In literatura de specialitate, infractiunea are tenta de coruptie si nu exista , inca o unitate de opinii in privinta sferei de cuprindere a infractiunilor , de aceea unii autori ( cum ar fi, de exemplu, prof. Anton Parlagi) , sustin ca in cadrul infarctiunilor de coruptie ar intra doar patru infarctiuni si anume : luarea si darea de mita , primirea de foloase necuvenite si traficul de influenta . Restul infractiunilor , care ar putea fi incluse in aceasta categorie ,ar reprezenta doar niste cai spre realizarea coruptiei : abuzul in serviciu contra intereselor personale sau prin infractiuni de fals sau prin deturnare de fonduri, etc. O astfel de opinie are la baza o abordare dualista a fenomenelor de coruptie , in sensul ca intotdeauna trebuie sa existe un corupt si un corupator. Cand apar aceste doua elemente , infractiunea respectiva poate fi inclusa in categoria infractiunilor de coruptie , iar cand nu apar impreuna , nu le putem include in aceeasi categorie.
Totusi, din alt punct de vedere , domeniul infractiunilor de coruptie nu se limiteaza doar la cele patru infractiuni amintite, o infarctiune de coruptie nu trebuie sa includa doar acele raporturi juridice de drept penal in care este necesara participarea celor doua partii. Mai ales in cazul coruptiei manifestate la nivelul administratiei publice , dar nu numai , forma in care se manifesta aceasta , vizeaza indepartarea functionarului public sau a reprezentantilor alesi care activeaza in structurile administratiei de la normele unui comportament etic. Din aceasta perspectiva , simpla purtare abuziva este suficienta pentru a fi incadrata in sfera infarctiunilor de coruptie . Deoarece, din mai multe puncte de vedere , toate infractiunile prin care se realizeaza si o incalcare a normelor etice profesionale in administratia publica , pot fi incluse in sfera de cuprindere a infractiunilor publice si se creaza o stare de neincredere in privinta acestora .
Datorita Codului Penal , infractiunile au fost impartite in infractiuni caracteristice de coruptie si infractiuni conexe coruptiei. Prin aceasta, putem defini coruptia ca fiind deturnarea functiei publice in scopuri private . Cu alte cuvinte , orice infractiune , prin care un functionar public , sau reprezentant ales , ce activeaza in structurile administratiei publice , deturneaza in scopuri paritculare functia sa publica , intra in categoria infractiunilor de coruptie.
Nu putini dintre asa - zisii investitori straini s-au dovedit a fi aventurieri atrasi pur si simplu de bogatiile tarii, lipsite in noile conditii de o gestiune si de administrare protectoare.
Sub masca unor asa zise intentii de a realiza investitii in Romania, acestia au reusit, cu complicitatea functionarilor de la cele mai inalte nivele ale autoritatii publice, sa devalorizeze bancile, industria, patrimoniul national si, in general, tot ceea ce a creat mai de pret poporul roman prin imense sacrificii si suferinte. Iata de ce putem considera economia ca fiind si domeniu in care excesul de putere a atins cotele cele mai inalte de dispret fata de interesul national si, mai ales, fata de vointa populara. Regulile democratiei impun, ca in privinta deciziilor importante de care depinde starea natiunii si viitorul ei, sa se recurga la consultarea electoratului. Ori, pentru faptul ca de aproape 15 ani de zilede cand s-a trecut la privatizarea bazei materiale din intreaga economie nationala, privatizare care a insemnat, de fapt, furturi si distrugeri catastrofale, pentru nici una dintre deciziile politice si juridice, adoptate in acest scop, nu s-a cerut acceptul electoratului, creatorul si proprietarul de drept al acestui patrimoniu, putem considera aceasta politica excesiv de abuziva, iar pe actorii ei direct responsabili de acest dezastru.
Coruptia a reprezentat, in tot acest timp, si o tema de rafuieli politice, fiind exploatata cu predilectie si pentru obtinerea de capital electoral. Subiectul a fost prezent aproape in toate discursurile electorale, facandu-se, nu de putine ori, promisiuni (demagogice) precum ca, odata cu dobandirea puterii, toate fortele vor fi mobilizate pentru combaterea ei. Asemenea promisiuni au facut chiar si candidatii care s-au aflat pe anumite perioade de timp in functii publice si au tinut capul de afis in scandalurile mediatice pe tema coruptiei, incercand parca sa demonstreze astfel ca in politica, demagogia si nerusinarea ar fi scuzabile, dat fiind asa-zisele „scopuri majore" ce se urmaresc.
