriale şi agricole. Ea se adresează pentru asigurarea cu materii prime necesare atât pieţei interne cât şi pieţei mondiale,  atrăgând în comerţul internaţional diferite ţări şi regiuni ale lumii nu numai în calitate de cumpărători de produse industriale manufacturate, ci şi în calitate de furnizori de materii prime industriale şi agricole.

- dezvoltarea marii industrii maşiniste duce la formarea de mari centre industriale în care se concentrează un număr crescând al populaţiei ţării respective şi care implică lărgirea pieţei pentru desfacerea produselor agricole şi industriale de larg consum;

- marea industrie maşinistă duce până la capăt separarea oraşului de sat, accelerează dezvoltarea producţiei capitaliste de mărfuri, atrage toate regiunile ţării şi toate păturile populaţiei în circulaţia mărfurilor în calitate de vânzător de marfuri şi în calitate de cumpărător de mărfuri. Marea industrie maşinistă contopeşte pieţele locale ale epocilor precapitaliste într-o mare piaţă la început naţională şi apoi mondială.

- marea industrie maşinistă creează şi baza tehnico-materială a transporturilor şi comunicaţiilor, care joacă un rol deosebit de important în extinderea schimburilor comerciale la scară naţională şi internaţională. Numai mijloacele de transport create de marea industrie maşinistă au făcut posibilă organizarea unor transporturi regulate şi rapide ale mărfurilor cu un volum în continuă creştere. Mijloacele de comunicaţie modernă create de marea industrie maşinistă au permis încheierea de tranzacţii comerciale în termenul cel mai scurt posibil, independent de distanţa care separă cumpărătorul de vânzător.

            Toate aceste împrejurări conduc la concluzia că piaţa mondială şi comerţul internaţional au putut să atingă o dezvoltare completă numai pe baza marii industrii maşiniste care a provocat şi adâncirea diviziunii internaţionale a muncii.

Dacă comerţul internaţional s-a dezvoltat extrem de mult şi de rapid ca urmare a dezvoltării marii producţii capitaliste de mărfuri, la rândul lui comerţul internaţional a constituit un factor care a impulsionat dezvoltarea producţiei de mărfuri şi a capitalismului în general. Comerţul internaţional a imprimat formei de producţie – marfa, un caracter universal şi prin aceasta a lărgit baza dezvoltării capitalismului. Comerţul internaţional în orânduirea capitalistă leagă una de alta nu numai ţările care au atins un nivel înalt în dezvoltarea de mărfuri, ci şi ţările în care nu domină economia naţională şi formele primitive ale scimbului.

Comerţul internaţional transformă schimbul primitiv în circulaţia mărfurilor, iar circulaţia mărfurilor în diferite ţări într-o circulaţie generală, universală a mărfurilor. Prin aceasta, banii capătă o dezvoltare mai completă ca echivalent general şi se dezvoltă funcţia aurului şi argintului ca bani universali.

Dezvoltarea funcţiei banilor ca bani universali impulsionează la rândul ei comerţul internaţional şi creează posibilitatea formării unor preţuri mondiale ale mărfurilor. Formarea preţurilor mondiale contribuie la dezvoltarea continuă a comerţului internaţional şi a producţiei capitaliste de mărfuri, creând baza pentru compararea condiţiilor de producţie şi de schimb în diferite ţări.

Loading...