Este insa de observat ca, desi acest fenomen a invadat exploziv toate structurile de putere chiar
incepand din 1990, el a intrat in sfera de preocupari a unor organisme internationale de abia in ultimii ani, iar mai serios in 2002. Deci cu alte cuvinte, cat timp s-a furat masiv din Romania de s-au golit visteria, bancile si in general tot ce a fost mai de pret in ceea ce s-a numit avutia nationala, nici un organism international n-a reclamat ca puterea de la Bucuresti ar fi corupta. Presiunile pe tema coruptiei asupra Guvernului roman, mai ales din partea institutiilor Uniunii Europene, s-au intetit in cea de a doua parte a anului 2002, datorita, in primul rand, dezvaluirilor din presa occidentala cu privire la cheltuirea fondurilor destinate in cadrul programelor PHARE si SAPARD, ceea ce a facut sa se creeze un curent de opinie nefavorabil Romaniei chiar in randul populatiei statelor comunitare.
Datorita coruptiei, Romania intampina serioase dificultati in primirea si gestionarea acestor fonduri, care se cifreaza, numai ca ajutoare nerambursabile acordate de Uniunea Europeana, la un miliard de euro. Se afirma, de exemplu, ca datorita acestui fenomen, proiectele destinate dezvoltarii regionale n-au fost selectate dupa criterii calitative de eficienta si, ca urmare, prea multe fonduri au ajuns la firme si persoane apropriate puterii si, de cele mai multe ori, nu in zonele si pentru scopurile pentru care au fost alocate.
Credem ca o buna parte dintre actiunile care au fost intreprinse in aceasta directie (infiintarea Parchetului National Anticoruptie, promovarea unor initiative legislative, printre care si cea privind obligativitatea demnitarilor de a-si declara averile, reglementarea unor incompatibilitati, arestarea unor functionari cu rang superior etc.), precum si faptul ca problema coruptiei a devenit practic nelipsita din orice discurs politic, atat al exponentilor puterii cat si ai opozitiei, sunt rezultatul direct al acestor presiuni. In raportul de tara, atat pe 2002 cat si pe 2003, al Comisiei Europene se precizeaza, printre altele, ca in continuare pentru Romania o prioritate trebuie sa fie lupta impotriva coruptiei, „care este larg raspandita",[1][16] dar efecte prea mari nu s-au vazut, dar se spera in continuare ca se vor opri la un moment dat si aceste abuzuri de putere ale autoritatolor publice si nu numai.
Suntem de parere insa, ca atat timp cat „lupta impotriva coruptiei" va reprezenta mai mult un slogan politic si centrul ei de greutate va fi plasat asupra nivelelor inferioare de executie, avand prin excelenta un caracter pompieristic, sansele de contracarare sau de stapanire, cat de cat, ale acestui fenomen sunt iluzorii. Sursele generatoare de coruptie sunt, in primul rand, legea si decizia politica. Ori la acest nivel, singura forta capabila si interesata sa exercite presiuni nu este decat societatea civila. Pentru ca actiunea ei sa devina eficienta, o prima si de mare importanta conditie este ca ea sa se maturizeze spiritual si organizatoric, sa devina constienta de drepturile si interesele ei. Numai astfel raporturile de putere s-ar putea echilibra, conditie esentiala pentru ca actul de autoritate politica sa nu poata fi deturnat de la interesul public.
Democratia si statul de drept se fundamenteaza la nivelul ansamblului social pe un echilibrul de forte intre care, in prim plan, sunt puterea politica si societatea civila. Daca una dintre ele da semne de slabiciune cealalta, inevitabil, va deveni excesiva si discretionara. Acest fapt este lesne de observat in evolutia raporturilor de putere in Romania postdecembrista. Prin urmare, descurajarea modului discretionar de gestionare a afacerilor publice poate fi realizata printr-o diversitate de actiuni si masuri, insa, factorul cel mai important, in aceasta privinta, il reprezinta societatea civila, care ar trebui sa nu mai accepte asemenea nereguli din partea autoritatilor publice, sa-si cunoasca mai bine drepturile si sa aiba curajul sa demaste pe orice functionar sau persoana care face abuz de putere , si nu sa participe activ la aceste abuzuri de putere ; doar daca societatea civila va fi in stare sa nu mai accepte abuzurile de putere si sa fie un sprijin pentru cei care vor sa puna capat acestor nereguli, se vor mai indrepta cat de cat lucrurile in tara noastra, dar nu se stie cati isi doresc acest lucru. Doar cu sprijinul tuturor se va putea realiza ceva bun si pentru Romania.
[1][16] Document strategic si Raport al Comisiei Europene asupra progreselor inregistrate in procesul de aderare de catre tarile candidate, publicate in Revista Lumea, din noiembrie 2002, sub titlul Bile albe si bile negre pentru guvernul de la Bucuresti, pp . 10-11.